…

uit sa recit de pe o foaie din mana-mi insangerata abundent chiar aici, in infernul permanent, constient doar ca pierd prezent traind viitorul in trecut, dar nu pot sa ma abtin fiindca explodez cand incep sa delirez in acest absolut grotesc de care leg o franghie si eliberez obiectul static, e starea care se declanseaza si care declanseaza o avalansa de cuvinte moarte, ce nu si-au programat timpul cum trebuie, ce nu si-au stapanit creatorul care nu vreau sa creada, sa stie, sa vada, sau sa auda cum trec in nefiinta, dar e un paradox, poate chiar unul infect,  poate mai sadic decat a fost vreodata, caci tot ce vrea creatorul e sa-si ingroape creatia, adica pe el insusi, fara sa constientizeze ca insasi constiinta ii joaca feste, pretinzand un firesc hazard intr-o seara uitata la o masa echilibrata de cateva pahare inegal umplute…

Cat valoreaza o viata de om?

Azi ma gandeam ce inseamna un om printre munti de oameni! Adevarul e ca omul vrea sa insemne cava, fara doar si poate, si ca fiecare cauta sa-i gaseasca altii sensul pe care el il are intr-o anumita conjunctura, faurita de cele mai multe ori de hazard. Dar de la a vrea pana la a face ceva e cale atat de lung incat dispare scopul. O viata de om se traduce prin toate gandurile si simturile pe care le antreneaza pentru a realiza o actiune. Ce credeati ca valoreaza atat cat arata unii prin exagerari/complimente/interese? Valoarea ei sta constientizarea propriei persoane pana la detalii si la extensiile acesteia catre alte persoane. asta pentru ca in cazul aspectelor imateriale eu nu vad reflectarea valorii unei vietii omenesti. Este, daca vreti, jocul in care nu este penalizat daca isi scoate la iveala toate sabiile lasate de Creator.Pe parcursul jocului este foarte greu sa le treci prin toate celelalte suflete si sa nu ramana sange pe sabie! Asta este pentru toate relatiile de orice tip si la oricare nivel care se termina prost. In schimb am o nedumerire: Cat apreciaza ceilalti „jucatorii” modul in care o persoana isi foloseste „sabiile”