Ce vor românii de Sărbători

Bună seara. Nu e nevoie de un sondaj comandat de Adevărul sau de oricare alt gen de presă în insolvența, care, ce să vezi, a hotărât că nu mai vrea să plătească la Stat și la partenerii de servicii, dar vrea să încaseze alți bani de la proști, adică de la noi, plus ce iau din piața de publicitate pentru a spune clar ce vor românii, acum, de Sărbători care e cam al dracului la fel de asemănător cu ce au vrut acum un an sau acum doi ani.

Românii sunt cei mai teribili vânători de reduceri de pe fața pământului. Dacă adăugăm la asta și rapiditatea cu care ies companiile în față pe facebook să ne vorbească despre reduceri, avem, firește, o societate profund grăbită să cumpere orice mai ales acum când bate Crăciunul la ușa și Iphone are o nouă ofertă pentru modelul zburător. Să nu întrebați dacă există așa ceva, că mi se va duce dracu cheful de scris.

Românii vor sănătate, armonie în lume, stabilitate, ceea ce este perfect logic pentru că în urma unui sondaj de opinie am aflat că valorile cele mai importante pentru noi sunt: cultura, omenia celor din jur, bunăstarea, credința, comportamentul civilizat, tradițiile și obiceiurile, faptul de a fi român și locul de muncă. Ca să vedeți că românii mint cu nerușinare vă spun că noi suntem pe ultimul loc din UE la cheltuielile pe activități ce țin exclusiv de zona de cultură, cam 4% din salariul lunar al celor care au un loc de muncă merge la cultură.

Ce vor românii de Sărbători? Vor să fie admirați pentru cât de bine arată din punct de vedere fizic pentru că un sondaj arată că peste 80% dintre români sunt mulțumiți de felul cum arată, motiv pentru care folosesc 4% din salariul lunar pentru produse de igienă personală, fapt pe care nu-l comentez, ci aștept reacția voastră.

Ce vor românii de Sărbători? Românii de sărbători vor sănătate, vor să le dea dumnezeu, nu știm ce, dar de la dumnezeu să fie pentru că dar din dar se face rai, cel puțin așa umblă vorba prin târg, vor să fie pace între oameni, pe niciunul dintre ei nu îi interesează, se pare, banii, dar se află pe primele locuri la cumpărat de telefoane și televizoare mai smart decât ei, cred că au o plăcere nebună pentru a lua ceva cu adevărat deștept pe care să-l controleze și căruia să-i rânjească pofticios cu mesajul că i-au arătat ei lui, ce credea că un ecran poate să le dea lecții. Mai are românul o satisfacție nebună de a-și cumpăra mașini mai rapide decât modul în care vorbesc ori scriu ori în care pot să de deplaseze pentru că trebuie să arate cine e șeful din parcare, iar de Sărbători moșul vine demult într-un BMW sau într-un Mercedes/ Audi.

Ce vor românii de Sărbători? Românii vor să cumpere ce nu au nevoie, să bea ce nu-și pot permite, să fumeze până fumul va deveni comestibil și, fără doar și poate, să cânte Guță sau Salam gratis, neapărat, gratis, nu de alta dar altfel nu își pot permite. Voi ce credeți că vor românii de Sărbători?

Cât costă un articol scris

Bună seara. Am luat decizia să risc, am luat decizia să aștept chiar dacă pe termen scurt mi-ar fi prins bine să scriu cele câteva articole pe care le tocmisem pentru această lună, dar nu am mai putut, am zis că ori aștept până voi găsi o temă la care pot să am libertatea mea de creație și la care rezultatele să fie pe măsură decât să scriu articole seci pe care nu știu de unde să le apuc, în care pedalez ca un actor orb pentru că nu găsesc nici măcar un gest după care să le interpretez, poate pentru altcineva nu ar putea fi seci, dar pentru mine așa sunt și regret că, poate, am încurcat un pic treburile dar pe timpul meu, pe blogul meu și pe articolele mele vreau să cred că am putere de decizie.

Acum mă voi folosi de clișeul în care timpul este subiect principal iar actor secundar este argumentul că va spune dacă am făcut bine sau nu. Asta este așa și pentru că am înțeles și de la voi că este mai sigur să aștept decât să mă arunc la prima ofertă. Așa că acum îmi pun tot calmul unei zile de sâmbătă în care am încercat să fiu în regulă cu senzația minunată de dimineață despre care am scris în decizia de a mai aștepta, de a mă implica 100% într-un proiect pe care să-l stăpânesc, despre care să pot scrie lejer, în pijamalele mele largi și vechi, față de care să mă simt egal, față de care să am respect și încredere.

