DreamHack București 2014

Astăzi a început în București, la Polivalentă, cel mai mare eveniment de sport electronic din România și din estul Europei, care se va întinde pe durata a trei zile. Mulți profesioniști ai gamingului vin la București pentru acest mega eveniment care va fi LIVE pe Dolce Sport. Biletele s-au vândut mai ceva ca la meciul Steaua- Dinamo de diseară deoarece Messi al jocurilor electronice este prezent, Radu Sima, se numește el. În plus de asta, din ce am citit eu până acum, aceasta se anunță cea mai mare ediție de până acum. Andra Ciubotaru a prezentat în acest sens câteva informații care să facă lumină în acest scop, și care mie mi-au fost pe plac, adică am zis “Wow, ce lume nouă, ce oameni domnule”. Chiar sunt lucruri foarte bine documentate, lucruri care merită cu adevărat citite, că altfel nu m-aș fi trezit eu cu noaptea-n cap să vi le spun, dar evenimentul e deja On, ca să mă exprim așa, astfel că nu suporta amânare. 

Dintr-o populație globală de peste 7 miliarde de oameni, doar 2,8 miliarde folosesc Internetul. Dintre aceștia, peste 1,2 miliarde joacă jocuri video.
• Vânzările de jocuri video (peste 58 de miliarde de dolari, în 2013, fără a lua în calcul jocurile pe telefon sau tabletă) le-au depășit demult pe cele box-office din industria cinematografică (35,9 miliarde de dolari, anul trecut).
• Jucătorii profesioniști au echipe de club și echipe naționale. Sunt salariați. Au contracte de publicitate cu cele mai mari companii din lume. Participă la competiții cu premii în bani, mulți bani. Cei mai buni dintre ei devin milionari. Lumea îi aclamă și le urmărește fiecare mișcare.
• Anul trecut, oamenii au petrecut 2,4 miliarde de ore urmărind competiții de sport electronic. În 2014, numărul orelor va fi dublu.
• Un campionat de sport electronic din 2012 a depășit ca număr de unici nunta regală a lui Will și Kate și Jocurile Olimpice.
• Amazon a cumpărat cu 1 miliard de dolari platforma Twitch, dedicată exclusiv streaming-ului de jocuri video.
• ESPN a transmis în direct o competiție internațională de Dota 2, care le-a oferit echipelor participante premii de peste 10 milioane de dolari.
• New York Times a dedicat sportului electronic prima pagină a ediției de pe 31 august 2014.
• În alte țări, jocurile video sunt folosite în spitale, ca terapie pentru copiii bolnavi. Guvernele recunosc oficial sportul electronic drept un sport ca oricare altul și îi legitimează pe jucătorii profesioniști ca atleți. Universitățile au început să introducă specializări de sport electronic și oferă burse.
• În România, încă ne scăldăm în mentalități găunoase. Totuși, peste 3 milioane de români joacă jocuri video.
• În luna aprilie, peste 20.000 de oameni, plătitori de bilete, s-au călcat în picioare în Sala Polivalentă din București, la DreamHack București – cel mai mare eveniment de sport electronic din țară și unul dintre cele mai mari din lume. Alți 1,5 milioane au urmărit evenimentul pe Internet.
• Sportivii noștri sunt temuți și extrem de apreciați în lume. Exemplele sunt numeroase, însă vă dau doar trei. Radu Sima (17 ani) e numărul 1 mondial la jocul HearthStone. În presa internațională i se spune „the Romanian prodigy”. Armand Pittner (23 de ani) joacă Dota 2 pentru una dintre cele mai prestigioase echipe din lume. E vicecampion mondial. Ovidiu Pătrașcu (26 de ani) e triplu campion mondial și cvadruplu vicecampion mondial la jocul FIFA.
• La sfârșit de săptămână, organizăm DreamHack Masters Bucharest. Cei mai buni jucători din lume vor fi la Sala Polivalentă. Bucureștiul va deveni, preț de trei zile, capitala mondială a sportului elecronic.

