d aia scriu…

Bine-ai venit în mintea mea,
Intr-o mahala, pe-o canapea de catifea
Scriu poezie vie, dar de periferie
Cu iz de iasomie
Aici totul e sincer, oamenii simpli petrec
Oamenii simpli ce trec îmi strâng mâna la concert
Tot ce am e voce, nu-mi place să cer
Nu stau să pice din cer
Să cadă cortina pe tot ce-mi înţeapă retina
Şi vina ce vine din mine sfidează rutina
Mă duce departe, tare departe
Departe de fals, departe de toate
Peste fulgere mute, tunete sute
Multe insulte, sunete surde
Apus ruginiu, sunt gol în pustiu
Dar ştiu măcar că sunt ce mi-am dorit să fiucia

„stiu ca tot ceea ce am scris ramane acolo”

Replica asta imi tine de urat cand e prea multa lumina si eu nu vad sa-mi pun pantofi de strada si sa pasesc in societate. Multumesc sistemului care ne guverneaza pentru ca scriu din ce in ce mai putin in perioada asta. Am nevoie de haine. Mi-e frig. Nu stiti un magazin de unde sa imi pot lua la reducere??? Inca astept un semn! De ce ar trebui sa mai port acele haine pe mine??? Eu m-am intrebat si am picat la aceasta intrebare asa ca o lansez pentru voi…astept…multumesc

Singura Sansa – Cedry2k

Da.. timpul trece mai repede decât gândeşti
Şi-orice-ţi doreşti e posibil da’ nu şi să-l opreşti
E incredibil de ce poveşti te loveşti de-a lungul unei vieţi omeneşti
Mai ales pe plaiuri româneşti
Unde te umfli să nu pari mic
C-altfel eşti luat de fraier când eşti darnic
Luat de sclav când eşti harnic
Te zbaţi zadarnic da’ tot suferi amarnic
Şi n-ai cum să răzbaţi că eşti remunerat jalnic
Şi-ajungi s-o arzi cu alţii incorect pentru lei
Şi-ajungi să te crezi şi mai deştept decât ei
Sau eşti un corporatist descurcăreţ cu ţinta
De-ai spălat pe şefuleţ la funduleţ cu limba.
Cineva are interesul să simţi stresul
Cineva te instigă mereu, chiar şi eu
Presupune, pe bune că-i presiune pe lume
Pusă prin televiziune, condusă de sume nebune
Când rutina te macină ca pe feroase rugina
Când vina e mai grea ca un pietroi in Glina
Vezi că-n Scriptură-i lumină pură
Da’ duşmanul te fură că cică ştie el o scurtătură
Şi mulţi sunt în ispită da’ ezită
Până se vor trezi că nu mai e pic de nisip în clepsidră
Am căutat în frica de a fi singur
Tu poţi să crezi ce vrei, da’ cel mai bine-i să ştii sigur
Ne dau droguri care ne ţin jos
Şi normal că l-au discreditat pe Hristos că e periculos
Să nu poţi cumpăra un credincios cu un bilet jegos
Şi nu mai poţi decât să-l judeci prejudicios
Seminţe bune mor pe sol secetos
Seminţe rele rezistă-n condiţii grele – dureros
Şi nu-ţi rămâne decât să bagi şi să scoţi
Într-o lume de criminali şi de hoţi,
De canibali şi roboţi cu gheare mari şi colţi
Cu arme, bani şi şorţ vezi Doamne, par Irozi,
Da’ oriunde la antipozi împart, tiranic sorţi
De-aia vă zic doar cu nişte veste antiglonţ
Am fi toţi practic morţi
Că nu există noţiunea de război temperat
Tocmai că nu moare cine l-a generat şi etc.
Mulţi trăiesc în frică, fiindcă
Banii-i prostesc şi-i strică, îi schimbă grotesc ca pe Smeagol
Când sinceritatea-i considerată o boală gravă
Eu consider societatea actuală o sclavă
Eu zic că iubirea-i opusul controlului
Şi singura şansă a poporului împotriva monopolului
Şi-asta ar trebui să mă facă mai puternic
Da’ cu jegoşii tind să fiu la fel de nemernic
Mă duc în Iad zâmbitor, încrezător
Că-n viitor o să vă văd pe-acolo pe toţi, băi bulangiïlor!

P.S. Asta e mesajul meu pt seara asta! Sper sa-l intelegeti. Enjoy:)

Lumea ca pe twitter

Asa cum ziceam aici , incercam ca in fiecare joi sa cedam pretiosul nostru spatiu vital virtual cuiva care are ceva de spus. Am luat decizia asta in timpul uneia dintre desele discutii filozofice de la Jeg, iar sortii au decis ca eu sa scriu pe blogul lui Radu azi, in timp ce Vaslui (da, e fata, nu intrebati) scrie pe blogul meu. Cand spun sortii, vreau sa zic ordinea in care eram asezati la terasa si cand spun filozofice nu vreau deloc sa spun asta.

Si ca tot veni vorba de discutii filosofice, mi-am adus aminte de drumul intre sediul Radio Romania (unde ne chema datoria de jurnalisti) si statia de metrou (unde ne chemau mamele acasa), cand eu si Florin  obisnuiam sa aberam  dezbatem aprins. Intr-una din zile, Florin s-a intrebat cum ar fi daca oamenii ar avea la dispozitie un numar limitat de cuvinte. Asa cum sunt caracterele de pe twitter, sau sms-urile. De aici pana la politica externa, religie si bere de import nu mai e decat un pas, dar despre asta in episodul viitor. Azi vorbim despre limita de cuvinte.

Imaginati-va cat de tacut ar fi orasul spre seara, cand se termina rezerva zilnica (in cazul meu la maximum 22 de secunde dupa ce ma trezesc; daca am noroc si sunt singur). Cum ar suna discursurile politicienilor si cat ar tine emisiunile cu Piersic? Nu-mi spuneti ca cei care nu pot vorbi simt asta zilnic. Nu ar fi o lume muta. Am putea sa vorbim, dar cu masura.

Cati dintre noi ar mai injura in trafic? Ce ar face adolescentele cu telefoanele mobile? Cat de mult inseamna un cuvant cand ai dreptul la 6 pe ora? (da, stiu, sunt 6,66/ora, dar as pastra restul pentru situatii de urgenta, ca „Ajutor!” sau „ai un foc?”). Te iubesc ar insemna mai mult decat acum? Ai mai zice nu, cand de fapt vrei ca celalalt sa mai insiste? Cum ar mai functiona radioul si ar mai zice mamaie Tatal nostru?

La inceput ar provoca multe incurcaturi, situatii penibile sau chiar tragedii. Dupa un timp, insa, cred ca lumea ar fi mai simpla si mai sincera. Florin lucreaza inca la subiectul asta si abia astept sa vad cum isi imagineaza el lumea cu conversatii limitate.

Pana atunci, voi cum v-ati descurca cu 160 de cuvinte?

PS: Am scris acest articol eu, Burete , ziua-n frig si noaptea-n ploaie. Astazi o gasiti pe Vaslui la mine, iar pe Radu il gasiti la Florin. De maine, insa va primesc la orice ora (daca nu incercati sa-mi vindeti Biblii sau sa-mi cereti banii de intretinere).

Focu’ la ei!