Cât costă un articol? Cred că răspunsul este cât aștepți și cât crezi că ești dispus să riști pentru ca tu, în primul rând, să fii pe deplin satisfăcut de modul în care ea apare pe blog și în ochii cititorilor, mulți sau puțini, cred că și asta depinde de ceea ce se înțelege prin costul al unui articol de calitate, nu ce se înțelege prin luarea ta la bucată pe bază de PR și de PA, de parcă chestiile astea care se numesc articole pe blog, fie că reușim să le optimizăm SEO sau nu, ar fi toate scrise de roboți cărora le dai play și aștepți să termine 500 de caractere în wordpress în timp ce-ți bei cafeaua liniștit.

Nu. Acum îmi iau decizia de a aștepta, de a încerca să fiu mulțumit de ceea ce scriu. Voi vedea dacă mă pricep să aștept deși eu mă agit mult în ultimul timp chiar și în timpul cât mă prefac că sunt la masă.

Covrigi calzi în lapte

Bună dimineața. Nu e dimineață, dar expresia asta pare mai caldă, parcă se citește prin ea gustul cald și aroma covrigului cald în lapte. Nu vreau să vă rețin, vreau doar să vă spun un gând cald.

Am ajuns acasă aseară și am avut în cap un gând. Acela de a încălzi covrigi și a-i pune în lapte la fel de cald, gustul anilor tineri, voioși, îndepărtați, certați permanent cu eu de acum, gustul anilor dulci, irepetabili și, oarecum, întorși împotriva mea. Pentru o dimineață cu personalitate, încercați covrigul cald cu lapte. Mă țin de promisiune, am spus că nu vă rețin, vă urez o zi decentă.

Cine ajută școala

Bună seara. Nu-mi găsesc exact cuvintele de început când vine vorba de școala românească, când vine vorba de declinul în care o văd eu, de lipsa de identitate sau de viziune a programelor sub care s-a pus mereu fenomenul de reformă, artistic ambalat în ultimii ani în sistemul nostru de învățământ și la fel de eliptic de orice substanță. Pentru că faptele clare pun metaforele la podea, aleg să spun că școala de la noi nu este sub nicio formă competitivă, calitativă și din păcate nu-și propune mai mult.

Dar eu vreau să o ajut. Ce pot să fac eu pentru ea? Eu pot să scriu despre cum poate primi școala românească bani, despre cum pot elevii beneficia de banii pe care îi primește școala pentru că eu sunt încrezător în faptul că cea mai bună investiție a unei școli este în elevii săi și voi continua să cred în ideea asta. Eu pot să cred că firmele și organizațiile care au oameni bucuroși de sistemul nostru de învățământ și care cred cu putere în evoluția lui prin ajutorul lor vor preda hârtie, pet-uri și doze de aluminiu în numele școlilor și liceelor de pe raza orașului sau sectorului pe care se află pentru ca instituțiile de învățământ respective vor primi bani, câte 200 de lei pentru fiecare 2 tone de hârtie predată, iar elevii și profesorii diplome de participare. Rezultatele pe care le veți putea observa în imaginea alăturată reprezintă esența acestei campanii atât de necesare și de utile în acest moment.

Eu am de gând să promovez această rugăminte în toate mediile sociale posibile, am de gând să vorbesc cu oamenii care cred și simt că școala are nevoie REALĂ de ajutor, de bani, de investiții pentru că ea este, deși nu admitem cu lejeritate acest fapt, investiția fiecăruia în viitor. Mai mult decât atât voi pune un banner către acest program pe blogul meu pentru că simt că asta face parte din simțul civic, ușor deteriorat în ultimii ani și cu o percepție slabă în mediul publicului generalist din statul nostru.

Pentru orice firmă, corporație sau companie care alege să susțină școala românească prin donații de genul celor de mai sus, trebuie să manifestăm respect. Eu manifest respect pentru cine ajută școala românească, instituție slăbită, într-un con de umbră, cu adevărat slab finanțată de la bugetul de stat care, de cele mai multe ori, trebuie să se descurce pe cont propriu. De fiecare dată când predă hârtie sau doze de aluminiu ori pet-uri, o companie trebuie să menționeze numele unei școli sau a unui liceu care va primi banii respectivi. Și sper să primească.

