În frică eșuezi cu dezamăgire

Am aflat. Am aflat cum se eșuează? Pentru că ai figit de a eșua. Am aflat. Am aflat cum se dezamăgește, pentru că tot ce ai încercat, dintotdeauna, a fost să nu dezamăgești, nici pe ai tăi, nici pe alții. Am aflat de ce îți e frică. Pentru că nu ai poți trece peste frică atât timp cât încă îți mai este frică. Dacă adaugi toate astea în sufletul unui om, îl ucizi, lăsându-l, în același timp, viu. Abia asta e cea mai cumplită formă- neterminată- de a ucide.

Am vrut doar să notez ideile acestea, aici.

Cine doarme

Mă sperie nopțile. Se spune că ar trebui să dorm, dar, hei, crezi că te lasă ce încă ți-e cald în minte. De ce-uri. De ce există de ce-urile, de ce ele nu mor niciodată, de ce lor nu le este somn nici măcar o dată în viață. Nu zic că e de bine sau de rău, zic că atunci când nu ai ordine, timpul stă, cu certitudine, în loc.

Cred că mi-a ieșit articolul de aici:http://www.raduc.eu/ochii-care-nu-se-vad-nu-se-uita. Să-mi ziceți, dacă apăsați pe articol, cum vi se pare. Mulțam.

You Sick Fuck

Vezi? Îți place ce vezi? De ce? De ce a trebuit să mă duci la balamuc și să fugi ca o cretină. Astăzi e prima zi când te strig așa cum te cheamă. Ironia? You are to busy to fuck and to fuck me. Câte mâini ai? Câte ai nevoie. De ce dracu să-ți mai vorbesc când ești unde dracu vrei tu. Pun foc la ce ți-am scris. You sick Fuck. Mi-ai luat cuvintele, poezia, singura bucurie. Nu mai am nimic. Te rog să pleci. Te rog să nu uiți să ucizi tot în mine. Nu ți-am greșit. You Sick Fuck.

N-am voie să beau

Când sticla de vin e la capătul patului

și poți întinde mâna să o iei

spui un clișeu amar cum că te cauți pe tine

printre amintirile cu tatăl tău când voia să fii ca ei

simt că mor dacă nu beau acum ceva

simt că e probabil o futută de căutare

poate cauți culoarea

oricum la cum vrei să bei

nu cred că rotești vinul în gură să-l mai simți

nu vrei să simți că bei

ca să nu te lovești întru păcat

vrei să bei pentru că nu-ți dai voie să o faci

ești, oricum, mai beat treaz decât cei care și-au rupt mâinile seara trecută

Poem de dragoste

Ea este cea pentru care ai muri în fiecare secundă dacă ți-ar da măcar atât. Sau jumătate.

Ea este acea Ea care stă acum întinsă pe spatele unei nemțoaice

maltratată de implusul animalic cum că n-a dat de niciun orgasm

în timp ce El tocmai se încruntă în vin roșu pentru un al treilea

și decide să o privească cum primește în ochi.

& cum îi acoperă cu mânuțele

Sunt chiar mânuțele alea în care văd viitorul albastru

în care văd singura sămânța de speranță de sub iarnă

sunt chiar mânuțele alea cu care mă acoperi imaginar

și-mi spui, cu dulceață, că totul va fi bine -aerul meu-

Azi-noapte strigai prin somn pe altcineva pe nume

S-a împietrit inima în tine

S-a împietrit inima în El

 

 

Mi-e dor de tine

Dorul ăsta e plin cu lupte de sânge, cu arme, cu sâni de lapte și cu boabe de uitare

mi-e dor să te văd cum pui cico în pahare îmbracată în alb

mi-e dor să-ți văd bluzița de un alb subțire puțin ridicată peste albastrul pantalonilor arși de mai

& un măr de iunie copt între dulcile-ți fructe

mi-e dor să mă cert cu pâmântul

că îți atinge mereu tălpile moi și plinuțe

mai bine aș săruta eu pământul înaintea pașilor tăi

ca să nu mai existe nimeni și nimic între noi

(I m  still working on that)