Obsesie

Ard franturi de lumina furata cand ea inceteaza. Si sap mereu la aceea gaura, sa pot pune cat mai multa. Imi este teama de reactiile diminetii cand intunericul se termina. Stiu ca ma va cuprinde un val de inconstienta care imi va ghida amprentele printre obstacolele mintii nealimentate corespunzator. Orele fragede ale unei noptii batrane sunt obsesia mea. Aceeasi, ea care ma intregeste, vine cu un arsenal de ecuatii interminabile si cu raspunsuri multiple. Cine sa le aleaga? Eu, care fug atat de multcand ma pot uita la drum si simt ca ma ameninta?  Nu! Eu trebuie sa nu vad drumul, atunci pot sa-mi calculez pasii. Atunci pot sa ma las sedus se simturile suave ale unei linistii ce zugraveste un tablou de solitudine mormantala. Dar orele? Oare ele nu-mi simt umbra greoie, apasata de abisurile amalganului de complicatii citadine, cand ma strecor afara de acolo. Poate ca da, dar stiu ca am fost cel care le-a servit o portie de hrana spirituala negresit. Acum mi-au dat chiar si un loc al meu, intr-un colt fara de orologiul neinfricat.  Vad ca randurile si-au consumat secundele asa ca orele fragede ma chema. Eu trebuie sa va las…

P.S. Sunt la fel de obsesivi: Psi, Simona, Ana