pahar de votca

votcaorasul nostru s-a ars demult. pamantul uita sa-si tina respiratia cand noi respiram de doua ori pentru o singura cauza. amintirile  pe zbor de fluturi cersesc eternitate. dansul acela nu se mai deruleaza pentru ca cineva se teme de umbre si atatea perdele acopera glasurile de afara. muzica. pe jos viata se intinde fara sa poarte costum si doar priveste la tavan. aplauzele zambesc si o fac atat de apasat incat curge prin peretii. dincolo altcineva accepta inca un rand de vodka fiindca nu gasea un alt motiv…

Si… nu mai vin

Ziua o adusesem la mal cu ochii in tavan. O urma a tatuajului nocturn zacea linistita pe un obraz amortit. Se stergea.  Acum strigatul vanatorilor de viata prindea contur. Se apropia de mine si ma musca. I-am inchis usa in fata pentru un pachet de minute consumabile. Le fumez. Apoi le sting in cofeina debordant de taioasa. Alarma. Un picior aruncat peste noptiera o inunda in tesaturile covorului uscat. Si eu ma baricadez inca de zgomot. Azi port tricoul negru cu numarul 13 imprimat atat de dur incat a palit. Dar este un semn! Doua guri de licoare dementa inainte de usa. Arde. Transpir. Acum sunt gata. In josul buzunarului cheia zambeste. Prima data, dupa un calup de zile, se va rasuci. Nu. Vibreaza corpul si nu stiu unde sa caut. E telefonul. Acum ce-o mai fi! Mi se recomanda scurt drept: Tu. Am gasit armonia interioara, imi sopteste in casa departata de ureche. Trebuie doar sa iei o pauza, si de data asta imi dicteaza, parca aflata la un pupitru suspendat pe un piedestal. Freamat un „dar”. E inutil. Decizia mi-a fost inmanata. Trebuie sa o semnez. Cu zambetul topit, cheia fluiera alarma falsa.

P.S. E un alt stil. Caut sa vad receptivitatea voastra. Astept… Enjoy:)