ma ascund de tine in mine

cealalta fata a ta imi e atat de necunoscuta precum imi este de nefamiliar tratamentul consecintelor actiunilor unui retard ce-si traieste filmul cu scena in spate… si cara pana cand scena il acapareaza cu totul… nu se poate intreba cum de filmul sau a ajuns sa faca parte, mai mult sau mai putin, dintr-o scena in care se pierde in scena aia, care poate e clipa ce duce apoi la o viata intreaga…nu e bine sa ma ascund, dar o fac fiindca ma ratacesc daca nu stiu cand trebuie sa fiu eu…

p.s. punctele de suspensie vor fi, daca vreti, „cadrul” notelor fara destinatar. imagina-ti-va in scenariu…

Reactie la propria-mi lipsa de reactie

Am fost in umbra, asa cum imi place sa fiu, doar ca ar trebui sa fac si chestii reale pentru ca aceasta stare sa fie determinanta pentru conditia de a-mi elucida dilema existentiala permanenta si activa. Au fost din umbra cam 2-3 imagini care au vorbit despre aceste stari si bucuria mea statica si neexprimata ca niste oamenii nu au fost pasivi la ele totusi s-a manifestat. Nu stiu cat de linear creionez eu aici, insa, sunt sigur ca cei cu reactii precum ale mele se vor agata de ele si vor scoate esenta din dedesubturi, asta ca sa tina seama de contex. Sunt prea multe „droguri” care ni se servesc pe nepusa masa, dupa care ar trebui sa spunem si „saru’mana pentru masa”. Eu nu!!! Nu vreau sa-mi fie foame.  Vreau sa-mi pregatesc singur mancarea. POT???