Intr-un pentru ce nu e o motivatie, ci doar o scuza de a ameliora esecul. Pentru ce este haina aruncata seara tarziu peste lumea construita pana atunci. Cand nu mai gasesti o alta explicatie, cauti pentru ce. Logic ca ti-l vei inchipui, dar el te va bate cu propria cautare fiindca incerci sa cauti ceva ce nu vrea sa fie gasit cand nu este el cel pe care il cauti, Dar tu nu mai ai haina s-o arunci peste lume, asa ca lumea va bate in sufletul tau sa-i spui de ce! Partea grea este: si tu ce ii vei spune???
lume
Revenire
Zilele astea am aruncat un ochii pe blog. Doar atat. Celalalt a fost astupat de detalii, dar acum par sa dau panza la o parte. Departe de scena oribila din politica, departe de amalgamul de nedreptati facute de ei ma aflu acum si intreb o chestie simpla, dar care sper sa trezeasca opinii: unde ne grabim cand calcam totul in picioare???
Va astept cu opinii, pt ca si eu caut niste raspunsuri, poate la aflam impreuna:)
Lumea ca pe twitter
Asa cum ziceam aici , incercam ca in fiecare joi sa cedam pretiosul nostru spatiu vital virtual cuiva care are ceva de spus. Am luat decizia asta in timpul uneia dintre desele discutii filozofice de la Jeg, iar sortii au decis ca eu sa scriu pe blogul lui Radu azi, in timp ce Vaslui (da, e fata, nu intrebati) scrie pe blogul meu. Cand spun sortii, vreau sa zic ordinea in care eram asezati la terasa si cand spun filozofice nu vreau deloc sa spun asta.
Si ca tot veni vorba de discutii filosofice, mi-am adus aminte de drumul intre sediul Radio Romania (unde ne chema datoria de jurnalisti) si statia de metrou (unde ne chemau mamele acasa), cand eu si Florin obisnuiam sa aberam dezbatem aprins. Intr-una din zile, Florin s-a intrebat cum ar fi daca oamenii ar avea la dispozitie un numar limitat de cuvinte. Asa cum sunt caracterele de pe twitter, sau sms-urile. De aici pana la politica externa, religie si bere de import nu mai e decat un pas, dar despre asta in episodul viitor. Azi vorbim despre limita de cuvinte.
Imaginati-va cat de tacut ar fi orasul spre seara, cand se termina rezerva zilnica (in cazul meu la maximum 22 de secunde dupa ce ma trezesc; daca am noroc si sunt singur). Cum ar suna discursurile politicienilor si cat ar tine emisiunile cu Piersic? Nu-mi spuneti ca cei care nu pot vorbi simt asta zilnic. Nu ar fi o lume muta. Am putea sa vorbim, dar cu masura.
Cati dintre noi ar mai injura in trafic? Ce ar face adolescentele cu telefoanele mobile? Cat de mult inseamna un cuvant cand ai dreptul la 6 pe ora? (da, stiu, sunt 6,66/ora, dar as pastra restul pentru situatii de urgenta, ca „Ajutor!” sau „ai un foc?”). Te iubesc ar insemna mai mult decat acum? Ai mai zice nu, cand de fapt vrei ca celalalt sa mai insiste? Cum ar mai functiona radioul si ar mai zice mamaie Tatal nostru?
La inceput ar provoca multe incurcaturi, situatii penibile sau chiar tragedii. Dupa un timp, insa, cred ca lumea ar fi mai simpla si mai sincera. Florin lucreaza inca la subiectul asta si abia astept sa vad cum isi imagineaza el lumea cu conversatii limitate.
Pana atunci, voi cum v-ati descurca cu 160 de cuvinte?
PS: Am scris acest articol eu, Burete , ziua-n frig si noaptea-n ploaie. Astazi o gasiti pe Vaslui la mine, iar pe Radu il gasiti la Florin. De maine, insa va primesc la orice ora (daca nu incercati sa-mi vindeti Biblii sau sa-mi cereti banii de intretinere).
Focu’ la ei!
Radu 