Bună dimineața. Sau așa să fie la dumnevoastră. Eu vă scriu lucrurile așa cum sunt, nu pun o perdea peste ele, poate de asta mă citesc așa de puțini, poate de asta mă apreciază și mai puțini și poate de asta nu mă sharuiește nimeni. Dar chestiile astea nu sunt de sharuit, sunt de păstrat acolo, în suflet, sunt de pus în locul unde doare, sunt de acoperit momente care lovesc în inima goală ca o colivie de pasăre moartă. Da, am deviat. Revin.
Vă spun acum despre o chestie care lovește tare de mine: toți prietenii mei din viața reală și aproape toți cei care mă cunosc oarecum cred despre mine că sunt ProsT și RataT și asta, acum, în ceasul al 12-lea, m-a ajuns din urmă și mă afectează într-un hal fără de pereche, genul acela de hal care te ridică la două noaptea din pat și, deși cazi de oboseală pe gresia rece, te pune să scrii. Nu ai nici cea mai vagă idee dacă este bine să scrii asta sau dacă ajută, dar e ca și cum ți-ai fuma țigara de noapte, mai bine spus, ultima țigară de noapte, cumva, goală.
Adică eu le dau dreptate tuturor celor care mă știu de oriunde altundeva decât de pe facebook. Știu că au toate motivele să creadă ce cred despre mine dar câteodată nu mai pot suporta. Și acum, pe 2 aprilie 2015, nu mai pot cu asta. Mă lovește atât de tare. Mereu a fost asta dar nu era așa. Sau nu vedeam eu că este așa și puteam să merg mai departe. Acum nu mai pot.
Chiar dacă oamenii de pe blog și cei pe rețelele sociale cred despre mine lucruri decente care ar putea avea menirea de a mă face să mai uit din durerea de care v-am scris mai sus, nu e deloc de ajuns. Mă trezesc și am coșmaruri și cu asta și deja devin cam multe și cam dese și mă atacă atunci când deja oboseala m-a încolțit. Acum s-a terminat energia de apăsat pe taste. Ce părere aveți despre ce v-am spus? Cum să-mi scot asta din sistem? Sau asta va rămâne mereu așa?
Radu 