Hidrogen

Inainte de a fi orice, de a fi mici sau mari, medici sau muncitori care nu mai pot indura o zi cu urme de zile de spate, inainte de a fi bogati, saraci, surzi, orbi, prosti, destepti, tupeisti sau timizi, suntem oameni, suntem spirit, suntem pamant si suntem hidrogen.

Omul s-a indepartat de cine este , s-a vandut si se vinde pentru cateva chestii. Am uitat ca suntem doar niste jucatori pe planeta asta, credem ca “imparatim” pamantul si nu ne uitam la ce facem, cat de mult rau se poate face intr-un mod usor. Totul ramane pe pamantul asta pentru cei care vin sa joace aici. Cu ce ne ajuta sa fim asa cum suntem? Nu traim singuri, dar dam impresia ca asta facem in fiecare gest si actiune sau vorba aruncata ca sa raneasca, ca si cum am arunca o setca in apa si apoi sa revenim peste o zi sa culegem ce s-a strans.

Patetici. Sacrificam timp si viata intreaga pentru o casa mai buna, o masina mai nou, o parte dintr-o insula pe un continent uitat undeva prin care sufletul nostru nu respira pentru ca in jur nu sunt oameni dragi cu care sa rezoneze si sa vibreze. In fiecare om e un compus de atomi si vibreaza la orice reactie si se aprinde cand e una calda, pozitiva si care reprezinta acel bine, facut sa te tina pur, dar apoi vine societatea peste noi care ne face sa fim asa, sa calcam in picioare alti oameni pentru a obtine foloase materiale.

Aminteste-ti, daca ai citit pana aici postarea asta, ca e scrisa din ceea ce am trait, am simtit si cum s-a schimbat ea schimbandu-ma pe mine. Folosele materiale au mereu crime in spate. In pretul lor cineva a fost dat afara de la munca, cineva nu si-a mai luat concediu, cineva a murit intr-un accident de munca. Tot ce e material costa o viata de om sau mai multe. Ramane la inima noastra sa vedem daca se merita sau nu, daca suntem dispozitive de conectat la priza, la consum de corpuri materiale, sau suntem hidrogen si incercam mereu sa cautam acel loc micut numai al nostru

Am crescut la fel doar in buletin

Mi-a luat ceva timp pana sa imi dau seama care trebuie sa fie titlul, iar acum ca am reusit in cele din urma cu putina inteligenta care nu m-a parasit inca, ma simt ca o parte dintr-un intreg, pe deplin constient de ceea ce se intampla in viata noastra de copii, care sunt diferentele principale dintre mine si altii, dar mai ales cu cat influenteaza asta parcursul nostru.

Eu si multi din generatia mea si din vecinatatea mea, n-am avut petreceri fastuoase la fiecare an, nu am avut personaje de poveste imbracate in costume sclipitoare si cu accesorii exact cum vede copilul in programul favorit de animatie, n-am avut regi si printese care sa ne astepte cu un covor de zambete pe un coridor de basm si sa ne spuna cu vocile lor cuminti si subtiri povesti pe care le avem in cap si la auzul carora sa topaim pana la epuizare. Nu, asa ceva este cea mai pura fictiune pe care nici starea de reverie nu o putea accepta.

Dar ceea ce v-am spus eu mai sus ca n-am avut noi, se poate acum si pare un cadru excelent pentru ca primii ani ai micutului sa fie desprinsi dintr-un basm modern, cu personaje multe si fermecate, cu ursitoare, cu zane bune, sau cu ingerasi gata sa aduca un vagon simpatic de rasete inocente, gata sa transforme orice petrecere intr-o lume plina de magie. Toate acestea fac parte din anul 2014, din jumatatea lui calda si primitoare, si se poate intampla pentru oricine crede ca micutul sau nu merita sa stie cum a fost inainte ci doar cum ar putea sa fie, iar locul si numele lor este clubuldisney.ro, un club unde imaginatia este realitatea fiecarui eveniment si merita sa incercati sa aduceti bucatele din lumea noua in inceputul micutului de drum. Bineinteles, toate acestea daca in 2014 vi le permiteti fara sa fie nevoie sa sigilati buzunarul pana la sfarsitul lunii. Fericirea lui e si a dumneavoastra, asta nu mai e demult doar o expresie. Si in plus de asta, cine stie ce intorsatura va lua viata si cat va avea nevoie sa traiasca din astfel de amintiri. Sa speram ca nu, dar viitorul nu poate fi planificat pentru oamenii normali si de asta toti cauta sa si-l traga de partea lor, ca pe o suma de bani la sfarsitul lunii.

