Asteptand…

septembrie 11, 2012septembrie 11, 2012 ratzone creatie asteptare, cuvinte, linie autobuz, loc, ploaie, post, rauri, urme

De ce astepti cand nu stii ce astepti de fapt? Asteptarea este marcata inca din titlu prin folosirea verbului la gerunziu si continuata cu o umbra prin utilizarea semnelor de referinta… Asteptarea mea e ca un geam de sticla murdara. Oricat l-as sterge, prin el se poate vedea doar conturul lucrurilor. In zilele cand ploua forma isi pierde din rabdare si se impacienteaza cu mainile pe geam. Curg rauri de urme, curg! Apoi nu mai am timp ca trebuie sa astept. Trebuie sa ma astept ca nu stiu cat sa astept. Acum e soare. Ma doare capul. Poate ca nu stiu cum sa astept. Eu stau sa astept langa gandurile care asteapta un semn. Poate doar astept in locul gresit si nu ma astept ca locul sa fie esenta asteptarii mele…

-Vine autobuzul. Haide.

-Prefer sa mai astept! Du-te. Desi nu stiu care este autobuzul meu, cred ca nu e asta.

Dementa Apatica

mai 13, 2012 ratzone creatie cititul nu omoara, curent literar, dementa, ganduri, incuietoare, lirism, ploaie, postmodernism, semnificatia titlului, simbolism, strofe, versuri, zavor

secundele te ucid ca apasate lovituri de pumnal
desi bei ziua din paharul continuitatii
la fiecare raza pandeste un incendiu
ce pune scrum peste mormantul aparentelor construite
dementa apatica injectata de dinamismul static
devine un somn continuu in veghe permanenta
o moarte latenta silentios injectata
in refuzul unui dramatism cotidian
de a pune zavor pe intrare.

Furtuna

mai 7, 2012mai 7, 2012 ratzone creatie cenusa, clubul psi, concurs, FURTUNA, ganduri, interactiv, metafore, ploaie, PROVARE, proza, scrisoare, stare

…din bratele lui curgea neputinta cu fiecare privire ucigatoare pe care si-o primea ca rasplata pentru toate momentele in care uitase sa-i mangaie numele; dar facuse asta doar in sufletul sau fiindca era singurul care punea pret pe ceea ce face, cel care odata dezmierda pagini intregi cu cerneala unor reflexii cuantificate sub forma sarutarilor letale…si da atunci nu arunca venin asupra lui fiindca starea materiala ii implinea dorintele. Din asta era ea facuta, din asta avea ochii construiti. Acum ochii ei erau circumspecti si intrebau raspicat cum va reusi ea sa-si cumpere tigari. Dar astazi incercase sa-l convinga sa scrie… Era ultima sansa de a iesi din impas. Nimic insa. Tacea langa pagina si indura. Se pusese oricum capacul de la mormant peste vorbele sincere dintre ei si acum era doar un joc de tenis cu deziluzii, cu imagini care spintecau casnicia in doua. A aruncat paginile goale in rucsac si, lasand ploaia de insulte sa se izbeasca de masina de scris, a soptit:

– Multumesc pentru ca ai transformat furtuna de metafore in siruri de cenusa. Acum o sa arunc cenusa in vant si-ti las usa deschisa sa vezi cum ma risipesc…