intre orele unde ma stiu…

e liniste. adanc intru si nu as mai vrea sa ies nicicand. plecat fiind, am simtit zgomotul infernal al lipsei de umanitate, dar cumva drumul a venit catre mine si m-a poftit sa-mi torn urmele pasiilor pe acolo. am gustat multe procese de constiinta pana sa stiu care e adevaratul lor sens. si nu, nu vorbesc de cele care ar ridica in picioare o intreaga sala de judecata, ci doar de cele care m-au facut sa ating podeaua cu genunchii de atatea si atatea ori, dar acum e modul de a pedala, nimic mai mult sau mai putin. devine clar ca doar linistea asta exista cu certitudine pentru ca asa ma incarc. daca nu ar fi ea urmatoarea zi ar fi noapte…