vorbesc dar nu discutam

[…] ma apucasem sa imi  pun cosmarurile la dezghetat in chiuveta din bucatarie. ma inecasem in ele. vroiam sa le gatesc si le consum odata pentru totdeauna. nu vroiam asta inainte fiindca nu stiam cum sa ma anesteziez total inainte de a le servi. multa bautura. bucataria tipa de bautura. eu tip din cauza ei. ne tinem de mana impreuna. ne descotorosim de haine. fumul nu-si gaseste iesirea in timp util si ramane sa mai povesteasca cu noi. fumul de la tigaia din care uleiul mi-a strans de gat cosmarurile.  arata ca niste boabe de mazare sau poate doar eu le vad asa. farfuria e ca o nava care ma ajuta sa plec departe. departe de ele. oricum ele sunt cele care nu pot sta departe de mine oricat de departe as incerca eu sa ajung fata de ele. mi se pare ca nu ma asculta niciodata. vreau doar doua ore sa fiu singur in noapte. am stat si in genunchi si le-am implorat. in zadar.

Note fara destinatar…

pace:)

putin mai putin

da, putin mai putin ca sa nu fie aproape deloc. e vremea cand faci calculul dupa 2 zile care par sa fi fost 2 minute si rezulta ca e prea putin ca maine sa te prinda din nou asa. maine e timpul cand vrei sa nu fie timpul de start. dar tu joci mereu singur si totusi nu este butonul de start la tine. si pleci spre maine cu un rucsac putin mai greu decat tot ce ai acumulat pana acum. si iti e teama sa iesi pentru ca acolo cuvintele acestea nu prind radacini. si nici nu dureaza mult, ba mai mult, se ofilesc si mor, asta ca sa le retezi chinul fara sa mai fie nevoite sa treaca prin tot calvarul starilor nepercepute. si fiindca am ajuns la ele, blestematele de ele, ca mereu te repeti, si zici ca nu o mai faci cu aceeasi intensitate cu care zici ca te lasi de tine asa incepand de „maine”, trebuie sa le ceri iertare fiindca contextele inadecvate in care le „biciuiesti” cateodata sa se aseze sunt inspaimantator de groaznice…