Acest program are și nume pe măsură, nu știu cine s-a gândit la numele „Şcoala pentru o Românie Verde”, dar știu că este foarte sugestiv, cu forță, cu personalitate, cu minte și inimă ales. Reprezintă o campanie de promovare susținută de S.C. ECOPIM RECYCLING S.A. Este un program ecologic desfășurat pe întreg teritoriul țării, care a reușit să colecteze în ultimii doi ani peste 350 de tone de hârtie. Wow. Absolut impresionant.

Dacă nu o să citească o companie aici, nu-i nimic, poate va citi acolo unde sper că articolul va fi distribuit pentru că asta înseamnă implicarea totală într-o campanie care ți se pare decentă, deosebită și de durată. Și dacă e să nu mă creadă pe cuvânt sau să verifice informația și să meargă direct la sursă, așa cum ni se spune tot la școală, pot merge direct pe pagina Zibo.ro, unde pot vedea cum se pune toată treaba asta în mișcare, cum se face ca totul să fie în favoarea sistemului de învățământ de la noi, parcă, de prea multe ori, ignorat și îngropat în proceduri de lucru și în programe de dezvoltare. Acum treaba se întâmplă, iar dacă și la voi se leagă ceva în minte când citiți asta, atunci dați degrabă de veste mai departe cu un click magic în mediile voastre sociale și lăsați-mi și mie o reacție ca să știu dacă am scris cu inima și cu sufletul sau doar am scris. Mulțumesc. Noapte bună.

Am și eu dreptul la viață

Bună seara. AM două ore de când mă uit la pagina asta goală, știu că am idei, dar le-am refuzat, nu mai vreau să scriu din imaginație, prefer s-o fac din realitate. E mai bine așa pentru că e foarte greu de transpus starea mea și apoi mă consum pentru că nu știu pe cine ar interesa. Mai bine ar fi fost să nu mai scriu, dar face parte din starea mea, din încercarea mea de terapie.

Unul dintre cele mai grave lucruri este să-ți dorești lucruri. Cel mai grav dintre toate lucrurile este să-ți dorești lucruri pe care nu le vei avea, adică să-ți dorești o șansă reală la o viață decentă. Atât și nimic mai mult. De ce e așa greu să ai o șansă decentă în manifestul asta fără nume și fără scop de zi cu zi?

Aș vrea atât de mult să mai scriu dar e prea multă sărăcie în mine ca să mai pot face asta. Se pare că asta va învinge până la urmă. Se pare că a învins.

P.S. Cel mai frumos gând de astăzi: tartă cu mere. Noapte bună

Educă publicul

Bună ziua. Marele meu gând de astăzi și nu numai este că ar trebui să învățăm cu toții să ne educăm publicul cu adevărat, să nu ne mai ascundem în spatele campaniilor și promoțiilor de orice natură ar putea fi ele, ci să mergem direct acolo unde știm că avem nevoie să fim primiți, unde știm că e nevoie de acțiunea publicului directă a publicului către produsul nostru, către ce vindem, către ceea ce scriem, către ceea ce numim mod de viață la modul general.

Educă publicul e cel mai important aspect pe care orice consultant de marketing ți-l poate da, firește, contra unei sume de bani, ceea ce este total justificat, pentru că și el are o viață de dus în spate, poate are oameni care se bazează pe el în fiecare lună, interval care nu este suficient pentru ca publicul să ajungă la afacerea ta mai ușor decât o făcea înainte, sau cu mai multă încredere decât o făcea înainte.

De ce este nevoie să construiești afacerea în online?

Să presupunem că ai o afacere, click aici ca să vedeți un exemplu de afacere, o agenție imobiliară din Bacău, afacere care e posibil să nu își fi găsit poziția pe piața de agenții imobiliare, și vrei să crească într-un an cât a crescut în zece, dar ai nevoie și de altceva decât de părerile oamenilor trimise, eventual, printr-o scrisoare de mulțumire, ai nevoie să fii permanent în viața consumatorului, să fii capabil să îi duci cerințele la îndeplinire mai repede decât o face orice persoană implicată în această industrie, ai nevoie să fii la fel de puternic ca un articol corect optimizat din punct de vedere SEO, și ai nevoie să înțelegi că pentru orice mișcare în favoarea ta este nevoie de o strategie pe termen lung pentru mediul online, paradoxal, un mediu rapid, în permanentă schimbare, cu utilizatorii care nu așteaptă până în ziua următoare pentru un serviciu, ci trec mai departe la următorul, pentru că oferta este bogată.

