M-am trezit ca stiu sa scriu postul acesta abia dupa ce renuntasem sa mai vreau, sa mai cred, sa mai fiu cel care crede ca se poate si altfel. Renuntasem demult sa mai ma gandesc la ceva mai mult decat ceea ce aveam de facut in ziua respectiva si care nu parea deloc capabil sa ma scoata din starea de pasivitate continua.
Dar nu stiu daca a trecut, cat a trecut, ce s-a intamplat cand a trecut si ce s-a intamplat incat sa ma ridic si sa spun ca vad drept in fata fara sa copiez pe cineva, fara sa mint sau sa fiu fortat sa spun un anumit lucru doar de dragul de a o face. Si asta nu e deloc rau, e ca si cum ai fi invatat inca doua sau trei sute de cuvinte bune care sa te ajute in drumul tau, acela de a construi de la zero povesti cu personaje care sa aiba propria poveste si sa fie capabile sa si-o spuna fara sa mai fie nevoie de interventia omului cu masca din spate. Asta aduce o satisfactie de moment plin care tocmai si-a spalat chipul cu o dimineata sincera si parfumata, al carei scop declarat este sa te scoata din casa. Si cine ar putea refuza o asemenea invitatie.
Te ridici, iti pui gandurile in buzunar, gulerul il iei drept eticheta pentru stilul drept si concis, si pleci pentru ca stii ca undeva acolo ai ceva de spus si daca nu incerci, desi nu credeai asta cu ceva timp in urma, nu poate fi decat mai rau, si oricat ai fi fost obisnuit cu el parca nu vrei sa mai fie cu tine. Si te gandesti sa incepi de la zero. Te gandesti la tot si la toate, la cum o sa arati tu in haine de schimbare, la cum sa te recunosti in fiecare dimineata, sa-ti aranjezi increderea in oglinda pe care n-o recunosti si sa te indrepti catre un loc, care nu-ti produce simpatie prea mare, aspect total acoperit si justificat de partea materiala, dar al carui scop, la sfarist, te face sa vezi ca motivul a fost suficent de puternic si ca era solutia care trebuia sa apara cand erai doar la douazeci.
DAR pleci. Vrei mai mult, vrem mai mult, de asta ne ridicam cumva, chiar daca suntem tintuiti. Vrei ca dimineata sa-ti zambeasca sub o forma personificata, vrei s-o faca de la fereastra ta, luata prin viziunea ta, de la masa de cafea gandita de tine, din dulapul cu haine gasit de tine, de langa biroul pe care, seara, munca ta capata un sens pentru scopul de mai sus. Si lucrurile ar trebui sa fie clare si simple pentru ca vrem mai mult si intelegem acum sa avem rabdare pentru un scop, pentru o casa, pentru un dormitor, pentru un interior, pentru un mobilier comandat special pentru nevoile noastre. DA, comandat special la vanzarimobilier.ro, pe masura celui care esti acum, cand vrei mai mult si cand poti sa crezi in conceptul asta, pentru ca acum nu mai esti ca un apartament nemobilat, gol, parasit, murdar, ci esti un apartament in care dimineata intra, serveste cafeaua si mai sta la o discutie, un apartament cu mobila noua creata pentru noi unghiuri de a deschide problema/problemele, din care sa iasa mereu mai multe rezolvari, mai multe solutii, fiindca verbul „a vrea” se conjuga la plural cand incepi sa stii ca dupa el urmeaza „mai mult”, si tot ce urmeaza are forme diferite, culori diferite, dar cel mai important dintre toate, intrebuintari diferite.
Asa ca (ne) construim planuri si totul incepe cu un material brut de constructie, cu masuratori si calcule corecte si cu informatii despre locul si destinatia lui. Apoi urmam noi…
Radu 