Furtuna – G. Bacovia

Prin codrii Bacăului
Vâjâie vântul
Şi-ntunecă lumea
Un cer ca pământul
Şi codru pe codru
Se umple de clocot,
Iar toamna în hohot
Le cântă prohodul…
Şi parcă mă cheamă,
De crengi atârnând,
Avesalomi gemând
Cu plete-ncâlcite…
De spaimă mă prind
Priviri rătăcite,
Şi mintea, de zgomot,
Nimic nu înţelege…
Şi-aş vrea ca să mor
Ca Romulus rege,
Uitat, legendar…
Cuprins de-o furtună,
Pierdut să dispar
Prin codrii Bacăului…

In fericire – G. Bacovia

Sunt clipe când toate le am…
Tăcute, duioase psihoze –
Frumoase poveşti ca visuri de roze…
Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când toate le am…
Viaţa se duce-n şir de cuvinte –
Un cântec de mult… înainte…
Momente când toate le am…

Dementa Apatica

secundele te ucid ca apasate lovituri de pumnal
desi bei ziua din paharul continuitatii
la fiecare raza pandeste un incendiu
ce pune scrum peste mormantul aparentelor construite
dementa apatica injectata de dinamismul static
devine un somn continuu in veghe permanenta
o moarte latenta silentios injectata
in refuzul unui dramatism cotidian
de a pune zavor pe intrare.

George Bacovia – Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă…
Şi codrul sălbatec vuieşte –
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.

– Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă –
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă…

Otrava dulce

Incizii seculare intre grilaje ruginite
descompun imaginile in fragmente
senilitatea se frgezeste injunghiata de ineptii
interfete artificiale reteaza instictele primare
de comprimare a realului sadic in fraze ilogice
pentru suprafete machiate in stralucirea falselor epitete
frecate de minti nestiutoare
puse in rame de argint
si operatia de spalare se desira in lumina din retine
fiindca otrava nu ucide suflete
ci salveaza tremutarul secundelor mele
in cruntele noptiile cladite pe indecizia organelor

P.s. In raspuns la Epigon si exemplificarea discutiei de ieri:)