e atata mizerie in suflete, pe strazi, in minti si in iluzia lor. dintre toate iluzia mintilor e de departe cea mai curata. e atata mizerie in pahar incat il bei dintr-o inghititura si doar asa poti accepta ca maine nu e bolnav cand ati fost amandoi la reparatorul de ganduri… e atata mizerie incat esenta e un nimic care nu poate… e atata mizerie in postul asta
post
nu traiesc ca sa scriu ci scriu ca sa traiesc
da, cred ca asta este: nu traiesc ca sa scriu ci scriu ca sa traiesc. asta e ceea ce ma tine acum, poate ca asta a fost dar sub alte forme. sau cine stie ce haine bizare imbraca viata asta. cam atat acum, momentan sunt intr-o postez si apar din ce in ce mai rar, fiindca estenta nu sta in cantitate. pace voua:)
Asteptand…
De ce astepti cand nu stii ce astepti de fapt? Asteptarea este marcata inca din titlu prin folosirea verbului la gerunziu si continuata cu o umbra prin utilizarea semnelor de referinta… Asteptarea mea e ca un geam de sticla murdara. Oricat l-as sterge, prin el se poate vedea doar conturul lucrurilor. In zilele cand ploua forma isi pierde din rabdare si se impacienteaza
cu mainile pe geam. Curg rauri de urme, curg! Apoi nu mai am timp ca trebuie sa astept. Trebuie sa ma astept ca nu stiu cat sa astept. Acum e soare. Ma doare capul. Poate ca nu stiu cum sa astept. Eu stau sa astept langa gandurile care asteapta un semn. Poate doar astept in locul gresit si nu ma astept ca locul sa fie esenta asteptarii mele…
-Vine autobuzul. Haide.
-Prefer sa mai astept! Du-te. Desi nu stiu care este autobuzul meu, cred ca nu e asta.
Flori de mucigai
Miercurea fara cuvinte derulata la Carmen
2013
La rascrucea de credinte –
blocaj de inutilitati iremediate prin insasi starea lor absoluta –
autocarul de emotii bolnave
inghite ultima suflare din candelabrul intimidat
de durerea din glasul marii
care taie viata in particule de imaterial
se amesteca nervos
peste aroma de putrefactie aburita
cioburi ale valsului citadin
deghizate intr-o mantie de sarbatoare mortuara – 2013- 
Ce se intampla? (Viata ca un puzzle)
Intoarce-ti mintea catre drumul de aseara. Dar lasa o gaura sa te pot trezi cand esti prea departe plecat.
– Aseara eram aici si ma vedeam in pat, sus, dupa scartaitul obositelor de lemn.
– Ce vedeai acolo? Fiindca trebuie sa-mi dau seama daca erai aici si aveai mintea acolo, sau daca absenta momentului a facut sa vezi si sa auzi ce lipsea din prezentul in care, de fapt, nu erai.
– Simteam aceeasi adiere ca si acum, era o umbra care ma tinea strans, dar atingeam poza ei pe care o stiu in varf de perete unde soarele face mereu un semn. Iar ea in semnul acela era dorinta sempiterna, mereu inconjurata de clocot
– Dar cu ea ai fost vara trecuta! De ce ai acele imagini? Sunt atatea luni de atunci. Ce s-a intamplat?
– Nu stiu. Am doar niste piese micute prin care inteleg cate un loc pe care l-am vazut sau pe care am vrut sa cred ca il am in suflet. Cand le vad, imi vin imaginile zilelor pierdute. Aseara cautam ceva langa copac nu?
– Da, stateai cu o plasa in mana. Zambeai. Te-am chemat, dar am dat vina pe ea pentru refuzul tau de a iesi sa-i saluti pe ceilalti.
-Care ceilalti?
(parte din „Viata ca un puzzle” conceputa de Ratzone)
Radu 