Arma la tâmplă

Cineva a întrebat cu arma la tâmplă
câte ore am dormit cel mai mult
eu dorm de 26 de ani
pentru că nu-mi amintesc să fi făcut ceva
nu-mi amintesc când spălam hainele în clor
pentru că simțeam că prin ele trăiesc animalele
când se ascund noaptea sub pielea ei
eu dorm de 26 de ani pentru că nu-mi amintesc de ce am spălat iubirea în lacul plin de pietre
și când am scos-o de acolo
a trebuit să o duc la spital
și n-am avut curaj să-mi recunosc fapta
așa că am lăsat-o la intrare să o găsească asistenta care se fuma ca o plantă de pe câmp în soare
eu dorm de 26 de ani și aș vrea să apăs trăgaciul fără să mă uit la oglinda care ține arma îndreptată spre mine

Plâns roșu

plânsul meu roșu e un mod de a fi
prins între două sticle
o mână desface noaptea ca pe o vestă antiglonț
o urmă a obosit să se mai uite
când e momentul potrivit să lovească
(o urmă plină de imaginile în care vechii părinți
întindeau toate nevrozele pe o sârmă cu dinți de om)
nu-mi dau încă seama dacă cele două sticle joacă rolul lor
sau doar fac parte din decor
dar poate
poate că s-au îmbătat de la atâta așteptare
noaptea leagă o mână cu o urmă
ca o chimie pentru oamenii care nu leagă cuvinte

Miercuri dimineață

Și eu rătăcesc stațiile de metrou câteodată

dar am parte de o veste bună

când (mi) se întâmplă asta

mă calmez îmi spun că exist și contez

îmi spun că da, cuvintele contează cu adevărat

citesc cu voce tare poemul cu vântul

care îmi suflă toate nepăsările

ai nevoie de vești bune de oameni corecți si potriviți

ai nevoie de clădiri care să zâmbească

dacă privești spre ele

ai nevoie de mașini cu faruri care să nu se stingă

ai nevoie de flori care să nu coste bani

încerc doar să te calmez

mi-ar plăcea ca un pic din calmul meu sa fie și la tine

sau să te calmezi pentru că eu sunt calm

mama m-a întrebat ceva:

-Și ce planuri ai?

I-am spus că nu mai plănuiesc așa departe

i-am spus că plănuiesc aproape

că toate cele din depărtare s-au dus în depărtare

când mă trezesc dimineața și vin cu tata

(tata merge la muncă la ora șase)

pe drum am timp să mă gândesc

nu vorbesc că nu am despre ce

(poate doar dacă vorbim despre fotbal unde intervin doar dacă încurcă ceva altfel tac)

cred că tot ce ți-am spus acum

e cel mai bun poem al meu pe care n-am intenționat să-l scriu

Secrets – Letitia Elizabeth Landon

Astazi ne jucam cu vorbele intr-un timp ceva mai indepartat, cam pe la 1800. Asadar, in randurile de mai jos aveti poemul „SECRETS”  de LETITIA ELIZABETH LANDON. Sugerez sa il cititi si sa il recititi. Enjoy:)

LIFE has dark secrets; and the hearts are few
That treasure not some sorrow from the world–
A sorrow silent, gloomy, and unknown,
Yet colouring the future from the past.
We see the eye subdued, the practised smile,
The word well weighed before it pass the lip,
And know not of the misery within:
Yet there it works incessantly, and fears
The time to come; for time is terrible,
Avenging, and betraying. 

Ceas fara idee

E ceasul care bate anost

putred de dureros

se desira franghii din pansamentul ideilor

captive intre zbucium de sange nevarsat

zdrobind

sferturi de raspunsuri iscate din intrebari eronate

un glont danseaza prin libertate

muzica s-a stins…danseaza iar

infinitul necronometrat mai face doar niste pasi

dizolvati in lipsa ritmului…

Participa la Life in picture”

Otrava dulce

Incizii seculare intre grilaje ruginite
descompun imaginile in fragmente
senilitatea se frgezeste injunghiata de ineptii
interfete artificiale reteaza instictele primare
de comprimare a realului sadic in fraze ilogice
pentru suprafete machiate in stralucirea falselor epitete
frecate de minti nestiutoare
puse in rame de argint
si operatia de spalare se desira in lumina din retine
fiindca otrava nu ucide suflete
ci salveaza tremutarul secundelor mele
in cruntele noptiile cladite pe indecizia organelor

P.s. In raspuns la Epigon si exemplificarea discutiei de ieri:)