De ce nu scriu conținut IT-iștii?

N-am vrut să mă gândesc la asta. Nici dacă aș fi vrut nu cred că reușeam să fiu atât de bucuros de un singur gând simplu. Dar s-a întâmplat când eram în holul de așteptare de la dentist, unde mergea un televizor de modă nouă sprijinit de perete pe Pro Tv, așa că a trebuit să mă uit în ochii albului de pe perete. Și era clar că o să mă gândesc la scris, la scriere creativă, la metrode neconvenționale de a face artă, la mobila de apartament din lăzii de plastic a unei familii, evident, neconvenționale, la articolul meu despre arta de la creative est, la cuvinte simple care fac obiectul tuturor mediilor neconvenționale, tuturor porilor prin care intră arta.

Și apoi am trecut la reproșurile față de mine. Aici a fost perioada lungă. Între timp au mai intrat două persoane în cabinet. Mai erau alte două lângă mine. Am început să mă agit. M-am lipit de perete cu capul și mai lipit. Nu vroiam să intru. Intrase și soția doctorului în cabinet. Mi se făcuse rușine că îmi era frică. Și nu aveam cale de scăpare. Eram penibil și o știam. E un sentiment foarte straniu și nu vine decât în zilele când auzi că o rudă pleacă în Germania să reușească. Îți spui că n-ai învățat IT și încerci să-ți aduni frica de dentist într-un singur loc de unde să o poți controla. E mai ușor să pui asta într-un scenariu de comedie decât să o faci într-un salon de așteptare dintr-un oraș de provincie.

Apoi te gândești la ce faci acum, la ce ai făcut zilele astea, lunile astea, la ce ai făcut de când te-ai născut. Știi că ai încercat să scrii. Știi că ai încercat să scrii creativ. Te gândești la bani, te gândești la costuri, te gândești la cât te costă 3 minute la destist, realizezi că n-ai scris nimic creativ până acum. A mai intrat o persoană în cabinet. Te lipești iarăși de perete. Capul e și mai lipit. Dar, fără să prevezi asta, nici n-aveai cum, îți vine întrebarea asta: „De ce nu scriu conținut IT-iștii?”, pentru că ei sunt dumnezeii pe pământ la ora actuală, taie și spânzură, creează și programează tot universul din camera de hotel, din pijamalele lor cu animăluțe, fac lumea să se învârtă, programează exact câți bani să le intre în cont, DAR nu creează conținut, n-au făcut-o, apelează la oameni mici și ieftini, așa cum îî consideră ei, nu e nicio jignire, ei nu apelează pentru că e ieftin și rapid să o facă, ci pentru că nu se pricep. Asta e în ADN, nu se poate învăța, programarea se poate învăța, dar scrisul de conținut relevant niciodată. De aceea vin la noi. De aceea cuvintele nu mor niciodată. Dacă nu toate, măcar unele dintre ele scrise bine, gândite, simțite, trecute prin inimă și prin rațiune, nu au cum să moară. M-am bucurat. E vremea să intru.

Doctorul glumește. Vorbim de Băsescu, are termenii la el. Rezistă pe orice teren. Mă deschid la față. Își intră în pâine. Îl întreb dacă nu are de gănd să-mi facă vreo injecție. Mi-e frică de ace. Și acum mi-e frică de ele când le-am  amintit doar. E bine de gândul meu. Astăzi sunt util. Am văzut după ce am ajuns acasă un articol excelent la Lorena Lupu, în care, printre altele, vorbea, în stilul ei desigur, despre tipurile de oameni care nu au drept să aibă pretenții odată ce sunt pe domeniul ei, și că din moment ce cineva vine la ea pentru conținut, regulile sunt ale ei pentru că spațiul în care se joacă partida este al ei. În mare asta este ideea. Mi-am spus că pentru astăzi e suficent pentru că am aflat o utilitate pe care o practicam de ceva timp. Dacă aș scrie în engleză, leii s-ar schimba în lire, și atunci ar fi mai corect raportul IT-content writter, m-am documentat despre asta la cineva care are nevoie de oameni pricepuți la asta. Nu mai e cazul să regret că am trădat engleza și acum se răzbună cu vârf și îndesat. Poate mâine…

NU-MI MAI PERMIT LUXUL DE A TRAI!!!

stop. ganditi-va la cat va costa viata in fiecare zi, saptamana, luna si mai apoi an. cat va cere statul, desi nu e stat, sunt tot oameni, ca sa puteti trai. in fiecare zi mai mult in fiecare an viata costa mai mult. nimeni nu iti da nimic inapoi din banii aia. in fiecare zi  platim mult, din ce in ce mai mult. oamenii cer oamenilor tot mai mult, tot mai mult, pana isi iau viata. de ce platim? ca ne-am atasat de alti oameni. asta e singurul lucru care il face pe om slab. de ce platim? pentru ca altii oameni sa ia mai mult si mai mult. ne taxeaza mai mult, mai mult, pana murim. orice lucru facut de om trebuie platit altui om. de ce ne cereti taxe si impoziti ca sa traim? de ce viata e un lux pe care putini si-l permit. toata viata noastra suntem SCLAVII vostri, de asta ne nastem, sa luati mai mult, mai mult, pana nu mai avem si atunci murim. daca muncim pentru noi, de ce voi luati mai mult decat noi din ceea ce producem. ce mortii lui de sistem e asta? daca nu beneficiem de absolut nimic, ABSOLUT NIMIC, de la voi, ca stat, ca entitate, ca paravan pentru a desemna altii oameni, de ce mortii vostri cereti atat de mult? cine va da dreptul sa ne controlati total si ne mintiti total ca suntem liberi? de ce e asa scumpa viata!!! orice lucru e platim de noi cu munca si sange si statul sub care se ascund tot oamenii cere mai mult, mereu mai mult?! as mai scrie, dar imi vine sa plang cand vad exact cum stau lucrurile, cine suntem , ca nu insemnan nimic, ca suntem exact ca in planurile de acum 80 de ani, adica „gloata proasta” si ca e al dracu de scump sa si mori, trebuie sa economisesti, cativa ani, dar ce dracu sa economistesti ca mereu cresc taxele vietii, si banii oricum pentru gloata proasta sunt fabricati exact ca sa ne omoram intre noi la propriu, si asta facem. nu vreau nimic de la voi, nu mai scumpiti viata in fiecare zi din pix. deja am inceput sa murim pe capete, dar asta nu se arata ca ruleaza divertismentul la tv. mortii lui, o forma de distragere a atentiei, consum, munca, mai mult consum si taxe si impozite, mai multa munca, esti mort… de ce te-ai nascut?!