Sa intre putina lumina

Nu tu ma poti convinge sa fac ceva. Nu ma poti convinge ca trebuie sa fiu convins de ceva ce trebuie sa fie facut dar sa nu ma gandesc la asta. Trebuie sa ma las convins de scop si de final ca sa incep cu inceputul. N-o sa fiu altul decat daca am timp cu adevarat sa stiu cine sunt eu, cine esti tu, cine suntem noi si cine sunteti voi. Fiecare persoana e importanta in ecuatie pentru ca fara ea nu ar mai fi o ecuatie. Ar fi doar o suma de termeni si ele nu au un rezultat. Daca am timpul de partea mea (il denumesc in continuare asa pana imi voi da seama care e adevarata forma a lui) o sa-l las sa lucreze de partea mea fara sa scot o vorba. Doar asa pot fi convins sa se intampla ceva, doar ceva care tine de mine ca interior de persoana putin ciudata si mult neinteleasa intr-un camp inegal de stari electrice. Si da, starile sunt electrice. Complet functionale. Am pus in titlu cuvantul lumina care de fapt un soi de fictiune ciudata, putin bolnava si incolora, atat cat sa fie inteleasa printre randuri si sa-mi dea mie prilejul sa rup un text de la jumatate cu explicatia, in loc sa ii dau inainte cu ceea ce constituie un motiv pentru acest post. Am nevoie ca eu sa fac ceea ce se asteapta altii fara sa mi-o spuna. E drept ca si eu gandesc lucrurile de aceasta factura mult mai mult decat ar trebui. Fiecare avem o boala, la unii se trateaza, la altii nu. Cateodata boala asta ne trateaza pe noi de toate celelalte si pentru asta cere chirie pe viata. Fiecare trebuie sa creada in ceva ca sa stie din ce este compus. Eu sunt bucuros ca sunt mai altfel decat in anii trecuti, sper ca si anii sa fie altfel…

Reclame

Mult, putin…Tu

Indeajuns si nu prea acolo

Ratacit mai abitir

Decat faramitele dintr-un sicriu dupa tornada de ani

Si locul completat semneaza gol

Cand viata il someaza

Un glas al tau

Nu trezeste copacii la viata

Un glas al lor

Sunt toti deodata

Alcool, spun ei,

In sticla nu era iar … salutul nu-ti era nici el

Sigur toate acolo , poate mai mult decat stiai

Desigur pentru tine, putin mai mult decat erai

Mult esti, doar putin pentru aici…

Pun intrebari

Pun întrebări la cuvintele care sunt deja o întrebare,

… şi cine răspunde…?

De ce gândeam cu întrebările lor către mine,

ca şi cum i-aş întreba prin gândurile lor?

De ce întreb cuvintele dacă vor să stea într-o întrebare

în care să se întrebe despre ele însele?

De ce alerg cu întrebările prin buzunarele minţii altora, şi acolo mă întreb unde sunt?

De ce întreb cu metafore,

când nu am încercat niciodată să întreb prin ceea ce este întrebarea în sine?

Nu este totul o întrebare ascunsă în mii şi mii de întrebări?

Duzina de cuvinte – Acum –

Desi era drumul ce imi aratase ceata dantelata  apucata de bratele mele si ma trantise de realitate, tot il urmam. Era un dans apatic intre doi actorii ce uitasera sa incaseze apluazele dupa fiecare sceneta, si totusi se prefeceau dulce ca joaca niste roluri. Dar loviturile teribile erau ordinele unui decurion ce nu aflase ca razboiul fusese demult pierdut si ca distanta dintre lovitura si urma se citea adanc pe frunte-mi  prinsa dimineata pe dealuri imposibil de urcat. Si miscase toate directiile simturilor sufocate de lipsa zgomotului lor prin desprindere din fundalul sonor  din piesa muta ce macina cu dor si patos fragmente din urletul pedepsei primite; pana si acuzele au semnat declaratia de eliberare din inconstienta uzata de atatea palme, lasandu-mi dezlegare ca cinci zile pe saptamana sa fiu biciuit cu canepa uscata!

Post inscris la Duzina de cuvinte

Instabilitate

Alunec de pe catifea pe zgura

Respir temator

Intr-o groapa cumplita ce-mi sufoca gandurile

Fragile, precum umbra fumului sub stapanirea picaturilor

Si lumea s-a intors sa mai arunce pamant in groapa

Si priviri s-au acidulat inspre intrebarile mele

Universul fuge static prin mine departe de mine

Nimicul ma tine de mana

In padurea lipsita de carare

Cauta sa-mi astupe memoria cu nimic

Clipsesc

De fiecare data alte imagini se desira

In franturi de ipostaze imaginabil traite

Doar un drum pe care merg sau sunt impins?!

 

Copac rupt

La 10-12 ani dezlegam misterul anotimpurilor prin epitete cromatice si cateva sentimente ce-mi cadeau de pe pereti in ore linistite. Cam pe la 13 a aparut „Geneza” si banda audio a inceput sa se prinda in decodor. Erau semne… Poate fragmente din viata anterioara care nu-si gasisera casa pe o ninsoare vrajmasa. Curand fragmentele au prins radacini si s-au solidificat in cuantum de picaturi interminabile. Urasc ploaia. „Temnita Rosie” are 2 ani si a pus de atunci „Geneza” in scaunul electric. Mie nu-mi trebuiesc casti ca sa-mi ascult „Muzica zilei” cam de un an. In ea ingrop cu temeri fierbinti inceputul oricarei zile mostenite de la „Geneza” Goana dupa utopie s-a oprit pe un drum ingust. Si e abia la inceput. Viteza legala a asteptarilor mele constata ca lipsesc trepte, asa ca a incercat sa-si puna aripi de ceara. Dar a inceput ploaia. Iar. S-au strecurat si cateva pietricele. Pentru refuzul de a deveni meschin, voi plati mereu. Si de fiecare data voi cere pedeapsa cu moartea. „Metafore acuzatoare” are cam 1 an si este abnegatia pentru cuvintele care s-au apropiat de orizontul meu. Niciodata nu voi ierta deghizarea personalitatii mele.

SURSA foto: http://blog.fotografdenunta.roParticipa la Blog Power 22: http://www.mostwantedblog.org/2012/05/13/blog-power-22/#comment-57898. Tema: Cuvinte cu mine. Ce mi-aș adresa dacă m-aș întâlni cu sufletul meu? Pentru ce m-aș certa? Pentru ce m-aș lăuda? Mi-aș ierta greșelile? propusa de Bianca: http://nymphtamine.blogspot.pt/2012/05/probleme-in-paradis.html. Participa:

1. Intalnirea lui IO cu EU 2. Vreau sa-mi impart viata cu MINE
3. Taceri printre cuvinte

Submit your link: