Se aruncă cu pietre în Superblog

Bună seara. Se aruncă cu pietre în Superblog ca la Hiroshima pentru că se înscriu mulți si cei care țin, chipurile, la starea blogosferei au părerea că asta e o mutare pentru cei flămânzi, leneși, care acceptă 3 lei și o pungă medie de pufuleți pentru un articol și care strică blogosfera în perioada asta. Să ne înțelegem: eu sunt cel care a criticat foarte dur sponsorii de la SuperBlog și o parte din lume știe asta. De asemenea, nu cred în pozitivismul reclamelor, fie ele și în text.

Mor pe cei care își dau că părerea pe net pentru ca-s sclavi la muncă, deși iau o grămadă de bani, mulți dintre ei, foarte mulți, făcând fix aceleași reclame pe care le condamnă sus și tare, doar că la un nivel mult mai grav, și cum prind ocazia atacă. Dar ei, marketangii de rasă, au uitat că se atacă ideea, nu persoana. Foarte bine dacă scriu chestii pe care voi nu le puteți scrie, asta nu vă face stăpâni absoluți ai internetului liber. Și de unde dracu știți voi că nu se duc la muncă de leneși? Nu sunt Locuri de Muncă, nu sunt, nu sunt , NU SUNT!

Ați scos vreodată capul din marketingul ăla abject și din dosul limbajului de programare/manipulare ca să vedeți cum arată, de fapt, viața? Poate că ăia trei lei plus pufuleți sunt mai buni decât nimic. Sau pretindeți că lucrați dar o faceți pe bani publici și atunci nu ar trebui să deschideți gura în vecii vecilor, nu numai despre Superblog, dar nici despre muncă, în general. Sau lucrați dar de fapt în termeni reali nu produceți una de un leu și  nu vă mai întrebați de unde sunt banii, pentru că atât timp cât ajunge de una cu de toate după muncă, orice articol scris pentru valoarea ei e prea puțin și mai aveți și grijă pentru ca ei să nu se omoare cu firea apoi că nu mai sunt plătiți bine. E blogul lor, e timpul lor, sunt ideile lor, ce aveți cu ei? Au cerut de la voi? Au venit să vă bată la ușă că nu mai au bani de chirie și voi ați fost ăia cu: „Ți-am spus eu că nu trebuia să scrii pe trei lei și o pungă medie de pufuleți. Nici pe o invitație la film”

Nu e bun Supeblogul? Pariez ca la resursele voastre puteți veni cu ceva mai bun. Sau acum toți sponsorii sunt implicați acolo și nu mai oferă 15o pentru abilitatea și talentul vostru și, pe vreme de frig și secetă, merge al dracu și un 35 nu? Știm că treaba cu locul de muncă e doar de fațadă.

Pace în inimile dumneavoastră. Îmi cer scuze sincere pentru acest articol, nu am vrut să-l fac dar prea mulți au scris cu insulte grave și ei chiar nu sunt Dumnezeu pe pământ!

Scenariu pe intuneric

Atata gol am in mine ca mi-au surzit mainile si mi-au crapat simturile. Totusi nu trebuie sa-mi uit hainele. Am un scop precis astazi si anume acela ca trebuie sa imi imaginez cum voi arata cand ma voi uita, pe seara, la televizrorul din hol si mai ales ce ii voi spune. Nu mai stiu sa ma uit la televizor si posturile de acum ma nenorocesc grav. E cumplit sa te uiti la televizor astazi. Prea multi isi cauta scopul chiar acolo de unde el tocmai s-a indepartat.

In scena asta privesc la Tvr2 cum scena e goala si spectatorii sunt scaunele si sub ele n-a mai avut cine sa dea cu matura fiindca femeia de serviciu tocmai a nascut si sunt constient ca toate astea se pretau sa fie puse in paranteaza, si stiu pana si ordinea in care veneau, dar parca si parantezele obosesc dupa o zi de privit in gol. Dar pana si golul a obosit si cand a obosit a mers sa-si spele pacatele cu un program frumos la RadioLynx, partener media al Superblog ce mi-a gazduit golul fara sa-mi reproseze. Si mainile invizbile care muta scaunele de colo colo cand camera incepe sa oboseasca si indicatiile de langa scena care se soptesc atat de colorat cand parca nici nu se aud, cum nu se aude chemarea din usa cabinei de machiaj cand emotiile striga din trupul plin sa mai fie tinute in brate, parca de atata gol cineva uita sa-si intoarca capul spre mine si eu n-am glas sa-i mai spun sau imi e teama ca o sa trezesc starea si cui ii place sa bea bere trezita, o inghititura, o secunda, o scena goala pe o scena de-a adevaratelea, un public din lemn si din plastic imprumutat de la sala de spectacol vecina si cateva uitate emotii pe raft in cabina de machiaj.