Daca s-ar putea sterge orice asemanare cu generatia noastra, cumva o generatie care n-a prins bogatia unui univers mirific la inceput de perioada, ar fi cel mai bine pentru cei care vin acum. Sa se bucure ei de tot ceea ce le produce placere si satisfactie, de ce sa ne opunem, in caz ca ne permitem, unei petrecerii animate ca un desen preferat al micutului de pe world wide web. Acum stim ca totul incepe la micut cu Internetul, si am spus asta ca sa aduc in prim-plan o noua diferenta importanta fata de generatia de la revolutie. Daca atunci n-a fost, de ce sa nu profitam acum si sa-l invatam pe micut cu lumea de joc si de joaca din universul computerului sau de ce sa nu-l folosim pentru a-i aduce aproape toate personajele preferate in fata carora petrece ore in sir incercand  sa inteleaga de ce-l atrag.

Doar pentru ca varstele se aseamana doar in buletin, nu inseamna ca trebuie sa nu permitem lumea disney in viata lui, ori de cate ori avem posibilitatea.

Nu intrebam de noi cu zilele, dar suntem “apropiati”

Am deschis wordpress-ul meu pentru acest paragraf simplu de seara linistita si semi-calda cn un pahar de ganduri sincere, curate si clare, iar in el sta scris asa: ba, oamenilor, sunteti al naiba de ipocriti pentru ca n-am vazut pe unul dintre voi sa recunoasca vreodata ca ne mintim cand indraznim sa ne numim apropiati, dar nu dam un semn de viata cu anii. Nu stiu de ce mintim cu atata nereusinare, de unde atata putere si forta de a persevera in minciuna, de unde atata constanta de a face asta fara sa comitem vreo greseala, greseala care consta in ideea de a mai zice: ce mai faci mai des decat la cativa ani.

Poate ca data viitoare cand ne vom gandi sa mai facem asta, persoana aceea nu va mai fi printre noi si o sa vorbim cu regret apoi, suntem niste prefacuti cu diploma cand facem asta, n-am stiut in viata sa vorbim, sa avem grija, sa ne pese cu adevarat si sa facem ceva in scopul asta. Ne trezim acum cand totul e macinat, pierdut si distrus, suntem IPOCRITI, suntem la fel de ipocriti ca si banii, fiindca eu vad banii ipocriti cand sunt atinsi de mana de om. Parca orice atinge omul se duce pe apa sambetei. Atat de mult credeam ca omul e o fiinta pozitiva si atat de tare ne inselam. Calcam in picioare, suntem(cam)pioni la asta si e regretabil. Am dreptate?

Nu e loc de poezie

E ziua mea de poezie fara nicio alta directie. Cateodata ai nevoie sa te faci prost, sa-ti blestemi zilele in care scrii, ca sa intelegi ca poezia nu e poezie, iar daca asta ti-e drogul, atunci cauta ceva care te ucide precum poezia, pune-l in locul poeziei, si in curand acel ceva o sa devina poezia ta. E singura realitate in care poti vorbi despre poezie ca si cum ar exista. In rest, mult fum, drum lung, se merge incet, se priveste orasul de sus ca si cum te-ar accepta ca statut si status (social). Ma vindec, asta incerc sa (va) spun, am (mai) crescut de la un timp, mi-am dat seama ca nu ma cunoaste nimeni si ca trebuie sa ii cunoasc altfel pe altii, refuzand din start sa ii mai cunosc, si sa imi cunosc forma mea de poezie, distanta dintre cea reala si forma mea, pe care o imbratisez, o respect si careia ii aduc multumiri.

Trebuie sa invatam din mers, cine sa explice lucruri care dor adanc adanc cand nu e timp sa le repetam pana le invatam, dar continuam sa stagnam in greseli, dorinte si ganduri, unele sunt pansament, altele sunt pamantul care acopera gropile.”Drogu” poate fi pansament daca stii sa te citesti in el, daca iti vezi trupul in timp ce stai imbracat in fata lui si el nu vrea decat sa-ti faca bine, un gri linistitor care s-a nascut sa iti fie indicator.

