Plănuisem pentru seara asta să scriu despre rețele sociale, despre cât de tare crește twitterul și cât de puțini observă asta în timp real. Apoi toți vor observa dar, ca de obicei, mult prea târziu. Mă întreb dacă nu cumva exact asta se urmărește. Mai bine scriu simplu decât să mă complic. Blogurile postate pe Facebook obțin trafic dublu fața de restul. Niciun blog, fie că este pe domeniu, fie că este pe wordpress, nu are cum să aibă traficul pe care îl are dacă nu ar exista traficul de pe Facebook.
Am postat de două ori în zile diferite pe profilul meu de facebook articole de pe blog, iar diferența a fost semnificativă. Mă gândeam că poate cineva va comenta cum că nu se face ca un blog mic să ți-l promovezi pe profil, ca pentru asta sunt grupurile de pe facebook, special create pentru acest lucru, dar în care mulți postează și nimeni nu dă click să citească articolul, un fel de toți vrem să ne citească cât mai multă lume, dar noi nu facem asta, însă nimeni n-a obiectat asta, ceea ce mă bucură tare mult. Blogul ăsta parcă înflorește când îl postez pe facebook. Dacă el înflorește, atunci și eu sunt mai bine puțin. Parcă nu mai pun fiecare zgomot din exterior la suflet, parcă e mai liniște. Și, fiind așa liniște, am avut timp să văd lucrurile frumoase ale celor de la shortsup, ce se vor desfășura în acest sfârșit de săptămână, și despre care, dacă va fi soare cu adevărat în mine mâine, voi scrie cu plăcere aici și cu regret că sunt departe de orice e creativ, sănătos creativ și plăcere continuă. Nu sunt convins că aș fi meritat să fiu acolo, încă nu cred că sunt suficent de demn pentru un scop special, despre care unii ar declara cu entuziasm că e o pierdere de timp.
Mai am două lucruri de spus acum. Primul este că, în timp ce scriam de zor la creativitatea de mai sus, mi-a trecut prin minte că o mare tâmpenie am făcut atunci când am pus întrebarea mamei mele despre când o să cresc. Sau cum o s-o fac. Aș vrea să șterg întrebarea asta de tot. Să ardă. Să ardă complet. Urăsc și devin agitat la culme când ea apare. O urăsc la fel de mult pe cât îi place blogului acesta pe facebook. Nu cred că este nicio exagerare. S-a întâmplat să se întâmple din nou această ură sinceră.
Al doilea lucru este legat de faptul că nu mă pricep să pun titluri. Mă găndesc la ele foarte mult și aleg ceșe mai proaste variante. Ar trebui să modific mult și bine dacă mi-aș dori ca măcar articolele de acum șase luni să aibă un titlu cât de cât decent. Cred că va trebui să învăț să trăiesc cu handicapul ăsta în continuare. Acest punct doi era de fapt despre leapșa cu cărți de pe facebook, dar este un moft care se pare că rămâne fără benzină. Să ne bucurăm, zic!
Radu 