-Toate detaliile ei sunt imprastiate prin casa. Ai zis ca te desparti de ele, ai zis ca vrei sa nu te mai traga nimic inapoi. M-ai facut sa am incredere in tine si acum imi tradezi incredere in modul tau. Stiu ca nu vrei, dar o faci si ma doare.
-E involuntar. Mai am nevoie de timp, mai am nevoie sa-mi dai spatiu pentru gandurile mele.
-Vad insa ca iti lipseste spatiu si pentru lucrurile ei, pentru tricou ala, pentru cartea aia, pentru parfumul ala…
-Ele fac parte din viata mea, ele mi-au luat o parte din viata, mi-au cucerit o parte din viata, mi-au cucerit-o pentru un timp care pare sa nu se sfarseasca… Ma simt atras de ea uitandu-ma la lucrurile ei, la amintirile ei, la existenta trecuta care nu vrea sa-si accepte destinul.
-Te pierzi de atatea ori in detalii si lucruri minore, in cuvinte si imagini mult prea indepartate. Mi-as dori sa-mi spui, poate inteleg de ce ea a ramas intre noi, de ce trecutul nu a ramas niciodata la locul sau, de ce tot vine peste noi, peste prezentul nostru, peste constructia noastra din prezent, dar mai ales vine peste mine prin intermediul tau. Ma darama ca te darama pe tine in momentele in care te simt absent. Macar spune-mi mai mult despre asta decat mi-ai spus data trecuta, mai mult decat crezi ca ar trebui sa stiu. Poate gresesc, dar daca nu o faci pentru tine, macar fa-o pentru respectul care ar trebui sa existe intre noi…
-Da vreau sa ma intorc cu spatele, sa ma asez si apoi iti voi spune cate ceva. Nu tot, ci exact asa cum ai spus si tu, mai mult ca data trecuta…
-Eram un betiv care isi consuma timpul distrugandu-se. Unul care avea un tricou cu mesajul „OK” si care observa in oglinda cum este el de fapt. Dar stiu ca realitatea ma ingrozea. Droguri. Nopti maturate de pe calendar. Constiinta scursa cum se scurge mina de la pix. Dintre toate drogurile, unul il zdrobea cu adevarat: realitatea. Cel mai ieftin, dar devastator. Viata imi era confuzia cotidiana in calvarul citadin. Ea a aparut sa ma trezeasca de fiecare data pana cand m-am trezit cu adevarat. Cand am simtit-o prima data, am descoperit ce e seductia. Credeam ca e un mit, dar vorbeam mult si prost. Credeam mult si prost. Am descoperit-o incet, printre randuri, printre pagini de jurnal, printre cafele negre si printre sticle de bautura. Multe sticle. Cand venea aici, schimba atmosfera. O simteam. Avea un parfum unic. Era captivant. Era ca ea. Ma trezea de fiecare data. Era Super Playboy si sigur avea super-puteri. Am aflat mai tarziu. Ma tragea in corpul ei cum trag acum din tigara asta blestemata. Era curata. Ca un antonim al randurilor pe care le scriam. O simteam in mine zambind. Zambetul ei mirosea la fel ca parfumul. Nu il schimba niciodata. De asta i l-am cerut cand a plecat. Am vrut sa nu plece, sa o pot simti. Sa ii pot simti trecutul prezent…
-Deja simt ca am spus mai mult decat trebuia. Am nevoie sa (ma) inchid putin, am nevoie de o pauza si de un pahar.
P. S. Acest articol este scris pentru SuperBlog 2013!
Radu 