Raed Arafat ne ia de proști

Nu mai am așa de multe cuvinte, nici mâinile nu mai trag cu mine, e totul oarecum pe mute, dar, cu toate astea, nu pot să nu vă întreb care este părerea dumnevoastră cu privire la declarația în care nu ne spune nimic a lui Raed Arafat. El, practic, ne-a dat cu limba română în cap, ne-a dat în cap până ce n-am mai văzut bine, ca nație, ca identitate ce se tot scurge, ne-a umilit pe banii noștri și pe timpul nostru. Pentru că a putut, pentru că atâta putere i-am dat pentru că toată lumea i se închină, pentru că nu căutăm informații acolo unde evidențele nu se pupă ca două femei ieșite dintr-un club pe banii părinților. Eu v-am rugat mereu cu o intensitate remarcabilă să gândiți. Despre mine pot spune atât: eu nu am nevoie de părerile nimănui, niciodată. Eu gândesc pentru mine. Nu spun nimănui ce să gândească, spun doar care sunt elementele pe care trebuie să nu le scape din vedere

Eu vă întreb așa: DE CE?

Am scris un material numit Mic Tratat de Manipulate Raed Arafat pe care sper să-l găsiți interesant și la care să vă raportați atunci când emiteți judecăți cu argumentare. Vă mulțumesc super mult. Noapte liniștită!

Ne certăm ca să vorbim

Da, știu, e sâmbătă și românul istovit de atâta muncă abia așteaptă să evadeze. Unii au dreptate totală, alții doar iau o pauză pentru a sta, dar pauza e tot de la stat. Voiam să vă spun ce spunea N.A. pe o lecție de viață și anume faptul că ne plimbăm de cele mai multe ori hai-hui pentru că ne doare ceva și nu are cine să ne asculte. Și știu direct de pe pielea mea bătută de vântul atâtor călătorii solitare. Și m-am gândit că poate . . .

Și apoi, cum bine zice tot N.A., ne punem să vorbim și facem tot ce ne stă în putință ca să ne certăm. Da, așa suntem, așa facem, compromisuri pe care nu le-am înțeles niciodată grăbiți să mergem la străini să le spălăm vasele. Da, oameni, zici, români, te uiți prin buzunare și îți dai seama că toate acele compromisuri sunt ca o joacă în nisip al unui zâmbet de copil care nu știe mai multe și mai multe decât are nevoie.

Știu că ați înțeles că altfel nu erați pe aici. Nu erați aici în sâmbăta de afară. Nu erați… Și mi-am dat seama că mai închid niște uși care au fost dintotdeauna păzite de umbre…

Meseria de traducător în franceză

Bun. Să zicem că locul de muncă pe care îl ai presupune să traduce chestii din franceză în română și apoi de la cap. Și nu mai spun un cuvințel despre faptul că nu te-ai întrebat în nicio secundă, nici când erai beat, nici când îi cumpărai flori prietenei tale, de unde mama naiba produce firma ta bani. Dar zic așa că pentru mine a traduce chestii de colo e totuna cu a spăla vasele cuiva pe doi lei.

Mă iertați dacă sunt dur, dar nu văd altfel cum ar fi . Și atunci te mai întrebi de ce de ce dracu te-ai dus la școală, de ce ai plătit toți bugetarii aia, de ce ai dat atâtea chestii pe apa sâmbetei. De ce? Pentru a spăla vasele cu școală? Păi nu se putea oare spăla nenorocitele de vase și fără 16 ani de școală și fără 50.000 de lei sau poate chiar 60.000 de lei pe care i-ai dus acolo, în învățământul gratuit, firește. Eu cred că nouă ne ia cineva mințile și după ce ne consumăm tot timpul și toți bani ajungem să facem doar căcaturi în viață și apoi ne întrebăm ironic unde dracu am greșit.

Firește că e o greșeală să crezi că școală înseamnă altceva decât garanția că se va alege praful. De altfel, școala știe dacă se va alege de tine. Dacă mă întrebați pe mine, școala este la fel ca o bancă: face tot ce face atât de bine și de organizat încât ea nu pierde niciodată, doar clienții.copii pierd. Diferență de nuanță, de vârstă și, în final, de posibilități.

Un loc gol și rece

Sunt cel care a trăit în umbră și a uitat cum e să nu-i mai pese. Oamenilor moi le pasă mai mult pentru că nimic nu îi întărește mai mult decât durerea care vine după. Și pentru ei asta este dușul după săptămâni de detenție, e cel mai bun drog, e cel mai așteptat. Și acum văd cum lucrurile au fost de la început goale, îmi văd hainele cum strângeau din dinți când trebuia să intru în ele ca să fiu în pielea noastră. E un loc gol și rece și e clar că nu trece.

