Oamenii

Ne strecuram pe coate in lumea care, de la o vreme, le stie pe toate. Si cel mai repede primesti scepticism, indiferent daca meriti sau nu. Lumea a obosit sa exprime motivatiile actiunilor prin cuvinte, deja putini spun ceea ce simt, fara sa fie constransi sau sa aiba un interes. Din ce in ce mai multa suflare cu inteligenta ca trasatura definitorie alege sa-si mascheze interesul, sa dea impresia ca a mai ramas un dram de umanitate printre copacii lipsiti de ploaie. Pretul pentru a recunoaste cand cineva face asta, este chiar atat de mare? De fapt preturile explodeaza in cazul materiilor, dar in cazul sentimenentelor chiar trebuie sa se dubleze??? Nesfarsitele mele intrebari retorice parca nu mai asteapta alta ocazie sa zaca pe o pagina, ci vor sa invadeze tot spatiul. Cateodata omul e mai dur ca fierul nu credeti???

Cand lumea pleaca…

Suntem oameni si asta ne da automat dreptul justificat sa nu apreciem munca decat in momentul in care se termina activitatea unei persoane?! Asta pentru ca asa facem si apoi mintim cu nerusinare ca e vina altora, nicidecum a noastra. Nu stim cum sa facem pentru a ne arata interesul atat timp cat inca avem posibilitatea si mesajul nostru poate contribui enorm in analiza situatiei celui care face ceva pentru noi. Suntem in aceste momente, nici mai mult, nici mai putin, decat ingamfati. E in zadar daca o facem de complezenta si nu putem sa inlaturam impresia asta. Sustin ca e timpul sa spunem pe nume aprecierilor atunci cand trebuie, fiindca un anotimp se petrece doar o singura data intr-un an. Apoi fiecare secunda in care nu mai este in contextul acela, este un regret iremediabil si insuficent.