Camus vrea ca artisti sa fie recunoscuti!!!

Daca romanica „se pricepe” la ceva, atunci acel ceva e legat de ignoranta. sau poate nu e ignoranta, e raportul real dintre cerere si oferta, daca nu se vrea cultura se ofera sex si scandal, in principal orice chestie care nu inseamna si nu produce nimic. rumega aerul degeaba in timp ce noi le platim viata cu sume colosale. gata cu ei, ca nu mai am pastile sa-mi potolesc durerile de cap…

Daniel m-a tras de maneca sa scriu despre asta, sa incerc sa va transmit ca ignoranta omoara orice forma a artei.  M-am gandit sa folosesc ceea ce a scris Daniel, asa ca uitati cum stam:

Dacă cunoști un artist (un pictor, un scriitor, un solist și așa mai departe) și vrei să-i faci un bine, trimite-ne pe Facebook sau pe e-mailcâte ceva despre el. O pagină de Facebook, o idee sau două, o adresă de e-mail. Să vedem cine e, ce face și să putem lua legătura cu el. Dacă ești un artist, sau cel puțin te consideri unul, dă-ne tu însuți un semn. Iar dacă ești unul neconvențional, așa cum vrea blogul nostru să fie, atunci cu atât mai bine.

Noi scriem articolul, și apoi îl popularizăm împreună.

Poate asa, si cu umarul nostru, dar mai ales cu al vostru, vom reusi sa cunoastem si alte peroane care chiar fac ceva, nu asteapta sa intra la camera de filmat. Pe toate aceste personaje de carton, le urasc neconditionat, si ii mai urasc pe cei care se refera la oameni prin expresia „vizitatori unici”, pentru ca da, ura e cel mai sincer sentiment pana in prezent. Sper ca ei sa nu mai fie cititi, urmariti, priviti, s.a.m.d. . . si sa le retina celor care ii urmaresc si numele strazii pe care locuiesc.

Va astept sa reactionati. Nu e mult ce incercam noi, dar e. Oamenii care merita trebuie sa apara. Multumesc!

 

viitor

n-am vrut sa ajung pe strada. n-am stiut niciodata sa nu fac greseli. am baut timpul prea mult timp blocat in timp. sa nu va mirati daca leg cuvinte ciudate, nici nu le mai stiu. cand am loc pe bancile din parc, e craciun la mine. cand nu ma izbesc pietrele, e pastele. am intrat in magazin sa ma incalzesc si am fost luat la pumni, iar la spital m-au scos pe banca, poate stiau ce cred despre ele. am gasit calculatorul asta in parc la 12 noaptea pe o ploaie care mi-a spalat barba, mai mai sa cred ca o pot rupe cu mana. cand intrasem in magazin sa-mi iau o lama, m-au batut pana la piele, ah, dar v-am spus mai sus. am uitat e prima oara cand fur internet, e trei noaptea si bateria e mica. mi-e frica, sunt departe de parcul meu, dar cunosc zona, e cea care nu ma cunoaste si pe care n-am voie s-o vizitez nici macar cu flori , de parca nu m-ar lua la picioare oamenii daca m-ar vedea cu flori. le-as putea da pentru o pereche de pantaloni sau o pereche de maneci bune. mi-e frica de cand am calculatorul asta. noaptea bataia doare si mai mult si trebuie sa apuc ceva ore de somn ca maine sunt in strada si trebuie sa produc de-o lama de taiat firele, ca incerc la alt magazin, dar si asa orice alt e un acelasi, numai ca bataia e mai multa sau mai putina…se termina bateria. daca reusesc sa raman cu dracovenia asta mai scriu si in alta noapte cu ploaie, cand apuc pe undeva vreo priza ziua si daca internetul ramane deschis pe aici. acum se vad unii venind cu zumzet inspre mine, poate or sa ma bata sau imi iau dracovenia…

Poet simbolist – Traian Demetrescu

Floare de drum
Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şide grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

Nu ştiu de ce atras spre dânsa,
Apropiindu-mă încet,
Am cugetat adânc atuncea
La sufletul unui poet!