Bună seară. Am văzut că toate lucrurile care sunt despre mine, care sunt simple, triste, complicate, un pic amuzante, sunt pe placul dumneavoastră. Mă gândesc mereu la subiectul pe care vi-l propun acum. Se întâmplă în fiecare noapte și, totuși, cred că vorbim prea puțin despre asta și mult prea puțin despre legătura dintre coșmaruri și viata noastră de zi cu zi. Eu am neobrăzarea s-o denumesc aici fiind o legătură continuă și directă. Mai cred că are legătura directă este aproape de temerile de care ne temem cel mai adesea.
Care este coșmarul tău? M-aș bucura să nu ai niciunul, ar fi mai bine așa, dar mi-e greu să pun o relație de credibilitate în dreptul acestei supoziții. Să trecem mai departe, găsesc că e important să vă spun care este coșmarul meu. Îl am de mulți ani, nu s-a schimbat nimic, trece mereu pe la mine, bea un pahar, eu stau îngrozit lângă cuțitul de bucătărie, gata să-l apuc, dar nu-l apuc, apoi se ridică și pleacă, eu închid ușa și mă scurg lângă ea, pe podea, și încep să tremur.
Coșmarul meu este următorul: mă aleargă niște tipi, niciodată nu le văd fața, niciodată nu am putut vedea câți sunt, știu că sunt mai mult de doi, reușesc să mă distanțez de ei, asta până ajung la mine pe uliță, care are cam 100 de metri, iar aici picioarele mele aleargă în gol, eu mă chinui să alerg mai repede dar nu mai mai înaintez aproape deloc, ca o bicicletă veche al cărei lanț nu mai prinde pe pinionul din spate, și alerg, alerg și când mai am cam 10 metri până în curtea mea reușesc să mă prindă tipii aceia și încep să mă lovească cu niște țevi de fier până îmi pierd cunoștința. Aici coșmarul se termină. Îl am de câțiva ani. Nu cred că va înceta vreodată
Care este coșmarul tău? Ți-e frică de coșmaruri? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? Poate astăzi va fi o zi fără coșmaruri dar eu nu pariez, sunt un parior execrabil, deși am toate datele la mine. Cu bine.
Radu 