Și eu rătăcesc stațiile de metrou câteodată
dar am parte de o veste bună
când (mi) se întâmplă asta
mă calmez îmi spun că exist și contez
îmi spun că da, cuvintele contează cu adevărat
citesc cu voce tare poemul cu vântul
care îmi suflă toate nepăsările
ai nevoie de vești bune de oameni corecți si potriviți
ai nevoie de clădiri care să zâmbească
dacă privești spre ele
ai nevoie de mașini cu faruri care să nu se stingă
ai nevoie de flori care să nu coste bani
încerc doar să te calmez
mi-ar plăcea ca un pic din calmul meu sa fie și la tine
sau să te calmezi pentru că eu sunt calm
mama m-a întrebat ceva:
-Și ce planuri ai?
I-am spus că nu mai plănuiesc așa departe
i-am spus că plănuiesc aproape
că toate cele din depărtare s-au dus în depărtare
când mă trezesc dimineața și vin cu tata
(tata merge la muncă la ora șase)
pe drum am timp să mă gândesc
nu vorbesc că nu am despre ce
(poate doar dacă vorbim despre fotbal unde intervin doar dacă încurcă ceva altfel tac)
cred că tot ce ți-am spus acum
e cel mai bun poem al meu pe care n-am intenționat să-l scriu
Radu 