Îmi trag ultimul glonț mâine

Bună să vă fie ținta. Am zis să pun o țigară la fiert până scriu asta. Văd că e ok, mâinile nu-mi bat chiar în gol. Mâine sper să vină un telefon. După el, sper să mai vină încă două. Am încercat să mă uit pe analiza de pagini de Facebook. Asta nu ar fi durerea de cap, durerea de cap este să interpretezi datele și să te folosești de interpretarea lor. Doamne, nici la asta nu nici măcar o șansă. O să merg și or să vadă cine sunt și or să-mi spună că mă vor suna și eu o să le spun că am mau auzit textul asta și ei îmi vor spune că sunt diferiți. Da, da, diferiți dar la fel pentru mine.

Nu am idee de analiză de pagini de facebook, deci sunt carne de tun. Auzi, da tu la ce ești bun? A, să cari marfa cu corpul, nu mai avem locuri. Este ultimul glonț pe care îl mai aștept, nu am multe alte variante, toate chestiile pe care am vrut să le fac s-au deșirat ca o bluză veche dintr-un material ros de ani, de frig și de ploaie. Nu. Eu sunt un copil bătrân ros de ani, de frig și de ploaie. Da, da, am idei de texte pe care nu le scriu pentru că aștept să le folosesc pentru campanii care să miște oamenii din loc și chiar și pentru obiecte înțepenite.

Nu te teme, le poți scrie de acum, când ești într-o pasă lungă, cum numai tu ai, și le poți scrie atât de prost încât nimic nu ți se va mai părea bun și vei spune că nu, nu, astea nu sunt ideile tale pe care te bazai și ronțăiai mândru da-ul absent din starea ta. Ia uite, s-au făcut deja trei sute de cuvinte, e cazul să punem un la mulți ani, să încărcăm arma și să așteptăm. Dacă auziți că aștept prea tare, să bateți la ușă

Ne păzim de oameni

Bună să vă fie prima zi de martie. Noi, cei mai mici dintre noi, ne speriem repede când avem un magazin de colț de stradă, când avem o afacere mică, de închis aerul la pungi de plastic, ne speriem pentru că la puțina noastră sumă de bani ar putea atenta vreun răufăcător sau vreunul care nu mai are încotro, ne speriem, ne baricadăm ca și cum ar fi Rusia la ușa, montăm camere de supraveghere, le conectăm la un calculator, le lăsam tot timpul pe aproape pentru a nu scăpa nimic din vedere, suntem fricoși, îngrijorați și ne grăbim mereu să ne asigurăm că totul este în regulă.

Așa alegem să ne ferim de cei care vor să dea buzna nepoftiți în munca noastră de zi cu zi. Punem o cameră, mai punem una și încă una, ne întoarcem noaptea de pe o parte pe cealaltă de câteva ori și ne gândim să mergem să verificăm ce se întâmplă pe lângă afacerea noastră din cinci în cinci minute ca nu cumva a doua zi să ne punem mâinile în cap. Am învățat să muncim și să ne apăram munca cu toată ființa, în tot timpul pe care îl avem, să supraveghem asta 24 din 24 pentru că avem din ce în ce mai puțină încredere în semenii noștri, cuvintele de legătură și de valoare dintre noi sunt, adesea, îndoielnice, ascunse și, parțial, mincinoase. S-ar putea spune în unele cazuri că ne apărăm de noi, acesta este un raționament cu un grad mare de îngrijorare pe care n-aș fi vrut să am ocazia să-l expun aici.

Poate că cei mari nu au nevoie să se apere și să-și protejeze investiția cu orice preț pentru că la ei multe lucruri devin proprietate personală cu un simplu click sau cu o simplă semnătură. Dar noi construim încet, facem sacrificii pentru un business mic, îndurăm, ne punem adesea viitorul în joc atunci când ne băgăm într-o relație de 30 de ani cu o bancă care nu e tot timpul consecventă lucrurilor semnate la început de relație. Și după toate acestea, de parcă zbaterea n-ar fi de ajuns, e nevoie și de o vigilență continuă și activă asupra riscului mare de a rămâne fără nimic într-o secundă.

Acum, când munca a devenit foarte grea și din ce în ce mai mulți vor muncă pe gratis și lucruri pe gratis, este mai greu ca niciodată să ai sub supraveghere toate bunurile pentru care numai tu, ca proprietar, ai îndurat și ai economisit și e normal să te preocupe păstrare lor în condiții bune și sigure. Let’s be safe.

De ce să nu faci facultate

Bune să vă fie alegerile. Mi-am amintit acum despre cum am schimbat eu chiriile pe perioada facultății, despre fiecare loc în care am stat în parte, despre fiecare lună în care nu-mi ieșeau banii la un capăt, despre tot ce am îndurat trei ani de zile, despre cât de greu, intens, complicat, despre câte complicații majore au creat toate cele de mai sus și am coroborat asta cu un interviu pe care l-am găsit acum pe bucreștifm.ro dat de un student numit Stoian Ciprian în dublă calitate, de student și de deținător de blog mare și cu statut de super fain de citit, iar din această legătură m-am gândit să vă scriu de ce să nu faceți facultate.