Sursă imagine: tomanicolau.ro

Vreau să fiu copil

Mai devreme spuneam că astăzi nu voi posta pe pagina de facebook un poem, așa cum o făceam de obicei la ora de seară, ci doar voi spune că îmi e dor foarte mult și foarte sincer să râd, fără motiv, fără idee, fără să mă gândesc că fac asta și, mai ales, cât timp fac asta. Articolul acesta cred că se va scrie cu pauze lungi și dese pentru că nu-mi găsesc puterea de a continua. Dar caut. Caut să fiu copil, caut să am un zâmbet, o culoare în el, caut să râd, caut să fie totul mai ușor, caut să trăiesc o poveste, nu o viață, de ce viața trebuie să aibă reguli așa de strânse ca un costum deplorabil pe care ești forțat să îl porți la petrecerea de sfârșit de an dintr-o companie obscură care te ține pe loc.

Copilule din mine, dacă mă auzi, află că acum fug cu toată viteza și cu toată detașarea de care dispun după ce mi-am golit toate găurile din buzunare spre tine, spre cel care trebuia să crească într-un mod armonios, ferit de ploaie și pietrele de sus, despre care cred că aveau o precizie milimetrică. Era mult mai bine dacă eram un personaj Disney, dacă toată povestea mea era povestea pe care o echipă profesionistă de animatori o realizează la cerere pentru fiecare copil în parte care află cum să se bucure de ceea ce iubește cu adevărat pe lume. Și noi, oameni mari, cu facturi, cu rețete, cu slăbiciuni pe care alții le exploatează fără milă și le transformă în puncte forte pentru ei, iubim cu adevărat să fim într-o poveste animată realizată cu personaje Disney, așa cum se poate vedea pe pagina paradisul personajelor, oameni care îți dai seama că iubesc ceea ce fac numai imaginându-ți ce zâmbete pun pe chipul micuților și ce experiențe unice și memorabile pun în scenă. Da, aș vrea să fiu copil, să nu fie nevoie să îmi aleg zilele în care pot să evadez din mine pentru a fi copil o clipă, ci să am de ales între personaje Disney care să îmi coloreze lumea înconjurătoare ca un zâmbet larg pe chipul unei zile obișnuite.

Mă întreb dacă nu cumva cu toții vrem să fim copii și dacă ne mai aducem aminte ce ne-am promis când eram mici. Poate am spus cuiva, poate aveam o scenă preferată, poate un personaj din desene animate, poate o culoare de care nu mai știm, poate așteptam fiecare zi ca pe o sărbătoare, poate fiecare zi era ca o petrecere animată în căpșorul nostru mic și neatins de care ne e dor și nu suntem în stare să facem din aceste cuvinte o frază care să transmită asta. Tu vrei să fii copil?

România în direct

Am ascultat România în direct, emisiune, bine realizată, de radio în care au intrat ascultătorii și și-au exprimat opțiunile electorale. Pe scurt, habar nu au de ce se votează, ce le aduce, în parte parte nu votează doar pentru că unul i-a convins, ci votează ÎMPOTRIVA unui candidat sau a altuia, toți merg la fel ca și până acum în spirit dezamăgitor de turmă, nu există pic de raționament, există, din păcate, sărăcie în procesul de gândire simplă, ca regula înmulțirii cu unu, că doar nu e geometrie aplicată, la naiba, nici până acum nu s-au prins că e aceeași luptă între doi actori principali din care va câștiga cel care are cei mai mulți actori secundari gata să renunțe, contra posturilor calde, la determinarea pe care o afișează acum, dar cel mai trist mi se pare, de departe, faptul că încă mai cred că cineva luptă pentru interesele lor, pentru bunăstarea lor, invocând, la fel de grav, argumente precum corectitudinea/corectitudinea politică (vezi termenul în engleză), dreptate, concepte pe care politica nu le-a avut niciodată , cu atât mai mult acum când miza e cu adevărat uriașă, iar cine va lua cașcavalul mare va putea să îi salveze pe ai lui, oameni care l-au adus în contextul de a candida, și îi va închide, practic sau, doar, teoretic pe cei care l-au pus pe contracandidatul său în contextul favorabil. Cam atât cu subiectul ăsta, că devin mult prea apăsat.

P.S. Societatea civilă trăiește sau își alege masa la care să joace? Desigur că oamenii știu puțin despre societatea civilă, dar întreb și eu așa, poate se va auzi peste un timp că am făcut-o!

