anuntul de seara

sa le luam in ordinea in care mi le amintesc. „viitor” va reveni asa cum trebui mai clar si mai pronuntat, ca sa va dati seama ce este de fapt, ma rog, cei care treceti din greseala sau nu pe aici. „anul nou” ar trebui scos/scoasa din uz. blogul este un caiet de notite. omul este cel mai mare iubitor de viata si „guvernele” stiu asta, asa ca o fac din ce in ce mai grea. sclavia moderna este o forma inteligenta de control, daca nu cea mai reusita dintre ele. 2014 este un an greu, si va fi chiar mai mult de atat, mai ales dupa runda nr 2 de majorare a taxelor din martie-aprilie.  ce este pentru voi inflatia? va rog negresit sa-mi raspundeti la chestiunea asta. seara buna.

timp de gandire

timp de gandire nu avem. deci gandire nu putem stii daca avem. avem sisteme gandite sa nu ne ramana timp de gandire, iar daca il avem cumva sa il umplem cu functia de divertisment, cu mania de a consuma (ne)consumabile intarita de orbirea cu care cumparam si iar cumparam, cu judecarea optiunilor care de fapt nu exista. cam atat deocmdata dar mai sunt. functia de divertisment e intarita de media, sustinuta si derulata prin ea/ele. a (ne) distra e de fapt a ne distrage atentia de la ce se face. de aceea nu stim nimic. de aceea ne bazam pe niste diplome din sistemul gandit de ei, cel in care nu ai cum sa progresezi pt ca nu asta se vrea si deci, atunci, ai fi in afara sistemului, de aceea credem ca stim ce ni se spune ca e adevarul, dar nu e. nu stim cine suntem, de ce suntem in pragul razboaielor duse in secret, cine si de ce le dicteaza, de ce avem nivelul asta de trai si mai ales care o sa fie cel din anii urmatori. eu sunt un retardat si incult, dar vreau sa stiu. si daca ma intreb pe mine despre ce v-am spus, e un lucru reusit. daca si voi vedeti ca viata e organizata planificata, (mai) dictata ca in regimul dictatorial, va puteti gandi si la toata viata voastra. la cum credeti ca schimbati/ va schimbati, dar de fapt de aceasta schimbare organizatorii vietii noastre erau demult constienti si deci au anticipat-o pana sa ne gandim la ea si s-o realizam. nu avem timp sa cautam ce e cu viata noastra, cine o dicteaza, de ce e asa, de ce sunt atat de putini bani la noi si de ce banca nationala are atat de multi bani, cu care pot sa plateasca rezerva de aur „mutata pentru siguranta in banca din elvetia, a reglementarilor internationale , s.a.m.d.

sa-i puneti voi titlu

am obosit sa fiu un nimic. am nevoie de fapte si lucruri care se vor intampla. nu mai sterg nimic. sunt constient de drumul meu. textul asta e despre un bulevardier de noapte cu buzunarele goale, dar care nu mai plange, ci scrie. vrea sa creasca asta care nu mai plange, vrea sa isi faca loc, e aici sa plece cu fruntea sus, abia dupa ce a reusit sa spuna povestea cum trebuie. povestea are multe episoade. unul se deruleaza. trebuie sa fac ceva cu viata mea… neaparat. vreau sa nu mai fiu incult. e important pt mine. vreau sa cresc in poezie. vreau sa ma insor cu ea. am nevoie de asta. cand citesc alte versuri, zic ca eu sunt asa departe. ma ajutati sa inteleg in alt mod distanta asta?!

Dezgust.

Zilele trecute m-a întrebat cineva dacă mă gândesc vreodată la cum ar fi să omor un om. Ei bine, nu mi-am adresat niciodată întrebarea asta. Nu conștient, poate. Dar acum, tot ce pot să spun este că sunt cineva pe care moartea îl dezgustă. Mă dezgustă moartea de om. Mă dezgustă până în fiecare nerv și celulă, până în rămășițele sufletului; mă îngrețoșează și mă face să vomit, să mă răsucesc ca un vierme posedat; mă transformă în ceva  ce nu vreau să fiu; mă face să devin un monstru, unul îngrozit de tot ceea ce există în jurul și în mintea sa.

Moartea… mă dezgustă. Moartea te transformă într-un animal, atunci când vine vorba să lupți pentru viața ta. Și da, poate că ăla ar fi singurul moment în care aș omorî, pentru a rămâne viață.

Dar să vrei să iei viața unui om doar așa, pentru că ți se scoală ție? Ha… ha ha… da, sigur, cum să nu. Unii spun că asta oferă plăcere, să vezi cum viața părăsește trupul; spun că îți hrănește amorul propriu, că te înalță pe culmi nebănuite, că te desăvârșește. Asta e împlinirea? Prin asta devii împlinit, prin a-i omorî pe alții cu sânge rece, fără motive, doar din pură plăcere (și chiar cu motive)? Asta e… ce e asta, dacă nu cel mai degradant lucru din întreg universul? Cât de cretin și de psihopat să fii să vrei să omori pe cineva, doar așa, că ți-a tăiat calea pe stradă, că te-a îmbrâncit din greșeală în metrou, că a primit ceva mai bun decât tine? Cât de sărit de pe șine să fii să îi dorești cuiva moartea? Cât… ?

Anumite persoane cred că prin asta ajungi să experimentezi ceva sublim. Da, vezi să nu. Nu experimentezi absolut nimic, doar te înjosești, îți mânjești conștiința, îți zdruncini creierul, o iei razna mai rău! Și acum o să întrebați că de unde știu, dacă n-am încercat? O simt. O simt în toată ființa și numai când mă gândesc la moarte îmi vine să scuip cu repulsie în toate părțile, doar ca să scap de sentimentul de groază.

Nu e om cel care omoară, doar pentru că poate. Nu e nici măcar animal. Nu e nici măcar o mizerie minusculă sub o unghie, ci e un nimic, nici măcar nu există. Existența lui e nulă, invalidă. Nu e nici măcar o ființă infectă, e doar un nimic. Iar nimicul nu există, de aia e nimic.

Nu mă pot proclama ființă umană, mă asemăn mai mult unui monstru, sau… ca să fie mai estetic… sunt un „om” cu sufletul desfigurat, dar încă exist. Și voi exista mereu, pentru că nu-mi voi dori niciodată să ucid, iar asta o spun cu luciditate. Doar în cazul în care o să rămân fără rațiune voi fi în stare să afirm o asemenea stupizenie: că vreau să ucid din pură plăcere/sadism; doar în cazul în care o să devin din om ne-om; doar în cazul în care mă voi spulbera în neant buzele și limba unui trup fără viață interioară vor putea afirma una ca asta. Până atunci însă, niciodată.

daca te pierzi…

ce faci daca daca nu mai e nimic de facut??? 

ce faci daca nu mai apartii nimanui???

ce faci daca esti cu multi dar esti mai singur ca niciodata???

ce faci ca sa nu ii superi pe cei care conteaza cand vrei sa te scoti din functiune in acest moment…

nu traiesc ca sa scriu ci scriu ca sa traiesc

da, cred ca asta este: nu traiesc ca sa scriu ci scriu ca sa traiesc. asta e ceea ce ma tine acum, poate ca asta a fost dar sub alte forme. sau cine stie ce haine bizare imbraca viata asta. cam atat acum, momentan sunt intr-o postez si apar din ce in ce mai rar, fiindca estenta nu sta in cantitate. pace voua:)