Valoarea unei vieti

Stiati ca mai demult am pus acest titlu si nu am scris nimic in articol?

Daca nu stiati, acum stiti. Deci ce s-a schimnat. Nu-mi mai doresc, orice vine e un bonus. Oamenii sunt frumosi daca ai timp sa ii lasi sa intre in viata ta, au ceva de spus si nu iti cer nimic ca sa-ti fie aproape. E atat de simplu si asa greu de inteles. In fine, eu ori o iau raza de tot ori devin matur. Cert e ca orice durere e mai usoara, parca are oasele subrede, e manevrabila.

Valoarea unei vieti este data de cei care trec prin ea si de cei care lasa urme. Urmele mele sa speram ca se vor numi poeme. In rest, n-am vrut sa va spun nimic, desi cineva spunea ca nu se pot scrie lucruri despre nimic, eu am scris doua volume pana acum despre asta. poate trei. poate patru.

Pace in inimile voastre 🙂

Asteptand…

De ce astepti cand nu stii ce astepti de fapt? Asteptarea este marcata inca din titlu prin folosirea verbului la gerunziu si continuata cu o umbra prin utilizarea semnelor de referinta… Asteptarea mea e ca un geam de sticla murdara. Oricat l-as sterge, prin el se poate vedea doar conturul lucrurilor. In zilele cand ploua forma isi pierde din rabdare si se impacienteaza cu mainile pe geam. Curg rauri de urme, curg! Apoi nu mai am timp ca trebuie sa astept. Trebuie sa ma astept ca nu stiu cat sa astept. Acum e soare. Ma doare capul. Poate ca nu stiu cum sa astept. Eu stau sa astept langa gandurile care asteapta un semn. Poate doar astept in locul gresit si nu ma astept ca locul sa fie esenta asteptarii mele…

-Vine autobuzul. Haide.

-Prefer sa mai astept! Du-te. Desi nu stiu care este autobuzul meu, cred ca nu e asta.