Alb stropit

O umbră mestecă agale plumbul toamnei sfârșit

Fragmente din universul meu

La malaxor se tocesc în infecta cromatică

Cedează

Rătăcesc pe stradă fără etichetă

Cu gândurile pe tapet în mocirla plouata

Cu reflexiile obosite

Într-un pahat sărat

Din care curge un alb stropit

Lacrimi de metal înfipte în transparența alergând

Otrăvesc mai mult petele de puritate stârnite

În frumusețea nebuniei gătită cu alb și ceva metal

Gandul de sambata:)

Stateam langa usa si nu indrazneam sa o deschid. Masina timpului torcea gros langa mine si cei dinauntru imi faceau cu mana. Stiam ca acolo dorintele nu mai zboara, ci au un perete impermeabil de care se izbesc, se solidifica si mi se intorc transpuse in universul adevarului absolut. Ma amageam cu ideea subreda ca va trece un camion al timpului si va rezolva ce am mestecat in gol atata amar de vreme. Credeam ca gustul dulce al realizarii vine foarte rar, dar atunci cand o face, sterge cu buretele orice insatisfactie. Nicidecum. Am rezistat si multitudinii de reprosuri manifestate prin pietricele aspre care imi tintuiau doar capul. Gandul de sambata m-a facut sa apas clanta. Acum masina ruleaza si ma are ca pasager in tentativa de a dizolva resturile…