Sambata de sinceritate

E mai greu sa incep decat sa scriu tot ce am de spus. E sambata, martie 2014, poezia se da pe o cafea, da-o la dracu de cafea, si pe ea si cu tot ce are ea, poezia zace la drum de colt de strada in haine murdare, rupta in gura de foame, fara casa si fara un drum de urmat, plec la drum constient ca acolo voi ajunge, dar mi-as da tot la schimb pentru implinirea unui vis si nu imi mai e asa frica. la toate simularie de arta, la toate spectacolele de divertisment oamenii din criza romanicii se duc platesc, se mai duc o data, iar apoi se duc si mai mult si tot ei, aceste categorii se plang ca nu sunt incurajati. penibil, subliniez PENIBIL. la noi, la ceea ce incerc eu sa fac sunt 2-3 oameni care vin, 2-3 oameni care citesc si care schimba locatiile intre ei. la noi e gratis. mereu. trebuie doar sa veniti. nu pretindem nimic. sa veniti sa ascultati cata suferinta pun intr-un text, intr-un rand, intr-un cuvant. e dureros sa scrii poezie cu adevarat. nu comentez despre alte manifestarii. Cineva ma judeca pentru ca scriu la Superblog sau ca am scris un advertorial. Daca nu mai sunt demn de a fi citit, nu mai intrati, telecomanda e la voi, eu sunt acelasi, nu va oblig, nu va pretind absolut nimic, singurul lucru pe care o sa-l fac, va fi sa va invit la lansarea mea. Pace in inimile voastre 🙂

gandul de sambata intr-o pauza de duminica

cateva tobe au insotit gandul asta. in mintea mea, sambata, cel rastignit pe culmea intrebarii, nu putea face decat sa se intrebe. avea nevoie de un cutit care sa taie la propriu din timp. m-am intrebat daca voi trai vreodata o lansare cum se face la targul de acum. m-am intrebat ce ar insemna sa fii acolo. am gasit ca nu voi reusi sa ajung acolo niciodata. m-am trezit duminica. e deja tarziu. am atatea de facut pe aici…