365,242129

se invart secundele in farmacia mintii care s-a inchis de teama propriei minti

adormit de un paradis adormit, un total paradox,

24 de ani se imbata in 24 de ore, e un nonsens sa scriu asta in mai putin de 24 de minute

dupa 365 de sedative, 24 de de minute trec la fiecare 24 de ani

fabrica de vise pentru 24 de ore nescrise

ultimele 24 inainte sa ma apuc de scris alfabetul celor 365 imaginat de un analfabet

 

 

dupa 00:00

Cu ce masuram sentimentele? Cu ce le masuram cand se deruleaza intr-un interval de timp pe care nu il incadram niciodata unde trebuie?

cu ce ne masuram pe noi insine cand ne vindem mai abitir ca la obor pentru o palma de timp intr-un loc pe care il clasificam incorect?

cu ce masuram noi toate cele de mai sus daca prin natura noastra suntem subiectivi?masuratoare

intre orele unde ma stiu…

e liniste. adanc intru si nu as mai vrea sa ies nicicand. plecat fiind, am simtit zgomotul infernal al lipsei de umanitate, dar cumva drumul a venit catre mine si m-a poftit sa-mi torn urmele pasiilor pe acolo. am gustat multe procese de constiinta pana sa stiu care e adevaratul lor sens. si nu, nu vorbesc de cele care ar ridica in picioare o intreaga sala de judecata, ci doar de cele care m-au facut sa ating podeaua cu genunchii de atatea si atatea ori, dar acum e modul de a pedala, nimic mai mult sau mai putin. devine clar ca doar linistea asta exista cu certitudine pentru ca asa ma incarc. daca nu ar fi ea urmatoarea zi ar fi noapte…

Obsesie

Ard franturi de lumina furata cand ea inceteaza. Si sap mereu la aceea gaura, sa pot pune cat mai multa. Imi este teama de reactiile diminetii cand intunericul se termina. Stiu ca ma va cuprinde un val de inconstienta care imi va ghida amprentele printre obstacolele mintii nealimentate corespunzator. Orele fragede ale unei noptii batrane sunt obsesia mea. Aceeasi, ea care ma intregeste, vine cu un arsenal de ecuatii interminabile si cu raspunsuri multiple. Cine sa le aleaga? Eu, care fug atat de multcand ma pot uita la drum si simt ca ma ameninta?  Nu! Eu trebuie sa nu vad drumul, atunci pot sa-mi calculez pasii. Atunci pot sa ma las sedus se simturile suave ale unei linistii ce zugraveste un tablou de solitudine mormantala. Dar orele? Oare ele nu-mi simt umbra greoie, apasata de abisurile amalganului de complicatii citadine, cand ma strecor afara de acolo. Poate ca da, dar stiu ca am fost cel care le-a servit o portie de hrana spirituala negresit. Acum mi-au dat chiar si un loc al meu, intr-un colt fara de orologiul neinfricat.  Vad ca randurile si-au consumat secundele asa ca orele fragede ma chema. Eu trebuie sa va las…

P.S. Sunt la fel de obsesivi: Psi, Simona, Ana