timp de gandire

timp de gandire nu avem. deci gandire nu putem stii daca avem. avem sisteme gandite sa nu ne ramana timp de gandire, iar daca il avem cumva sa il umplem cu functia de divertisment, cu mania de a consuma (ne)consumabile intarita de orbirea cu care cumparam si iar cumparam, cu judecarea optiunilor care de fapt nu exista. cam atat deocmdata dar mai sunt. functia de divertisment e intarita de media, sustinuta si derulata prin ea/ele. a (ne) distra e de fapt a ne distrage atentia de la ce se face. de aceea nu stim nimic. de aceea ne bazam pe niste diplome din sistemul gandit de ei, cel in care nu ai cum sa progresezi pt ca nu asta se vrea si deci, atunci, ai fi in afara sistemului, de aceea credem ca stim ce ni se spune ca e adevarul, dar nu e. nu stim cine suntem, de ce suntem in pragul razboaielor duse in secret, cine si de ce le dicteaza, de ce avem nivelul asta de trai si mai ales care o sa fie cel din anii urmatori. eu sunt un retardat si incult, dar vreau sa stiu. si daca ma intreb pe mine despre ce v-am spus, e un lucru reusit. daca si voi vedeti ca viata e organizata planificata, (mai) dictata ca in regimul dictatorial, va puteti gandi si la toata viata voastra. la cum credeti ca schimbati/ va schimbati, dar de fapt de aceasta schimbare organizatorii vietii noastre erau demult constienti si deci au anticipat-o pana sa ne gandim la ea si s-o realizam. nu avem timp sa cautam ce e cu viata noastra, cine o dicteaza, de ce e asa, de ce sunt atat de putini bani la noi si de ce banca nationala are atat de multi bani, cu care pot sa plateasca rezerva de aur „mutata pentru siguranta in banca din elvetia, a reglementarilor internationale , s.a.m.d.

oripilat de banalitate (note fara destinatar)

gunoaie. singurele gunoaie care merita aruncate sunt oamenii. singurii care pot face asta sunt, din pacate, tot ei. amintirile sunt produsul lor cel mai de pret. si totusi traiesc prea mult fara ele. cineva ar putea spune ca daca abuzeaza de asta risca, in anumite contexte, sa devina paranoici cu tendinte suicide. fals. calea de a nu deveni paranoic cu tendinte suicide e tocmai stiinta de a face ca amintirile sa traiasca in prezent. dezarmant de dificil. mai bine sa le inlocuim decat sa le pastram.  daca le ducem la gunoi ce suntem noi? daca produsul devine gunoi ce ramane din noi?

-stii ca nu-mi place cand te gandesti asa mult la tampeniile tale. faci ca intre noi sa fie mereu beton si eu nu pot sa il sfaram. de ce faci asta?

-incearca sa intelegi ca mi-e sete si mi-e foame de cine suntem. pe masa din bucatarie zace acea carte dar nu vreau sa o deschid. tot ce fac e sa incerc sa o citesc fara sa o deschid. simplu. stinge lumina acum. imi orbesti gandurile.

-nu pot sa te ascult fiindca nu vorbesti. cu nimeni. nu pot sa te citesc cum incerci tu sa citesti fara sa vezi. eu vad in fata doar usa aceea pe care voi o voi deschide si voi iesi imediat din discutia asta fara finalitate. nu stiu de unde sa te mai iau…

viral vs tocilari

cica mai nou ne hranim cu cate un viral la cateva luni. cum apare el si ce e de fapt un viral nici ca mai conteaza. pt mine viral este modul unui virus de a actiona. si un virus ce poate aduce? raspuns corect: boala. deci un viral este o boala contagioasa, din care nu mai scapi deloc. si poate ca nu mai vrei sa scapi pentru ca iti aduce ceea ce nu poti descrie. de ce comparatia cu tocilarii? pentru ca nimeni nu vrea ca aceasta „boala” sa ii rapeasca, dar totusi ei sunt cei care aduc, nu de putine ori, rezultate societatii noastre. si da, ea le ingroapa dinainte sa le nasca. de ce substanta este ignorata si nimicul pus pe piedestal ???

sunteti un jeg

astazi am atitudinea  asta fiindca, desi,  nimic nu i corect si normal,  amandoua deodata cateodata par cam mult. azi pentru mine sunt prea mult. chiar daca ziua inchid ochii si imi imaginez o lume de basm ca sa mai pot face inca un pas in aceea zi, terbil de inspaimantatoare, parca azi nu mai e suficent. sugrum un miliard de scenarii morbide doar pentru ca patimesc si mai mult cand le scrijelesc pe materie fizica. bine, aici mai este si faptul ca prea putina lume intelege in adevaratul sens ceea ce randurile mele transmit si de aici vine si faza ca mi-e jena cateodata sa le spun ca se inseala amarnic. dar nu, nu despre asta e vorba, ci despre oamenii care se leapada de ei insisi cand ajung in contexte favorabile. ba, azi spun: la dracu cu voi! nici articolul asta nu il meritati

Gesturi simple

se pare ca lumea a uitat sa traiasca din aceste gesturi simple care reprezinta sarea si piperul fiecarei zile. la ce bun sa apreciezi un multumesc cand cineva ti-l ofera?! nu, mai bine alegi sa ignori pentru a puncta superioritatea jegoasa manifestata la colt de strada. la ce bun sa recunosti ca umanitatea se releva si prin asta?! trebuie sa ai o privire de la cel putin 3 metri ca sa nu pari ca esti din cercuri joase. m-am saturat de atata jeg din partea celor egali sau mai mici decat zero ZERO. si voi faceti lumea si voi faceti parte din ea, dar mai ales numai voi acuzati starea de degradare acuta a societatii… sigur va stiti…

Recunostiinta

Tema de discutie de la „Asta la revista mesei, nene” moderata de Liviu Mihaiu la Radio Guerilla  a fost modalitatea in care ne exprimam recunostiinta! Asta mi se pare esential pentru indivizii angrenati in jocul societatii. De ce nu o facem tot timpul? Sau ce urmarim atunci cand o facem? E clar ca in a exprima multumirea pt diverse acte sau fapte nu trebuie inclusa notiunea de interes! Dar am pus si intrebarea asta fiindca asa observ! Sinceritatea din faptul de a aprecia scade vizibil! Care sunt cauzele pentru care uitam sa spunem un „multumesc” pentru care fiinta umana ar trebui sa arda de fericire, sa iubeasca sa transmita semeniilor cuvinte meritate pentru vorbe, fapte, actiuni verbale sau morale. Cand suntem recunoscatori??? De ce nu suntem cand trebuie???