De ce nu scriu conținut IT-iștii?

N-am vrut să mă gândesc la asta. Nici dacă aș fi vrut nu cred că reușeam să fiu atât de bucuros de un singur gând simplu. Dar s-a întâmplat când eram în holul de așteptare de la dentist, unde mergea un televizor de modă nouă sprijinit de perete pe Pro Tv, așa că a trebuit să mă uit în ochii albului de pe perete. Și era clar că o să mă gândesc la scris, la scriere creativă, la metrode neconvenționale de a face artă, la mobila de apartament din lăzii de plastic a unei familii, evident, neconvenționale, la articolul meu despre arta de la creative est, la cuvinte simple care fac obiectul tuturor mediilor neconvenționale, tuturor porilor prin care intră arta.

Și apoi am trecut la reproșurile față de mine. Aici a fost perioada lungă. Între timp au mai intrat două persoane în cabinet. Mai erau alte două lângă mine. Am început să mă agit. M-am lipit de perete cu capul și mai lipit. Nu vroiam să intru. Intrase și soția doctorului în cabinet. Mi se făcuse rușine că îmi era frică. Și nu aveam cale de scăpare. Eram penibil și o știam. E un sentiment foarte straniu și nu vine decât în zilele când auzi că o rudă pleacă în Germania să reușească. Îți spui că n-ai învățat IT și încerci să-ți aduni frica de dentist într-un singur loc de unde să o poți controla. E mai ușor să pui asta într-un scenariu de comedie decât să o faci într-un salon de așteptare dintr-un oraș de provincie.

Apoi te gândești la ce faci acum, la ce ai făcut zilele astea, lunile astea, la ce ai făcut de când te-ai născut. Știi că ai încercat să scrii. Știi că ai încercat să scrii creativ. Te gândești la bani, te gândești la costuri, te gândești la cât te costă 3 minute la destist, realizezi că n-ai scris nimic creativ până acum. A mai intrat o persoană în cabinet. Te lipești iarăși de perete. Capul e și mai lipit. Dar, fără să prevezi asta, nici n-aveai cum, îți vine întrebarea asta: „De ce nu scriu conținut IT-iștii?”, pentru că ei sunt dumnezeii pe pământ la ora actuală, taie și spânzură, creează și programează tot universul din camera de hotel, din pijamalele lor cu animăluțe, fac lumea să se învârtă, programează exact câți bani să le intre în cont, DAR nu creează conținut, n-au făcut-o, apelează la oameni mici și ieftini, așa cum îî consideră ei, nu e nicio jignire, ei nu apelează pentru că e ieftin și rapid să o facă, ci pentru că nu se pricep. Asta e în ADN, nu se poate învăța, programarea se poate învăța, dar scrisul de conținut relevant niciodată. De aceea vin la noi. De aceea cuvintele nu mor niciodată. Dacă nu toate, măcar unele dintre ele scrise bine, gândite, simțite, trecute prin inimă și prin rațiune, nu au cum să moară. M-am bucurat. E vremea să intru.

Doctorul glumește. Vorbim de Băsescu, are termenii la el. Rezistă pe orice teren. Mă deschid la față. Își intră în pâine. Îl întreb dacă nu are de gănd să-mi facă vreo injecție. Mi-e frică de ace. Și acum mi-e frică de ele când le-am  amintit doar. E bine de gândul meu. Astăzi sunt util. Am văzut după ce am ajuns acasă un articol excelent la Lorena Lupu, în care, printre altele, vorbea, în stilul ei desigur, despre tipurile de oameni care nu au drept să aibă pretenții odată ce sunt pe domeniul ei, și că din moment ce cineva vine la ea pentru conținut, regulile sunt ale ei pentru că spațiul în care se joacă partida este al ei. În mare asta este ideea. Mi-am spus că pentru astăzi e suficent pentru că am aflat o utilitate pe care o practicam de ceva timp. Dacă aș scrie în engleză, leii s-ar schimba în lire, și atunci ar fi mai corect raportul IT-content writter, m-am documentat despre asta la cineva care are nevoie de oameni pricepuți la asta. Nu mai e cazul să regret că am trădat engleza și acum se răzbună cu vârf și îndesat. Poate mâine…

Conectivitate

Ma despart cu greu de convingerile mele dar nu pot sa nu remarc faptul ca lumea s-a mutat intr-un pachet, parca din ce in ce mai mic, care sa poata oferi solutii rapide si simple pentru a fi in tehnologie, de a fi parte la modul cum se misca lumea, cum vorbeste, cum se dezvolta. Toti facem parte din evolutie care trebuie sa fie mereu langa noi, indiferent de moment, ocazie. Nu e vina tehnologiei ca noi devenim reci, e vina noastra ca ca nu stim s-o manevram. Cand vorbesc despre evolutie si tehnologie, vorbesc in primul rand despre tableta, care si-a pus amprenta asupra vietii noastre prin usurinta ei de a ramane ascunsa si usurinta cu care indeplineste functii multe si avansate, provenite din necesitatea noastra de a fi mereu informatii si de a stii despre oricine si orice fara ca timpul sa mai fie o problema.

Stiu ca este o bucurie sa iti organizezi ceea ce ai de facut in mediul virtual cu ajutorul tabelei dar ea n-a aparut inca la mine. Mereu am vazut-o ca pe o doamna scumpa si rafinata care mi-ar vorbi frumos si mi-ar spune mereu despre oferte fiindca ar fi constienta de nevoia mea de a ma bucura de ele, cand bucuria este o realitate pura.

Asa ca vreau sa ma misc si eu usor pe un ecran care sa-mi simta intentiile si oriunde m-as afla sa fiu conectat la toate mijloacele de evolutie, rapida sau medie, a cotidianului aflat in continua transformare deoarece produsele lui, chit ca sunt in magazin online sau magazin fizic, sunt mereu altele, mereu mai bune si mereu ne cheama spre ele. Astazi merg spre ele, poate scap de tastele acestea mari si neascultatoare, stiu ca degetele imi vor multumi mult si bine. Acum va spun doar ca acest articol este pentru Superblog