Au fost trei ani grei și foarte scumpi. Au fost trei an care au costat mai mult decât era cazul. Au fost trei ani în care bucuriile nu au avut legătură directă cu facultatea și cu ale sale cursuri, cu ai săi dascăli, oameni pregătiți foarte bine dar nu pregătiți să pregătească studenți care să aibă vreo șansă reală la vreun post. Aflu apoi că nu a depins de facultate nimic din reușita de după sau din nereușită, după caz și prestanță, ci a depins dacă și reușeam să ne adaptăm oamenilor pe care aveam mai apoi să îi cunoaștem. Pentru cineva dim Morteni, județul Dâmbovița, facultatea a însemnat o investiție fără cap pe care o va regreta toată viața , o lecție dură așa cum numai viața dă, o dezamăgire cruntă pe toate planurile pentru care până în acest moment mă consider total vinovat.

Dar dacă eu sunt vinovat de nereușita mea, de ce am mai fost la facultate? Puteam să am o nereușită de acest gen și dacă nu investeam trei ani în facultate. Dacă am admis că este vorba doar de modul în care te pricepi să faci ceva pe lumea asta sau în care te pricepi să muncești zi-lumină pe chirie și apă plată pentru a egaliza reușita în viață, de ce ni se spune că nu reușim fără N diplome de facultate.

Eu sunt sincer și argumentez că cea mai bună investiție este să nu dai 3-4-5-6 ani din viață pe facultate și nici sumele de bani care se consumă în anii aceștia pentru că, având aceste resurse, puteți face ceva pentru voi, pentru liniștea voastră, pentru siguranța familiei voastre. Mai sunt multe de spus dar pentru acum este suficient. Cu tot binele din lume.

Cum am făcut laptopul curat

Bună ziua. Mi-e drag acum să scriu, am schimbat multe pe la configurația laptopului meu, am dezactivat și șters toate programele care nu erau utile, am dezactivat fiecare aplicație care consumă memoria RAM cu ajutorul unui tutorial de pe Youtube, am defragmentat fiecare partiție, am șters fișierele temporare care se adăpostesc prin laptop, l-am șters de mama focului, arată și el cât de cât bine, am schimbat tema de Google, am pus aspiratorul pe el, acum nu se mai încălzește așa tare.

Dacă mai știți ceva cu care să-l fac să fie și mai rapid dar care să nu influențeze partea fizică a componentelor, adică, pe scurt, să nu îmi suprasolicite vreo componentă până la momentul în care se va duce fix de apa sâmbetei că da, astăzi este sâmbătă și este just să fie așa, vă rog să scrieți.

Nu pot să nu mai spun încă o dată ce bine este să ai ecranul perfect curat, ce nou pare micuțul asta și pentru a-l privi de fiecare dată în ochii când scriu, e bine tare să îl am curat, poate așa îmi mai redă starea de a nu mă enerva de fiecare dată când scriu și văd că și tastele, un pic mai curate ca de obicei se apasă mai repede, căci de asta era nevoie ca eu să scriu măcar mai repede decât o făceam până acum pentru că pentru mine este al naiba de important să scriu repede, cam în cinci minute fiecare postare că altfel mă apucă groaza.

Cu bine

Intelectualii în moarte clinică

Bună seara. Am o temă în cap și nu știu dacă apuc s-o expun toată, căci îmi bat mâinile în gol, am furie pe mine dar sunt același laș.

De când voiam eu să scriu pe tema asta și mereu uitam. Este vorba de clasa intelectuală de la noi, de modul cum sunt ei tratați, de beneficiile de care se bucură, de privilegiile pe care le au doar pentru că au diploma aia de intelectual. Eu mă refer doar la intelectualii mondeni, Pleșu, Patapievici, Liiceanu și cei din categoria asta. Eu nu am văzut în viața mea o clasă de oameni mai inutilă pe acest pământ decât acești intelectuali mondeni, politici dar numai literați nu. Până și clasa de oameni care pune dop la sticlele de plastic este mult mai utilă pe lumea asta. Și când îi văd câte premii pe la orice manifestare își dau, pe direct, nu au nici respectul pentru ceilalți de a și le da pe sub mână, mă apucă groaza, furia, panica și mi-e milă de mânuțele mele și de culoarea pereților.

Și când îi văd moț cum publică în revistele lor și cum există revistele alea ale lor pe care nu le citește nimeni și cum scriu eu la diferite site-uri și cum sunt ei susținuți pentru ce fac pentru mediul cultural din bani publici și europeni și cum primesc ei finanțare în fiecare an ca să nu le moară intelectualitatea din inimă și cum se opun ei când sunt înlăturați de la o masă politică.

