povestea zilelor care nu se opresc

in fiecare zi cand inchid imi doresc ca inchiderea sa fie finala, imi doresc ca o alta nenorocita de zi sa stea in banca ei si sa nu mai vina peste mine. insa de fiecare data ma ingroapa la fel. nicio sansa de a iesi nu imi lasa. acum parca mai mult ca niciodata. nu cred ca ziua se masoara in ore. cred ca ziua se masoara in durere. cred ca ca durerea ma imbolnaveste continuu. a disparut culoarea. a disparut puterea de a accepta. acceptarea tine de favorizarea unor aspecte in detrimentul altora, adica de acceptarea contiunitatii in detrimentul renuntarii imediate. ziua a devenit o renuntare treptata la continuitate. acceptarea continuitatii e o boala din care se moare. cred ca viata nu mai e pentru oricine…