88:44

88:44
Suntem puțini și dureros de obosiți
când dezgropăm tot ce ne înconjoară
dar tot ce e îngropat crește
numai locul unde o face rămâne o pată
pe buzele bătăii de inima
surprinsă la trecerea dintre ea și încercare…
în noi respiră închipuirile
ca și cum trupul lor ar fi dintr-un carton bine aerisit
închipuirile n-or să plece de aici până ce nu-și vor închipui
că sângele strânge în dinți
și nu le poate rupe oasele numărate pe drept
sau nici nu le poate scoate organele
pe o buză de lumina
care să țină loc de înălbitor
fiindcă toate devin albe când clorul e prea puternic
înteleg să-și închipuie că nu mai au scăpare
doar dacă s-au terminat vârfurile cuțitelor
pe care se întindeau fricile
din respirația muritorilor pe vatră uscată