Oricum locul acela va fi mereu, dacă îl vei acoperi, înseamnă că îi iubești absența ca la Kazi unde roboții nu repară oameni. E las locul și rece, e tot ce pot să fac, asta îmi spune că eu am trăit totul și că niciodată nu am făcut vreun pas în spate. De la asta, sigur nu. Desigur că mereu am pus cărămizi din pași în spate chiar dacă veneau în origami din zâmbete, dar niciodată nu a fost locul plin. Asta e ca și cum o bancă ar fi goală și ai fi uitat că cineva a stat pe ea, blocat, uitat de seară prea gol, dar încrezător.

Manipularea are colți de fier

Sunt eu într-o stare ușor ciudată, dar nu în sensul rău, așa că apăs pe aceste taste cu drag. Deci, propun să facem o mică chestiune, nu a zilei, despre manipularea media, un fenomen despre care nu se mai prea scrie, dar care se întâmplă și e pus să susțină, în cel mai indirect mod cu puțină, dacă îmi este permisă o astfel de exprimare, populismul de un remarcabil grotesc al deciziilor politice. It s all about politics.

De ce e nevoie de manipulare mediatică când e vizibil cu ochiul liber că noi, ca nație, nu percepem lucrurile așa cum ar trebui fără ca cineva să se mai amestece, să creeze discuții, să lase loc de interpretări și, în special, să schimbe subiectul prin mutarea centrului de greutate. Aceasta din urmă este o practică veche și foarte greu de aplicat.

De exemplu când tu, ca entitate media insolventă care nu mai vrei să dai banii nimănui pentru că politicul îți permite pentru ca tu să îl deservești ca un bun câine de companie, muți centrul de greutate al subiectului alocația dublă la salariul celui care nu s-a încadrat în ceea ce aveai în plan dublat de vechea problemă de percepție cum că este acolo pe banii tăi, deși, dacă ai avea idee despre formate media, sau dacă ți-ai face naiba meseria cum trebuie, n-ai spune această minciună cât casa poporului. Sau poate că știi cum este de fapt, dar e bine să-i dai înainte că oamenii pun botul.

Vă întreb pe dumneavoastră dacă v-ați pus vreodată întrebarea de unde și pe ce fonduri există reportervirtual? Plus cele 6 site-uri afiliate. Vă mai spus că termenul afiliat, în media, este deosebit de periculos și alunecos. Eu m-am întrebat de unde iau oamenii aceia una de un leu, după cum demult spunea Badea, în totală cunoștință de cauză. Și m-am întrebat de unde își plătesc taxele și impozitele la statul pe român pe care vor să pară că îl susțin cu toată întinderea limbii. Statul sunt ei. Ce părere aveți dumneavoastră?

Alocație dublă

Bună seara. Este mare agitație în piață pentru suportul populist de care vor beneficia guvernanții  pentru că au acceptat, din greșeală, firește, așa cum se fac toate lucrurile bune într-o civilizată, să dubleze alocația. 84 de lei vor fi acum pe lună, o sumă pentru care nimeni nu e dispus să facă nimic. O sumă de un ridicol colosal, unul pe care, din lipsă de timp și de forță, pentru alte griji, nu l-am mai pus printre obiceiurile zilnice. Este mai clar că niciodată că cei mici nu valorează nimic. Poate că e supărător să spui asta, dar nu este nimic altceva decât blestematul de adevăr. Așa este el, prea usturător, palid pe obraji, apus, sfârșit, înghețat.

Pe blogul cel nou am tratat acest subiect pe la ora 14:30, cu o jumătate de oră înainte să se dea votul final, anticipând că se va produce asta, cu o majoritate importantă. Articolul se numește Dublarea alocațiilor este al dracu de necesară. Aveți și un exemplu pertinent despre cât de repede s-ar putea acoperi acești bani. O să vedeți acolo. Mulțumesc.

Despre mine. Sunt la al doilea antinevralgic, mă gândeam spre dimineață că astăzi voi uita de una, de alta, dar, ca de obicei, n-a fost să fie. Acum am puțină forță, cinci minute după ceas îmi este frig, cinci minute după ceas îmi este cald. Cred că durerea sau amorțeală de cap se simte îngrijorător de cald. Mi-e dor. Mi-e dor să scriu curat, albastru, vioi, mi-e dor să creez o stare de acceptare prin scris. Sper că și scrisului îi este măcar puțin dor de mine. Discutăm despre alocația dublă. Cred că este necesar. Vă mulțumesc