Parfum de poezie.

Regina isi tinea intr-o cutie sentimentele deschisa, doar ca nimeni nu avea curajul sa se apropie. Era, parca, o autostrada, intre ceilalti si cutie. Umbla in haine fine, avea pielea fina, saruta toate obiectele fin, dar in fata oamenilor aparea rece, dur, periculoasa si alarmant de violenta. Se imbraca in altcineva parca. „Hainele” nu ii veneau, dar le purtase atat de mult incat pateticul cliseu, cel al puterii obisnuintei. Era atipica. Total. Un morman de poze ii aminteau acum de cum isi imagina ca va fi dupa ce va ajunge cunoscuta in fiecare stat, in fiecare oras, dincolo de continut, in tinuturi obscurse, demne de mila, de care nu auzise, dar mai ales pe care nu le putea pronunta. Acum pozele apar si dispar, mii de click-uri, coperti si reviste, articole si reportaje, versuri si lirica, stil, rafinament, eleganta si impletirea lor armoniosa pentru ceea ce este Katy Perry. Forma si forme, continut, aspect, mesaj si impletirea lor duioasa pentru ca ea sa fie mereu cea care straluceste, anima si inspira la mai mult. Isi simte verusurile, tonul, prestanta, culoarea, parfumul. Arma mortala. Toate acesta exista datorita ei, se mentin pentru ea si se vor mentine la fel ca si sclipirea ei dintr-un concert aclamat cu mii de kilometri inainte si inapoi.Pare ca tot timpul este al ei, dar niciodata cheita de la ceas nu se intoarce pentru ea, ca om, ca existenta de sine statatoare, nu ca parte a unui concept pe care l-a creat si care inainteaza pe scena. Este regina, imparateasca si Doamna. In regatul ei totul este efemer, perisabil si periodic. In mintea ei totul se schimba, oameni, locuri, relatii cu viteza unei masini de curse echipata pentru a distruge si pentru a-si distruge adversarii.

Este o greseala mare din partea mea, a asistentului ei, sa spun  cum o vedeam, dar povestea este despre mine, cel care ii sunt acum iubit si asistent, totul printr-un concurs de imprejurari, pe care l-as numi tot un cliseu.

Circulau propunerile tuturor la adresa ei, se repetau se blocau, se inroseau, se jeneau, insistau, insistau si ramaneau la stadiul de indiferenta din partea ei. Chiar eu, i-am sugerat sa gaseasca cerinte simple pentru ei ca sa-si dea seama daca o simt, ca persoana, ca fiinta, ca femeie, ca suflet, ca sensibilitate aparte prin invelisul ei de otel, de material de nepatruns, sau vor sa devina „regi”, fara ca acest rang nobil sa fie al lor . Sa-i intrebe despre oameni, despre hrana si despre parfumul ei, Killer Queen Sunt variante care transpirau de dupa usi, din localuri, din telefon sau din mail. Toti partenerii ei au fost creativi, carismatici, adorabili si devotati ei. Au ramas blocati in incercari si in nereusite. Au venit, au plecat, iar au venit, iar au plecat. Emotie vs. indiferenta, dorinta vs ignoranta totala, ei vs. ea, complicat in aparenta, dar gol in esenta vs. superficial in aparenta, dar frumosul simplu in esenta, si asta era ea pana la urma. Cheia pe care o ai dar nu stii ce desface si toata viata cauti lacatul in alte forme si locuri decat in locurile in care iti petreci timpul. Poate ca simplitatea e frumusete adevarata, dar e acoperita de complexitatea care nu poate fi inlaturata decat de rezultatul ei. Am pus curaj intr-un pahar mai incapator intr-o duminica statica, si de pe o cartela preplatita i-am scris cateva randuri: Mi-am imbolnavit fiinta de parfumul de tine/Iar visele fara s-au inecat in aburi fara miros/M-am lasat de idee, dar si de tine/De maine imi sun parfumul sa renunte la tine. Astazi radem impreuna, planificam, „ii cos ” costmul de autoritara si indiferenta la fiecare eveniment, ea traieste la fel, dar noi traim altfel.

P.S. Articol realizat pentru SuperBlog!

Parfumul din trecut conjugat la prezent.