Clasa asta de profitori a fost la fiecare guvern și principala lor activitate este actualitatea mondenă și scrisul în Adevărul pentru cine știe ce mie de euroi, așa cum îi șade bine intelectualului de provincie cu prestanță și prestație, singurul tip de individ cu drepturi depline și cu adevărul aproape absolut și mai mă gândesc cum se chinuie zeci de indivizi mici să le intre pe sub piele.

Dar întreb și eu așa că nu prins niciodată: cine sunt acești intelectuali și ce scop au ei în societatea noastră, în afară de ce am spus mai sus și în afară de scrierea de cărți care nu știu ce au în ele dar poate că e vorba de aluat de pâine caldă?

Sunt contra concursurilor de debut

Mai am o știre devenită subiect de facebook. La fiecare interval, nu de timp, că, parcă, e pleonasm, se mai arată-n cale o editură izbăvitoare care dă târcoale, cu tact și diplomație, așa cum îi șade bine, scriitorilor aflați la început de drum, nepublicați, necălăuziți, care n-au intrat în jocul asta malefic al scriiturii organizate dar cred că sunt autori geniali și au ceva de spus și trebuie ca lumea să audă de ei. Poate că sunt buni, poate că suntem buni, poate că sunteți buni dar adevărul este că nu contează. Niciodată n-a contat. Acum o să ziceți că editura nu are de câștigat nimic. Poate că așa este. Eu am impresia că lucrările cele mai bune trimise de debutanți sunt rătăcite în buzunarul unui jurat obscur dintr-un cartier umbrit al scriiturii noastre aflată într-o indecizie excelentă.

Sunt contra concursurilor de debut. Sunt contra lor trup și suflet și inimă și minte și brațe și picioare. Nu vreau ca 1000 de autori buni, răi, agramați, grozav de artistici, geniali, penibili să trimită operele lor editurii care le promite. Acum e mai greu de scris ce le promite. Poate un volum, poate o șansă la afirmare, poate un loc la o masă de scriitori. Toți autori care visează să scrie cred că vor deveni faimoși precum Mircea Cărtărescu. De asta se apucă, toți cred că sunt buni, toți vor să se afirme, paradoxal, într-o industrie care scoate pe bandă rulantă anonimi și săraci. Acesta este adevărul și dacă veți arunca cu ouă, cu pantofi sau cu periuțe de dinți în mine, nu mă voi feri.

Asta cu a deveni faimos și a câștiga bine e la fel ca aceea cu cei care se duc la jurnalism. Ei nu vor să meargă să scrie pentru o publicație mizeră de pe urma căreia să nu își poată plăti rata la bancă, ci vor să ajungă pe sticlă, vor să fie Andreea Esca sau Simona Gherghe sau în cel mai rău caz vor să fie vocea de la radio. După un timp, ajutați de realitate, își dau seama ce eroare au avut în cap. Și autorii de cartea nouă, cei care trimit manuscrise la debut acum, la editura izbăvitoare, văd, după un timp, că sunt anonimi și săraci și se duce naiba totul și mai văd că Andrei cu Suge-o Ramona este cel care culege laude și vinde, asta o dau în scris aici și acum, cât vând toți autorii noi la un loc. Deci ce credeți???

Cum să crești un copil cu 42 de lei

Da, dimineața asta m-a încins un pic. Aleșii neamului au refuzat propunerea legislativă de a crește alocația de la 42 de lei lunar la 200 de lei. Chiar așa: cum să crești un copil cu 42 de lei? Oare îți ajung măcar două zile acești bani pentru a crește un copil? Se vede mai clar ca niciodată că nu vor să mai existăm deloc.

Cu toate că se alocă mult mai mulţi bani pentru un maidanez, 70 de lei pe lună, sau unui infractor, 2.700 de lei lunar, pentru 3,5 milioane de copii nu se găsesc bani la Guvern!”, spune un senator al PNL, citat de Libertatea. Mai vreau să adaug și aici ceea ce am punctat pe facebook și anume că presa nu scrie despre acest subiect, deopotrivă sensibil și îngrijorător, creator de nervi și de nevoi. În schimb punctează Libertatea care nu are fond de dezbatere în acest sens.

O face și eu de acest gest sunt plăcut impresionat. Gândesc că toate publicațiile care, în aparență, afirmă că informează în vreun fel publicul român ar fi trebuit să scrie dracului măcar o fraza sau două pe acest subiect, dacă, din greșeală, cineva le aducea această, se pare, informație de coș de gunoi.

Apoi că gândesc că și 200 de lei pe lună să crești un copil e puțin rău. Cum să te descurci cu banii ăștia? Din ce să mâncare, să alimente, să controale la doctor, să medicamente, să mâncare, să vitamine. Valoarea unei vieți pe care aleșii neamului ne-o găsesc este fix de 42 de lei pe cap de om. Punct.