Cauta poezie in forme simple. Nu te mai gandi sa scrii sau la ce va fi dupa ce vei scrie, gandeste-te ca scrii prin ceea ce faci, cine esti si de ce esti, gandeste-te ca daca ai gresit in cine esti, nimeni nu te mai scoate de acolo, n-o sa vrea asta chiar daca poti promite multe, o sa mori exact la fel fara sa fie timp sa traiesti ucis de poezie. Iar eu nu mai vreau asta, nu mai sunt dispus sa nu mor din asta. Mi-am gasit forma de poezie. O traiesc asa cum e Forma asta nu se pate ajusta. O gasesti, o iei, si te bucuri ca exista. Nu mai scrii, nu mai citesti minciuni despre cum e sa scrii. Forma de poezie iubita poate fi intelegerea ca nu exista sau ca nu mai exista pentru ca s-a scris deja si tu nu poti sa ii copiezi pe altii pentru ce ceva din tine nu te lasa. Si atunci cauti forma asta, o numesti poezie, te bucuri ca ai inteles si astepti urmatorul timp liberi sa mai publici un post pe wordpress.

Laptopul meu se cere schimbat

De fiecare dată când vin grăbit dintr-un loc și știu că am ceva de făcut care nu suportă amânare sau anulare, trebuie să mă enervez teribil, înainte de orice altceva, fiindcă laptopul din dotare e bătrân sau nu mai mă suportă în niciun fel și nu vrea încă să-mi spună. Îi place să mă fiarbă în suc propriu.

Plănuiesc în secret să-l schimb sau să-l duc la doctor, să-i facă acolo o anestezie totală și apoi să-l opereze pe cord deschis. Dar nici el nu stă degeaba. S-a prins de ideea mea și încearcă să-mi blocheze mutarea, e un fel de șah la șah, încearcă să mă tragă de șiret când eu l-am pus pe șiret și aștept culoarul favorabil să șutez.

Știe ca nu am geantă în care să-l duc și se adăpostește sub acest aspect. O să caut în altă parte geantă laptop și o să vin cu ea acasă, sa-l prind nepregătit și să-l duc la doctor. Merită să stea pe masa de operație mult timp pentru că e neascultător și obraznic, exact atunci când arde ceva, exact atunci când mă arde pe mine cel mai tare degetul. Și stau așa până i se face lui milă de mine, pînă cedeză rugăminților mele abundente. Spuneți voi, nu am eu dreptate să complotez pe la spatele lui. Păi ce naiba, ce a fost prima dată, omul sau laptopul. Dacă există cineva care se îndoiește de asta, vin cu altă propunere. Oare ce a fost prima dată, eu sau laptopul acesta?!

Iar dacă faptul că e bătrân mai poate fi de înțeles câteodată, pentru ca și eu mă simt obosit și nu mă pot ridica să mai fac și alte treburi prin curte sau prin casa, faptul că este deosebit de vocal și urlă la mine când îl forțez puțin, adică coolerul scoate un sunet de Ferrari și se comportă ca un Logan de la o firmă de taxi, nu pot să nu-l sancționez drastic. Așa că am găsit cooler laptop fără ca el sa știe de acest fapt și am de gând să rog doctorul să îi facă și acest transplant de organe de respirație, poate așa nu mai urlă la mine când îi cer sa facă lucruri, aparent, simple precum deschiderea câtorva ferestre cu site-uri în care predomină fișierele video de dimensiuni mari sau destul de mari. Dar pentru vârsta lui poate că este de înțeles. Totuși așa nu mai merge. Nu mai putem fi prieteni. Ori mă lasă să îl schimb, ori nu-i mai vorbesc deloc niciodată. Oricum, acum pare că vorbim fiecare pe limba lui și eu nu pot accepta asta. Se impune o schimbare urgentă de componente și de costum.

Metroul plin de telefoane de ultima generatie

Prima data am scris un poem in cap si am zis ca-l pun pe blog. Apoi am zis: ce dracu, cine cauta despre imaginile unui oarecare pe un blog oarecare, blog de/din multime, cand sunt atatea  tipuri de scriere de o calitate discutabila pe site-urile literatilor de festivaluri locale si cu pretentii de sute de euro. Va rog sa ma iertati, ca am deviat fara voia mea, rationala si ingusta asa cum e, trebuia doar sa ma calmez, prin deviere sau deviatie, de la cele cateva cuvinte mai apasate pe care le voi scrie in continuare.

Am mers astazi cu metroul. De fiecare data m-am plimbat dintr-un capat in altul si am observat ca in metrou erau mai multe telefoane de ultima generatie, iphone cu 4 de S sau cinci  de S si Samsung cu Galaxia lui nelimitata, decat pasageri. Suntem o generatie de butonatori de telefoane si unul nu cred ca citea ceva cu adevarat important. E vai si amar. Toti cu ochii setati in dispozitivele alea din ce in ce mai mari si mai importante intr-o viata controlata total. Dupa mine, facebook-ul pe mobil este o opera de arta, de care nimeni nu se poate ASCUNDE. E vai si amar, tin sa ma repet, poate ajunge mesajul asta. Toti cu ochii-n ecrane pe chestii care nu conteaza. Al doilea lucru e asta: cum sa vorbim saracie cand eu vad dispozitive de la 2000 de lei in sus. Pai ce e aici? Belgia sau Elvetia? Si apoi sa ne plangem de ceva?! Nu, ne meritam soarta, e total adevarata vorba asta. Sa nu ne mai plangem cand ARUNCAM banii pe lucruri care nu conteaza dar care ne influenteaza negativ.

