Ma „ascund” de rutina

Incerc sa nu dau importanta deloc accentelor care se intrepatrund penibil in existenta lasata prada unui parfum de rasarit scos din ambalajul unui apus plecat sa-si dezmorteasca oasele. Obosise. Atata priviri pe care le-a strapuns i-au venit de hac in cele din urma. Nu stiu cum se face. dar razele ce inca nu si-au sorbit cafeaua, nu-mi sunt un sfetnic bun. Vagoanele cu sugestii s-au aglomerat intr-o gara fara nume si deocamdata nu le pot chema. Tot ceea ce pot face este sa astept ca furtuna reactiilor neimplinite sa deblocheze drumul…