Miercuri dimineață

Și eu rătăcesc stațiile de metrou câteodată

dar am parte de o veste bună

când (mi) se întâmplă asta

mă calmez îmi spun că exist și contez

îmi spun că da, cuvintele contează cu adevărat

citesc cu voce tare poemul cu vântul

care îmi suflă toate nepăsările

ai nevoie de vești bune de oameni corecți si potriviți

ai nevoie de clădiri care să zâmbească

dacă privești spre ele

ai nevoie de mașini cu faruri care să nu se stingă

ai nevoie de flori care să nu coste bani

încerc doar să te calmez

mi-ar plăcea ca un pic din calmul meu sa fie și la tine

sau să te calmezi pentru că eu sunt calm

mama m-a întrebat ceva:

-Și ce planuri ai?

I-am spus că nu mai plănuiesc așa departe

i-am spus că plănuiesc aproape

că toate cele din depărtare s-au dus în depărtare

când mă trezesc dimineața și vin cu tata

(tata merge la muncă la ora șase)

pe drum am timp să mă gândesc

nu vorbesc că nu am despre ce

(poate doar dacă vorbim despre fotbal unde intervin doar dacă încurcă ceva altfel tac)

cred că tot ce ți-am spus acum

e cel mai bun poem al meu pe care n-am intenționat să-l scriu