Intre timp mi-am primit si textul, abia dupa ce mi-am jucat viata pe intuneric. Are multe scene, dar pe acesta l-am jucat pentru Superblog si a fost ca si cum as trage un glont.

M-am pus la adapost

Parca am vrut sa refuz primavara cand ea ma cerea cu insistenta ca pe un jucator de pe banca de rezerve pe care publicul il striga minute in sir convins fiind ca el poate face diferenta. Am vrut sa raman acoperit de caciula pe cap si mereu ma trezeam asa pentru ca ma simteam in deplina siguranta sa ma stiu acoperit.

Stiu, poate ca e timpul sa mai schimb cate ceva. Poate ca e timpul pentru un alt climat, un alt status, un alt om si o alta infatisare. Si incep de la par in joc cum se face in cazurile de maxima incordare. Nu vreau sa va relatez tampenii, va relatez doar dorinte, doar putin frumos pe care mi-ar placea sa vad. Dupa ce m-am facut prieten cu Farmec , am aflat ca e la fel ca mersul pe bicicleta sa-i observi importanta in regenerarea parului, si va pot demonstra pe cuvant de participant relaxat la Superblog ca am renuntat la caciula, pe care o purtam si la tricou. Si ca sa fiu convins ca Farmec este prietenul care ramane la ultima bere, am aflat si de rezultatele Gerovital Plant Tratament propus de echipa de aici ce face parte dintr-un kit de tratament pentru regenerarea parului, sau, in cazul meu, pentru regenerarea increderii in propriul par. Daca as incepe sa va scriu efectele benefice ale folosirii tratamentelor realizate de Farmec, ar insemna sa va stiu neincrederea in ceea ce v-am spus, ori eu , poate pentru data dupa mult timp, simt ca am fost pe deplin explicit si deci eventualele urme de indoiala n-ar trebui sa existe. Asa ca va aduc pace in inimile dumneavoastra si concluzia ca prezentul articol este pentru Superblog. Cu bine!

Remediu pentru emotii

Pentru ca performanta cere sacrificii mai ales in nivelul cel mai inalt al sportului dominant pe batranul contient, am placerea in dimineata aceasta sa ma alatur fotbalistului meu preferat, Ozil, la un mic dejun AntiOx, un mic dejun bogat in sanatate la cel mai ridicat profil servit intr-un loc de exceptie despre care va puteti face o idee aici:  http://www.nh-hotels.com/. Rafinamentul acestui hotel este exact ca rafimamentul din jocul celui pe care numarul 10 il definea perfect, dar zece a devenit unsprezece in acest moment.

Breakfast AntiOx, este natural ca intentia jucatorului prezent langa mine de a pasa, este bogat in fructe, legume, salate si sucururi naturale exact ca si naturaletea tehnicii de lovire a balonului pe care Mesut o afiseaza in orice conditii. De aceea cel mai potrivit pentru el este ca aceasta masa sa fie servita la hotel Nh Bucharest, locul unde conditiile sunt la superlativ dublate de bogatia alimentelor proaspete iar eu nu pot decat sa fiu multumit de aceasta ocazie pentru ca sunt cateva lucruri pe care as vrea sa le stiu.

-Mesut, cat de importanta este alimentatia pentru tine?

-Este la fel de importanta ca si jocul meu din teren. Este ceea ce ma tine in viata, asa cum jocul meu dintr-o partida ma poate tine pe teren sau nu pe toata durata ei. Este la fel de importanta precum ete important ca eu sa incep mereu din primul minut.

-Dar ce crezi despre prima masa a zilei?

