Cafeaua e servita!
…de ce raman statuie cand nici nu-mi ajung minutele sa spun tot ce as avea de spus persoanelor care m-au tinut in viata pana acum…
…ei au fost acolo cand eram langa gard, si chiar daca nu l-am sarit, m-au ajutat sa raman langa el…
mai ieri era randul meu sa ii tin langa gard si eu am „atipit” … ce ratat
cine mai ma tine in barca de acum incolo???
astazi am incercat sa-mi repar eroarea si era ocupat…
si da, de acum ma iubesc (cu patos) cu cafeaua…
Astazi nu mai las doar imaginile sa vorbeasca. Pun si eu umarul. Despre ce? Despre „fac ce vreau, dar vreau ce fac?” Asa ca va intreb daca e bine ce facem cand facem ce vrem? Daca nu e doar expresia libertatii, fara sa contina si pe cea a constientizarii? Cate fapte credeti ca sunt expresia rationamentului absolut??? Va astept cu reactii!!! Salve
o statuie nu-si roteste personalitatea ca un mecanism
purtat de brate cu directii unilaterale
un intens crez nu absoarbe pasi efemeri
cand ii trezeste somnul ratiunii din infinit
precum razele diminetii usuca oase stoarse
dar cand si ce arunca ce si cum peste tine in cine?!
Radu 