Astazi am simtit ca nu va cunosc deloc, dragi oameni, am simtit ca sunt un strain, ca nu va inteleg procuparile, ca nu inteleg de ce in metrou am vazut o singura femeie care citea o carte de manipulare: “Cum sa inveti sa te reinventezi”, cred ca ceva gen Osho, sau alt mare “ganditor” al epocii apuse, aparut din din nou sa ne faca speciali pe toti cei care n-am reusit pentru ca atat  ne duce capul si avem nevoie de unu’ sa ne spuna ce e in interiorul nostru si ca noi putem mai mult, meritam mai mult, dar sunt rai cei de la covrigarie ca ne dau sapte milioane la 2 luni si o carte de genul costa 35 de lei… Ratiune si pasiune va doresc :)

Aici sau la pachet?

Acesta este mesajul pe care trebuie sa-l patrunda, mai ales la mijloc, fiindca e cam greu de facut chiar si acolo, asa cum chiar si mandra Eba a pretins ca stie economie mai mult decat petreasca dar a facut apoi o facultate mult “mai modesta” si ne-am dat seama ce a vrut sa spuna, mai ales ca nu-si mai permite mc-ul kfc-ul sa tina cuptoarele la turatie maxima pentru ca cineva le-a infundat conducta de gaze sau i-a pus sa plateasca un pret mai mare, ceea ce e exact acelasi lucru. Revenind la mesajul din titlu, el este clar si succint pentru toate mintile care au terminat doua facultati. O sa spuneti ca-s nebun si absurd, dar indata va explic pe larg, nu inainte sa va spun ca ma apuca un fel de ras ciudat cand aud de sens larg, am eu imagini in cap murdare si patate. Cei care nu au luat bacul sunt oameni de “bani gata”, sau au viata asigurata pentru ca altfel ar fi reusit sa-l ia, iar cine a vrut anul asta chiar a luat bacul fara mari eforturi, dar nu e bai guvernul pontac le-a sarit in ajutor, in abjecta lui marinimie, si a decis ca vor fi trei incercari de a lua bacul. Deci pana la a treia toti care vor vrea sa ia bacul, il vor lua. Ceilalti nu au nevoie. De ce? Pentru ca sunt smecherasi, descurcareti, adica patroni.

Dragi stundenti din romanica, dupa ce faceti facultati si dati pe carti ultimul ban, rabdati de foame la propriu si va chinuiti de va ies bube pe fata, suportati toti magarii si cretenii din lume care va spun ca l-ati apucat de Dumnezeu de un picior si ca, daca mai pompati doi ani bani in buzunarele lor, il puteti apuca si pe celalalt, o sa va spun eu tot ce trebuie sa stiti: AICI sau la pachet! Atat! Din salariul luat nu va puteti plati decat cheltuielile, nu veti mai exista, dar aveti doua facultati, bravo, ati reusit in viata. Cei care nu au luat bacul sunt sefii vostri, lucrati pentru ei, ii dispretuiti si ei va rad in fata: Asa va trebuie daca v-au placut cartile.

E gresit sa crezi ca cei care nu au luat simularea asta de BAC vor spune vreodata “Aici sau la pachet”, pentru ca, oricat mi-as dori sa nu fie asa, ei au banul pe care il folosesc in scopuri practice. Iar bacul nu mai este un scop practic de cand buzunarul plin este singura religie.

Daca faceti dinainte calculul la sapte ani de studii, cu tot ce implica asta, va sinucideti inainte sa terminati de calculat. Mai bine invatati de acum sa spuneti Aici sau la pachet si poate nu veti pierde timp si bani ci veti face bani in timpul in care i-ati pierde, iar daca spiritul de organizare si dorinta va stau in cale, poate reusiti in sapte ani sa va deschideti ceva pentru sufletul voastru, sa trageti din greu pentru visul vostru, nu sa ramaneti angajati la cei fara Bac, ca sa (le) construiti/munciti visul lor. Dragi oameni care respirati in mediul asta, nu mai bine invatati de mici ceea ce o sa regretati cu siguranta mai incolo?!