n-am nicio stare

plamanii rasufla. pentru o clipa am fost dincolo. nu e nicio usa intre regate, niciun indicator, nicio intentie de a stii. e gol. chiar daca aici suntem goi, acolo suntem ca un tub gol si subtire care scoate sunetul corespunzator daca incerci sa-i stabilesti grosimea. suntem vanatori de lumina si culoare dar acolo ne este luata perceptia. nu stim daca e ceva in noi, nu stim cum suntem, ce am fost si cum am ajuns acolo si nu putem face presupuneri. suntem conectati la univers. atat. legati prin fire dar nu apartinem nimanui. deseuri.

28:06:42:12

filozofia calatoriei in timp e un foc in prezent ce arde spitalul de nebuni in care locuiesc oamenii. ei sunt adevaratii opozanti ai lucrurilor naturale, blocand prin duplicitarism infasurat in seninatate obscura, cunoasterea. putem fi proprii nostri doctori daca am fi orice altceva decat blocati in normalitate. sa fim cine nu stim ca suntem fara sa purtam costum. azi, suntem la un bat de chibrit de a afla cine suntem…

Alb stropit

O umbră mestecă agale plumbul toamnei sfârșit

Fragmente din universul meu

La malaxor se tocesc în infecta cromatică

Cedează

Rătăcesc pe stradă fără etichetă

Cu gândurile pe tapet în mocirla plouata

Cu reflexiile obosite

Într-un pahat sărat

Din care curge un alb stropit

Lacrimi de metal înfipte în transparența alergând

Otrăvesc mai mult petele de puritate stârnite

În frumusețea nebuniei gătită cu alb și ceva metal