Degete lipite între ele

Pentru că acum e una din situațiile în care mi se pare cu adevărat greu să scriu, și cred că asta mă consumă ca pe o butelie ieftină din comerț, pentru că am degetele lipite în sânge gros, pentru că nu-mi găsesc ziua pe care o caut, am zis să avem la cina din seara asta imaginea care ar fi fost o variantă pentru OM, în caz că aș fi găsit editură care să fie înțelegătoare cu posibilitățile mele. Știți ce e OM nu? Dacă nu știți ce e OM, vă spun eu. Ce părere aveți despre prezenta?

ora 4

Alege-ți povestea Social Night

Duminică, 02 noiembrie, un proiect fain aflat la ediția a treia, se așterne în fața dumnevoastră și pe această cale vă rog, dacă puteți și dacă vă lasă timpul, să mergeți să ascultați povești de la oameni care chiar au ceva de spus. Aici aveți comunicatul și absolut toate detaliile despre eveniment. InDart intră în scenă.

“Alege-ti Povestea” continua pe 2 noiembrie.
A doua editie a adus o atmosfera plina de emotie din partea celor prezenti: Alecsa Dogaru, Filip Dascalu, Adrian Simion, Lucia Rusu, Andrei Stanisteanu, Daniel Nicolae Simion, Ionut Adrian Ciolan, Sebastian Natas, Andrea Sofronie

Proiectul cultural initiat de InDArt urmăreste crearea unor punti de legatura intre artisti si creatori din diferite domenii si cat mai multe comunităti, prin facilitarea accesului in spatiul creator al primilor.

Astfel, aceia ce îndraznesc sa patrunda in aceasta zona a creatiei, care, de obicei, ramane ascunsa, au sansa unica de a descoperi omul din spatele artistului. Vor primi povestea fiecarui artist care alege să-si daruiască sufletul iubitorilor de frumos.

Alternativ cu “Artists’ Social Night – Alege-ți povestea”, o data la 2 saptamani sustinem instrumentistii, iar primii pe lista sunt chitaristii.

Invitatii editiei #3

Anda Racsa- florist
Andrei Breazu – antreprenor social
Micropigmentare Alexandra Dinu – Make-up artist
Jassmine Cristina si Catalin – concert coveruri
Irina Gomez – muzica flaut

Anda Racsa
“Mi s-a spus ca sunt un artist, atat ca florist, cat si ca finantist! Adica “ma joc si modelez”, cu aceeasi pasiune, atat florile cat si cifrele! Imi place sa caut si sa intalnesc oameni deosebiti care viseaza si “isi aleg povestea”, pentru ca apoi sa faca tot posibilul ca aceasta poveste sa devina realitate! Pentru ca stiu ca se poate!

Povestea mea ca florist a inceput pe data de 15 septembrie 2013. Fiica mea mi-a spus ca ar vrea sa o ajut sa faca niste aranjamente florale pentru inceputul anului scolar. Totul a inceput ca o joaca… Dar in aceasta joaca, am descoperit placerea de a lucra cu florile, curiozitatea de a cerceta care sunt principalii “jucatori din piata” si care sunt tendintele de design floral la nivel international.

Asa a inceput si continua povestea numita Cadouri Florale – adica aranjamente personalizate din flori naturale si suporturi inedite (carti, instrumente muzicale, bijuterii, biciclete, etc) care sa aduca fiecaruia multa emotie, bucurie si culoare.

Cred cu tarie ca nu conteaza cat de mult daruiesti, ci cat de mult suflet se vede in ceea ce daruiesti! Un zambet si o floare au puterea sa transforme o zi obisnuita, intr-o zi absolut deosebita!”

Alexandra Dinu
“Alexandra Dinu, 33 ani, de profesie asistenta medicala, cu o experienta de 14 ani in vanzari ,care in perioada imediata dupa ce am dat nastere unui copil fiind nevoita sa stau in casa, dimineata cand ma trezeam nu mi placea ce vedeam in oglinda( o imagine stearsa, a unei femei mereu aranjata si activa).
Am luat decizia de a face o schimbare si aceasta a fost “machiajul semipermanent”.
Din acel moment starea mea s a schimbat: eram frumoasa in fiecare dimineata, ma simteam ffff bine ori de cate ori treceam prin fata oglinzii.
Asa am luat decizia de a face si a transmite ideea machiajului semipermanent tuturor proaspetelor mamici si tuturor femeilor.
Orice femeie are nevoie sa se simta frumoasa in orice moment al zilei sau al noptii, fara grija de a strica sau de a retusa , doar de a mai adauga un plus la machiaj, daca este nevoie.”

