Nume de domeniu.ro

Povestea de la început. M-am gândit mult timp că-mi trebuie blog pe domeniu propriu. Am acționat în scopul ăsta. Mă rog, s-a întâmplat ceva cu planul inițial, în sensul că n-am reușit să achit factura până în acest moment dar poate zilele viitoare mă dau peste cap. Nu-mi rămâne decât să aștept zilele viitoare. Am căutat ce ar trebui să conțină un nume de domeniu și am găsit varianta că scurt și percutant e cel mai bun. Am gasit și că o soluție excelentă este aceea de a spune numele de domeniu ales unui număr de cinci prieteni și dacă aceștia îl vor reține timp de o săptămână, atunci e clar că ai făcut o alegere potrivită. Eu am zis dacă scriu asta pe blog, găsesc 2-3 persoane care să rețină numele acesta. L-am ales fără să mă gândesc pentru că nu putea fi altul și pentru că acesta este un fel de nume al meu, în orice caz, numele sub care am scris orice pe oriunde. Câteodată mă gândesc că dacă o să am nevoie de ceva articole scrise pentru diferite chestii, ele or să apară sub acest nume și se poate să nu-mi fie recunoscute, dar apoi mă calmez, trag aer, respir, îmi iau fața normală și răd de mine. Păi cine să dea 1 ban pe ce scriu eu. Nu?

Am ales ca nume de domeniu ratzone.ro. Era destul de evident. Cu mențiunea că este destul de greu să începi cu un astfel de nume pentru că nu ai nicio relevanța pentru Google, darămite să urci pe a treia sau a patra pagina cu rezultate relevante. Cred că va dura un secol. Pare că este timp. Pare…

Chiar dacă nu voi reuși acum sa-l iau, tot o să-l iau cumva și de undeva. Nimeni nu îl va lua pentru că nu ar avea nimeni nevoie de un astfel de nume de domeniu.

În loc de concluzie vreau să vă întreb ce părere aveți de numele ales de mine? E ușor de reținut? Are vreo relevanță în urechile voastre?  Produce vreo stare, rămâne în memoria audio cumva? Merită sau nu merită? Mulțumesc frumos!!!

19 gânduri despre &8222;Nume de domeniu.ro&8221;

  1. Numele este foarte ușor de reținut. Deși te urmăresc de puțin timp, de fiecare dată când mai dau o actualizare mă uit să văd ce a mai postat ratzone. E ușor, scurt și original. Cred că vei rămâne ușor întipărit în memoria cititorilor.

Lasă un răspuns către ratzone Anulează răspunsul