…la sfarsit (nu) e liniste si multa ceata…

Intr-un pentru ce nu e o motivatie, ci doar o scuza de a ameliora esecul. Pentru ce este haina aruncata seara tarziu peste lumea construita pana atunci. Cand nu mai gasesti o alta explicatie, cauti pentru ce. Logic ca ti-l vei inchipui, dar el te va bate cu propria cautare fiindca incerci sa cauti ceva ce nu vrea sa fie gasit cand nu este el cel pe care il cauti, Dar tu nu mai ai haina s-o arunci peste lume, asa ca lumea va bate  in sufletul tau sa-i spui de ce! Partea grea este: si tu ce ii vei spune???

Oamenii

Ne strecuram pe coate in lumea care, de la o vreme, le stie pe toate. Si cel mai repede primesti scepticism, indiferent daca meriti sau nu. Lumea a obosit sa exprime motivatiile actiunilor prin cuvinte, deja putini spun ceea ce simt, fara sa fie constransi sau sa aiba un interes. Din ce in ce mai multa suflare cu inteligenta ca trasatura definitorie alege sa-si mascheze interesul, sa dea impresia ca a mai ramas un dram de umanitate printre copacii lipsiti de ploaie. Pretul pentru a recunoaste cand cineva face asta, este chiar atat de mare? De fapt preturile explodeaza in cazul materiilor, dar in cazul sentimenentelor chiar trebuie sa se dubleze??? Nesfarsitele mele intrebari retorice parca nu mai asteapta alta ocazie sa zaca pe o pagina, ci vor sa invadeze tot spatiul. Cateodata omul e mai dur ca fierul nu credeti???