Este ca o lovitura de start din timpul unui joc. Trebuie sa fie sigura, puternica, naturala, plina de incredere, completa si precisa. Este exact ceea ce ar trebui sa faca si prima masa a zilei, de aceea aici la voi am ales Nh Hotels. I’m happy every morning

-Cat de sigur esti ca Germania castiga CM?

-Complet sigur. La fel cum cred ca masa asta ma ajuta sa respir in timpului antrenamentului care va incepe in curand. Ar trebui sa aveti timp sa savurati asta, si sa nu aaveti un program de respectat, dar cum el nu poate fi modificat, il voi respecta de indata cu multumirea pentru tine fiindca mi-ai recomandat acest loc perfect pentru conditia mea.

Acest articol este pentru SuperBlog!

La brat cu filele de carte

Vreti sa stiti cine sunteti si nu aveti idee de unde sa incepeti? Daca va intreb cine sunteti, stiti? Dar daca descoperiti un personaj, va puteti regasi in el? Eu spun ca trebuie sa invatam din nou sa ne descoperim.

Fiecare poveste, roman, poem, are o poveste si povestea aceea va poate ajuta cu siguranta.  Stiu, cateodata realitatea nu ne lasa sa ne transpunem in file de poveste, dar la dracu cu ea. E rece si strica tot ca un musafir nepoftit. Il dau afara incepand de acum.

Vreau sa ma debaresez, sa uit de geamul cenusiu din mintea, de drumurile fara directie. Vreau sa fiu un personaj. Asa ca va rog sa incercati sa fiti un personaj dintr-o poveste. Sigur va ajuta mult.  Asta e solutia mea pentru a scapa cu viata din viata. Sa ne inseram intr-un personaj. Va recomand Editura All, care pare un personaj de roman in mintea mea. Si el are propria viata departe de viata din roman. Asta e sensul pe care il gasesc cititului. Si, ca sa fiu mai explicit in privinta locului unde se ascunde in timp ce se contureaza personajul de care va spun, va las propun spre lectura personaje asemanatoare. Bucurati-va de ele cand vedeti ca nu va mai recunoasteti. Testat, placut, garantat.

Toate personajele pleaca de la carte si formeaza relatii cu altele secundare precum carte pentru copii, carte de aventuri. Toate puse cap la cap formeaza un personaj care s-ar putea sa va descrie perfect. Si atunci cine sunteti daca nu va cunoastesti „clona” ? Iar ca sa stiti de ce v-am spus de editura ALL, va aduc ca intaritor faptul ca aici se afla „Soseaua Catelul 42”, roman care si-a gasit atatea personajele in el sau era vorba despre faptul ca insusi romanul era un personaj al societatii noastre si, implicit, al multora dintre noi. Va las sa va dati seama  in timp ce scriu ultima informatie rezumata de faptul ca acest personaj este pentru Superblog!

Rulez verde in forma de lamaie

Asa de mult m-am gandit cum ar fi daca n-as mai fii slab incat am murit, m-am nascut, traiesc sau nu?!

Cred ca atunci cand eram mort, m-am hranit doar cu LemoSilhouette si bine am facut. A fost pariul meu pe viata si pe moarte si am reusit sa fiu un prieten eficent pentru lamaia verde, pentru calitatea ei de a ne ajuta trupul sa ramana in viata chiar daca sufletul ar vrea mereu sa se joace precum un copil in gramada de copilarie constituita din mult soare si nisip. Metoda mea de a reveni la viata a fost sustinata de ideea ca lamaia din acest produs natural actioneaza mai putin ca o lamaie, adica nu are efectele aciditatii excesive, aciditate care poate incarca organismul cu substante interzise.

Inca nu stiu cum de am ajuns sa descopar LemoSilhouette in spatiul dintre viata si moarte. Cert e ca l-am descoperit si mi se pare natural, ca si continutul sau care isi ataca tintele cu o precizie milimetrica, ca acum sa spun asta, cand sunt usor in ganduri consolidate-n gravitatia trupului meu echilibrat de varsta la puterea inaltimii mele. Haideti sa rulam o lamaie verde pe autostrada organismului, sa vedem daca rezistam sau nu ?

Articol scris pentru Superblog!