sa va zic ce ma doare

ma doare ca platim sa scriem. mult. prea mult. de ce o facem? pentru ca nu gandim si nu vrem sa acceptam ca romania nu are poezie. a avut. atat. e un punct si gata. ma doare ca vezi pe te miri cine, un editoras, redactoras sau ce dracu mai sunt si astia ca-s mai multi care dau cu tine de pamant ca ei nu se coboara sa-ti raspunda dupa ce le trimiti ceva (am vazut cazul asta pe fb) acest editoras n-a scris nimic de calitate in viata lui, iar daca a scris e o perceptie. din nou, nu e vorba de cineva anume. asa este in general. ca doare ca orice fel de manifestare cu iz de placut, frumos sau artistic merge in romania, greu dar merge, lumea vine, plateste, si revine. mi-as dori ca la poezie doar sa vina, nu trebuie sa plateasca nimic, doar sa vina sa-i vada pe unii care isi rup inima la propriu sa creeze imaginile alea peste care toti dau pagina. ma doare ca daca eu scriu acelasi text cu un „x”, la el se va spune ca e un text superb si stralucuitor si felicitari la felicitari de 100 de ori iar eu voi plati in continuare pentru poezie. cum sa nu-ti vina sa te atarni de grinda-n oglinda?!

nu-ti mai permiti doctorul

e clar. in romania anului 2014, daca ai probleme de sanatate, esti mort. esti pa si la gara. consultatia costa cam cat o saptamana de munca. ah, stai, daca ai loc de munca. daca ai nevoie de interventie, orice tip de interventie medicala, de la ochii la picioare, nu-ti poti permite. poate sa te imprumuti la toate rudele sau sa faci credit, daca ai loc de munca. repet asta, pentru ca e necesara in contextul. de multe ori, dupa o operatie, sau o interventie „profesionala” astepti un timp si, bineinteles, trebuie s-o repeti. habar nu am de unde iti permiti, daca iti permiti. orice afectiune ai avea, nu poti decat sa traiesti cu ea si sa induri, mintindu-te ca iti va trece cu „ceai” din plante naturale. astazi, in 2014, pe „doctor” si-l permit prea putini, restul stau si indura, si, in functie de gravitatea afectiunii, traiesc sau nu. pace in inimile voastre

va mai scriu doua trei vorbe …

daca ati afla acum ca mai aveti putin de trait? putin, adica, un numar de zile format dintr-o cifra, cum ati reactiona, v-ati gandi la cat de putin a fost sau cat de greu a fost pana acum, sau cat de multe trebuia sa mai faceti, sa mai spuneti, sa mai cititi/vedeti, la cat de putine ati spus celor care trebuia, la cate ar fi trebuit sa spuneti macar, fiindca asta nu costa prea mult, sau v-ar fi speriat pretul care trebuia platit?!

acum nu mai trebuie. daca mai sunt cateva zile, sunt ele suficente pentru a face tot ce n-am facut pentru ca nu credeam vreodata ca asta ni se poate intampla chiar noua. acum va intreb. ce ati face. ati regreta? mult? putin? ati simti usurare?

daca treceti pe aici, sa reactionati, cumva, sa ma injurati, sa-mi dati un pumn, sa ma impuscati, sa-mi scoateti inima, dar sa nu (ma) ignorati. multumesc

Aruncati televizorul si radioul pe fereastra

stiti ca televizorul consuma? mult consuma. reteaua publica de radio si televiziune consuma si mai mult, seamana cu regia autonoma de transport bucuresti, care e 75% finantata de stat. nu cred ca trebuie sa avem incredere  intr-o retea a carei conducere e impusa. si noi o platim, finantam, intretinem, ca sa ni se dea un „agitator comunist, zis si tanase” televizorul intretine o suma de nulitati pe care noi le platim integral. viata lor e sudoarea noastra de zi cu zi. fiecare directie corporatisto-politica are un trust media. repetitivitatea e forta presei ce conduce la manipulare si mai corect la spalarea creierului. o haita de rataciti, asta suntem. nu actionam, nu reactionam. meritam tot. nu avem hrana si adapost pentru ca trebuie sa murim in timp ce ne dorim cu ardoare sa traim. va mai rog odata: aruncati televizorul si radioul. boala noastra e reprezentata si de ele in aceeasi masura in care istoria infecta din scoala ofera o viziune gresita a istoriei. stiti de ce nu? nu se doreste ca individul sa cunoasca, sa detina „secrete”, adica adevaruri absolute despre rolul sau in acest sistem monetar, ca sa nu folosim iluzii. lucrurile sunt altfel decat sunt prezentate. e datoria noastra sa le selectam. 99% din oameni sunt SCLAVI la 1% din poulatie, poate cgiar mai putin de 1%. daca ajungeti sa realizati chestiile importante din viata voastra, ati trait pentru ce trebuie, daca nu uitati-va la tv si ascultati radio ca sa nu mai iesiti la suprafata niciodata. cu bine…

jurnal de vienela

Vazut, placut si adoptat de la Vienela. Dati o geana 🙂

Astăzi (21 ianuarie)… M-a auzit mama razand la un serial. Modern Family. Nu i s-a mai intamplat asta demult. A venit, m-a pupat pe frunte si mi-a zis ca sa fiu asa mereu, desi stie ca va mai trece o perioada lunga…

Afară… o lume ignoranta facuta din bani si pentru bani!

În grădină…sunt scarbit de ceea ce scriu si gandesc. slab, slab rau, aproape am terminat alt ciclu de poeme, da, slab 😦

În casă… mi-am dat cu votca, astept sa amorteasca, si mi-am taiat degetele …

În bucătărie… am scazut cartofii, am ramas la cocos cu orez

Sunt îmbrăcat cu… pantaloni peticiti si o bluza imprumutata

Ce muzică ascult acum… umbrele au inceput sa-mi faca serenade, nu e nimeni aici…

Ce cărți citesc zilele astea… Procesul Kafka 🙂 online, stiti, criza

Ce mai meșteresc eu… nimicul meu are gust de absolut

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare… Bucuresti, sau asa mi-ar placea

Am învățat… ca oamenii sunt cele mai ieftine piese de schimb dar nu toate piesele functioneaza impreuna

Mă gândesc… la cat de mult mi-am dezamagit parintii, 24 din 24 doar la asta ma gandesc 😦

Aștept/sper… sa nu mai astept sau sper NICIODATA…

O fotografie preferată…

 

seara de rutina

cateodata nimicul ajunge sa ucida. e seara in care n-am nimic de spus, vreau doar sa se termine, si timpul si eu, si tot si lumea si ideile si cei fara idei care de fapt au idei, si lumina mea stinsa si eu, si peretii si cimitirele si bolnavii si mortii umblatori si sangele crud. . .