Am stat aseară să îmi dau seama ce nu merge. Știam că ceva nu merge, nu se mișcă, ceva se pune între pașii mei și mă dă înapoi. Am editat descrierea, am lăsat numărul 13 să se odihnească în pace, am lăsat tot ce am crezut eu că trage în jos, am pus haine noi și curate, care sper să miroasă a altfel.
Și, ca să fie totul corect față de fiecare element implicat în procesul de plantare a unei idei mai vechi, dar nou simțite pe pielea mea, am decis, de comun acord cu conștiința mea, oricât de consumată ar fi fost ea la ceasul lung și obosit din seara trecută, să renunț, de data asta pentru totdeauna, la a scrie despre politică, despre oamenii de nimic, pentru că în astfel de subiecte, iese la iveală toată ura mea față de oameni care nu merită nici măcar simpla menționare. Nici de acțiunile lor nu vreau să mai amintesc. Sunt locuri specializate pentru treaba asta și le doresc mult succes, între ghilimele, firește, în continuare și să știe că de la mine nu au să mai audă nimic.
Sunt atâtea lucruri care se mișcă, care trezesc emoții, care fac diferența în fiecare zi și eu îmi pierd timpul, care și așa este limitat și greu de surprins, cu fiare care nu respiră, cu lucruri care nu sunt umane, n-au nicio picătură, fie ea și chinezească, de viață în ele, sunt ca o țeavă subțire și goală de care nu te poți agăța pentru că va ceda la prima adiere de vânt.
P.S. Mi-e dor. Mi-e dor să râd. Mi-e dor să râd tare. Mi-e dor să râd tare fără un motiv special.
Radu 