Cu toată dragostea

Seara bună. Chestia este așa pe repede înainte că se supără roșiile pe mine dacă nu le răcoresc de seară. Deci, văd foarte multe articole foarte bune pe aici, prin blogosfera wordpresseristică, care sunt, de fapt, advertoriale la firme sau clienți care dau prețul ăla mizer de 20 de lei și voiam să vă spun că nu merită. Și eu am scris, am scris destule și pe mai puțin de 20 de lei, dar de o vreme care tot crește ca un mănunchi de stări pe fața unui bețivan de 40 de an, am încetat, m-am oprit. Nici pe mai mult n-am mai scris.

Adică, da, am nevoie de banii ăia dar pur și simplu nu mai pot să livrez articole de calitate la prețuri de mizerie. Nu mai vorbesc de campanii, adică de o metodă de a câștiga foarte multe articole pe moca pentru cei care se ocupă de ele, că e sâmbătă, e frumos afară și mă strigă roșiile. Pur și simplu nu mai pot să-mi vând poveștile pe suma asta și am renunțat să o mai fac. De tot. 

Și nu pot să spun că vai dragă firmă ce fund frumos aveți și să mă iau cu buzele la pupat de fund monetar, oricât de bun ar fi el și oricâtă nevoie aș avea eu de bani. Forma de a pune la lucru o sumă de bloggeri de mai multe categorii contra unor sume corecte se numește campanie. Acolo este altceva.

Acum vă înțeleg dacă nu gândiți ca mine. E în regulă. Vă apreciez și dacă gândiți ca mine și nu-mi spuneți. Am scris acest articol pentru că am citit pe aici articole pentru firme pe care le cunosc, știu cât oferă și cât de mult le doare la banană de cei care le scriu. Mai știu de la cineva care face asta într-o altă formă că prețul de început este totul și că oamenii care te caută știu deja cât faci. Ce ar fi să le facem o surpriză, zic și eu. Și, tot într-un alt fel, cu sentimentul total că ceea ce fac este rău de tot, e posibil să scriu un articol pentru o firmă care mă va înjura la început dar care e foarte posibil să se bucure de articol mai apoi.

Strigă roșiile.

3 gânduri despre &8222;Cu toată dragostea&8221;

  1. se vor gasi dar ma gandesc ca intr-un timp dat, e posibil ca treaba asta sa inceteze, poate intelegem si noi ca afara cum e sa scrii pe blog, ca la noi insii aia mari strica oricum mai mult decat cei mici

Lasă un comentariu