Exista momente care se inmultesc intr-un ritm exagerat in viata noastra in care avem nevoie sa fim trasi cu totul dupa ce simtim ca de acolo nu mai putem face un pas, nu mai avem de ce sa incercam sa-l facem, mai departe de acolo pare sa nu se mai vada nimic, si orice ar spune unul si altul, noi nu mai acceptam ca poate fi si altfel. Prin urmare tot ce facem e sa ramanem acolo, fara energie, fara curent, fara sa mai conteze spatiul si timpul. Se opreste totul si ramane asa o perioada mare de timp care se poate prelungi la nesfarsit. E, intr-o anumita masura, ca o dimineata prematur nascuta din care nu vrei sa mai inaintezi catre ziua ce se asterne inainte pentru ca nu vrei nici in ruptul capului sa vezi ce te asteapta, sau esti constient de ceea ce urmeaza sa se intample si vrei ca starea de dimineata sa nu nu avanseze.
Revin la comparatia pe care am facut-o acum doua zile intre om si masina, mai precis intre scriitor si masina, findca in aceste cazuri lucrurile stau exact la fel. Daca ele nu vor sa mai continuie drumul, singura metoda e sa fie trase. Aici lucrurile stau putin diferit pentru ca in cazul omului chiar nu cred ca este nevoie de o platforma auto pentru a fi mutat din loc, ci mai degraba de cuvinte si de asezarea lor intr-un fraza sau in mai multe care sa constituie un sens bine inchegat si sa prezinte claritate si seriozitate. In cazul masinii stim cu toti ca lucrurile, desi sunt vizibil mai greu de pus in practica pentru ca locatia poate fi pe un drum pe care nu se circula foarte mult, se rezolva in mod cert iar durata de executie se incadreaza intr-un timp relativ scurt, fara a tine seama de eventualele probleme ce pot fi create de localizarea locului in care se afla automobilul, si unde partea practica consta in a identifica platforma auto, si a o contacta in vederea realizarii acestui serviciu de tractare pe care il ofera la un pret care sa nu iasa din tipare.
Dar ce facem cand e vorba de om? Pe el nu il putem tracta, nu il putem convinge pentru ca de obicei, dreptatea lui nu mai accepta si alte idei, intre care si existenta unui sens real, viu si autentic pentru ziua de maine, generic vorbind, de acolo totul se termina pentru ca ochii nu pot fi tinuti deschisi cu forta, si chiar daca s-ar putea, tot ce s-ar vedea ar fi din viziunea altei persoane sau a unui grup restrans de persoane, viziune care nu ajuta pe nimeni. Mai departe, in cazul omului, nu mai are acoperire. Ziua ramane o dimineata incompleta cam pe la ora 07:29 am, intr-o dimineata de sambata incarcata. Poate de asta mai incolo nu se mai merge…
Radu 