Andrei Breazu
“Eu, Andrei Breazu, sunt un om pe cât de complicat, pe atât de simplu. Am lucrat în multe domenii în viaţă, dar cel mai mult în domeniul IT-din copilărie m-au fascinat computerele. Tot cam în aceeaşi perioadă am început să practic masajul, întâi cu familia, apoi cu prieteni, iar după ce toţi m-au încurajat, am decis să fiu autodidact şi să învăţ cât mai multe. Pe parcursul timpului am citit, am făcut cursuri, am început să lucrez într-un salon la Club Spa Militari în 2010 (unde mai fac masaje şi acum), însă, mai presus de orice, am absolvit Facultatea de Kinetoterapie. Eu practic masajul sub formă de hobby, este o metodă de a mă relaxa, relaxându-i pe alţii.
Am observat că atunci când reuşeşti ceea ce ţi-ai propus, nu mai cataloghezi rezultatul ca şi munca, iar rezultatele sunt net superioare celor specifice unui job clasic.
Cea mai importantă lecţie a fost aceea că dacă nu eşti „sclavul banilor”, vezi mult mai multe părţi frumoase ale vieţii. Uneori ceea ce câştigi valorează mai mult decât orice sumă pe care ai putea-o primi pentru acea muncă.”

Jassmine:
“Când am fost întrebată prima oară “De unde pasiunea pentru muzică şi actorie?”, mi-am dat seama că eu nu mi-am pus niciodată această întrebare. Muzica și actoria au fost prezente dintotdeauna în viața mea. Am avut întotdeauna admirație pentru cele două arte și pentru oamenii care le creează.
M-am “trezit” dorindu-mi să cânt, să joc, să bucur oamenii.
Prima amintire din copilărie, cu mine cântând (pe la vârsta de 5 ani) este imaginea mea pe o masă înaltă, cu un spray în mână, cântând “de mama focului” într-o limbă știută numai de mine iar în mijlocul actului artistic, plonjând într-o albie plină cu apă. Bunicul îmi spunea întotdeauna: “Acum eşti o artistă mică, dar când vei creşte vei deveni o artistă mare!”
Am făcut Liceul de muzică “Dinu Lipatti”, secția Arta Actorului, iar apoi am dat admitere la U. N. A. T. C. Dupa terminarea facultății a început “greul artistului”, “criza de după terminarea facultății”. Casting-uri, audiții, probe. Nimic nu funcționa! Promisiuni și planuri, suișuri și coborâșuri. Am crezut că îmi lipsește ceva și mi-am dedicat şi mai mult timp învățatului, studiului. Am făcut cursuri de canto și cursuri de improvizație.
Am facut parte un an și jumătate dintr-o trupă de improvizație, Grupa Mică iar în prezent lucrez la două piese de teatru și fac parte din echipa emisiunii ” Serviciul Român de Comedie”.
Cu muzica am avut multe încercări de-a lungul timpului dar niciuna nu s-a concretizat.
Îmi doresc sa cânt Pop Latino. Este genul de muzică cu care vibrez, cel care mă bucură și îmi doresc să ofer această bucurie oricui mă ascultă.
Îmi caut locul într-o trupă alături de care să lucrez; să împărtășim aceeaşi pasiune, să avem același scop și să facem lucruri frumoase împreună.”

Ionuț Budișteanu, un exemplu

La întrebarea ce vor tinerii într-un mediu tot mai digitalizat, Ionuț Budișteanu, câștigătorul de la Intel ISEF 2013, cu proiectul numit “Utilizarea inteligenţei artificiale pentru a crea o maşină low-cost, fără şofer”, a oferit, după părerea mea, un răspuns absolut fabulos, care nu mai are nevoie de nicio adăugire. Omul acesta este de urmărit pentru că este GENIAL și, de acum, este și foarte bogat, mă rog din 2013, de când cu suma de premii obținută. Dar nu contează asta. Bucurați-vă de aceste vorbe.

Problema cu educaţia e una foarte complexă. UE nu ar trebui să investească în modernizarea şcolii, ci ar trebui să găsească un mecanism să stimuleze tinerii. Degeaba le dai tehnologie dacă nu sunt interesaţi. Tehnologia e grozavă, dar depinde ce vrea să facă utilizatorul cu ea.