-Toate detaliile ei sunt imprastiate prin casa. Ai zis ca te desparti de ele, ai zis ca vrei sa nu te mai traga nimic inapoi. M-ai facut sa am incredere in tine si acum imi tradezi incredere in modul tau. Stiu ca nu vrei, dar o faci si ma doare.

-E involuntar. Mai am nevoie de timp, mai am nevoie sa-mi dai spatiu pentru gandurile mele.

-Vad insa ca iti lipseste spatiu si pentru lucrurile ei, pentru tricou ala, pentru cartea aia, pentru parfumul ala…

-Ele fac parte din viata mea, ele mi-au luat o parte din viata, mi-au cucerit o parte din viata, mi-au cucerit-o pentru un timp care pare sa nu se sfarseasca… Ma simt atras de ea uitandu-ma la lucrurile ei, la amintirile ei, la existenta trecuta care nu vrea sa-si accepte destinul.

-Te pierzi de atatea ori in detalii si lucruri minore, in cuvinte si imagini mult prea indepartate. Mi-as dori sa-mi spui, poate inteleg de ce ea a ramas intre noi, de ce trecutul nu a ramas niciodata la locul sau, de ce tot vine peste noi, peste prezentul nostru, peste constructia noastra din prezent, dar mai ales vine peste mine prin intermediul tau. Ma darama ca te darama pe tine in momentele in care te simt absent. Macar spune-mi mai mult despre asta decat mi-ai spus data trecuta, mai mult decat crezi ca ar trebui sa stiu. Poate gresesc, dar daca nu o faci pentru tine, macar fa-o pentru respectul care ar trebui sa existe intre noi…

-Da vreau sa ma intorc cu spatele, sa ma asez si apoi iti voi spune cate ceva. Nu tot, ci exact asa cum ai spus si tu, mai mult ca data trecuta…

-Eram un betiv care isi consuma timpul distrugandu-se. Unul care avea un tricou cu mesajul „OK” si care observa in oglinda cum este el de fapt. Dar stiu ca realitatea ma ingrozea. Droguri. Nopti maturate de pe calendar. Constiinta scursa cum se scurge mina de la pix. Dintre toate drogurile, unul il zdrobea cu adevarat: realitatea. Cel mai ieftin, dar devastator. Viata imi era confuzia cotidiana in calvarul citadin. Ea a aparut sa ma trezeasca de fiecare data pana cand m-am trezit cu adevarat. Cand am simtit-o prima data, am descoperit ce e seductia. Credeam ca e un mit, dar vorbeam mult si prost. Credeam mult si prost. Am descoperit-o incet, printre randuri, printre pagini de jurnal, printre cafele negre si printre sticle de bautura. Multe sticle. Cand venea aici, schimba atmosfera. O simteam. Avea un parfum unic. Era captivant. Era ca ea. Ma trezea de fiecare data. Era Super Playboy si sigur avea super-puteri. Am aflat mai tarziu. Ma tragea in corpul ei cum trag acum din tigara asta blestemata. Era curata. Ca un antonim al randurilor pe care le scriam. O simteam in mine zambind. Zambetul ei mirosea la fel ca parfumul. Nu il schimba niciodata. De asta i l-am cerut cand a plecat. Am vrut sa nu plece, sa o pot simti. Sa ii pot simti trecutul prezent…

-Deja simt ca am spus mai mult decat trebuia. Am nevoie sa (ma) inchid putin, am nevoie de o pauza si de un pahar.

P. S. Acest articol este scris pentru SuperBlog 2013!

 

Ma „ascund” de rutina

Incerc sa nu dau importanta deloc accentelor care se intrepatrund penibil in existenta lasata prada unui parfum de rasarit scos din ambalajul unui apus plecat sa-si dezmorteasca oasele. Obosise. Atata priviri pe care le-a strapuns i-au venit de hac in cele din urma. Nu stiu cum se face. dar razele ce inca nu si-au sorbit cafeaua, nu-mi sunt un sfetnic bun. Vagoanele cu sugestii s-au aglomerat intr-o gara fara nume si deocamdata nu le pot chema. Tot ceea ce pot face este sa astept ca furtuna reactiilor neimplinite sa deblocheze drumul…