Ai nevoie de identitatea afacerii tale.

Da, dacă afacerea ta nu are elementul acela care agață publicul, care îl face să devină un public activ din public pasiv, care nu îl împinge să dea click pe logo-ul tău, care nu găsește în tine ajutorul necesar pentru situația sa, atunci nu are o identitate formată și intră în rând cu toate celelalte care așteaptă la coadă cu capul plecat, sperând într-o zi norocoasă, care s-ar putea să nu mai vină. Dacă nu ești unic sau nu faci modul de implementare a afacerii tale să fie unic, te plafonezi, te topești ca o înghețată pe timpul verii, iar asta nu trebuie să se întâmple dacă vrei ca 2015 să fie un an sigur, bun și cu rezultate foarte bune. Cu bine

Nu duce copilul la fast-food

Bună seara. Scriu acum despre un subiect delicat, esențial, tratat cu lipsă de respect și de interes, ucis din fașă în presă, a funcționat doar pe rețelele sociale, PR-ul de la KFC a răspuns așa cum o face un PR în cazul despre care vă spun, deși acesta este un fenomen general, un fenomen la care este regretabil că ne expunem copii, asta ca să găsim un unghi de vedere sensibil, alarmant, care lasă urme letale în percepția lor despre societate și modul ei a se hrăni la foc automat.

Nu duce copilul la fast-food este îndemnul meu pe care îl scriu în seara asta. Nu te duce nici tu la fast-food pentru că ești capabil să gătești pentru tine, ești capabil să distingi ceea ce mănânci și, deși pare criză, reușești cumva, române, să umpli în fiecare minut orice KFC sau orice Mc, lași, în medie, 30 de lei la fiecare masă, dar asta nu contează. Contează că te expui, îți expui copilul, îl educi prost, îl înveți să nu fie sănătos, îl crești în mediul ăla, devine dependent și își va expune și el la rândul său. Știu că toți știm asta dar nu facem absolut nimic. Mergem la fast-food zilnic pentru că acolo e ceva special, dar nu e, este scump, este un mod de a face bani și nu de a hrăni oameni, este un om de a acapara cât mai multă lume și de a mușamaliza când este cazul orice situație oribilă care se produce acolo.

Nu duce copilul la fast-food. Noi nu știm absolut nimic despre modul de preparare, despre modul de transport și cel de distribuție al alimentelor, despre vechimea alimentelor, despre proveniența lor, despre durata lor de viața, despre ceea ce conțin sau despre condițiile în care au fost păstrate după o anumită perioadă. Singurele lucruri certe pe care le putem afirma sunt următoarele: noi, ca generație, nu știm deloc să gătim, detestăm asta cu putere, credem că asta ne înjosește, ne face să devenim oameni normali, din mulțime, și toți ne credem cu un grad mai sus, dar este vorba de cultură și mediu. Este nevoie ca cineva să ne învețe cum să avem grijă de noi.

Nu duce copilul la fast-food. Acum o să vă pun aici ceea ce i s-a întâmplat domnului Dan Samoilă ca să înțelegeți de unde acest demers al meu din seara asta. În dreapta va fi fotografia postată de acest domn care reflectă exact ceea ce se întâmplă la fast-food. Învață să gătești pentru tine orice, e un lucru care te va ajuta cu adevărat. Încearcă.

Dan Samoilă: “Bună ziua, deși mănânc foarte rar produse fast food, am intrat totuși ieri la restaurantul KFC din Piața Romană.
Am comandat 2 bucati de pui, o salata de varza si un meniu Twister.
Toate bune si frumoase pana am ajuns la a doua bucata de pui (prima a fost ok). Cum am muscat din ea, m-a izbit un puternic miros de hoit, iar aspectul din interior, după cum se vede și în imagine, era mai mult decât sugestiv.
Am si filmat, dar se pare ca nu am putut uploada acel filmulet pe aceasta pagina.
Mi s-a spus ca nu am voie sa filmez si m-am conformat.
Dar dupa ce am oprit camera, desi Dl. Adi a fost izbit realmente de mirosul puternic emanat de puiul KFC, m-a întrebat dacă cealaltă bucată de pui a fost bună. Cand i-am confirmat, a spus: – Vedeti înseamna ca sunt bune, nu are cum sa fie stricata!
Prin extrapolare, afirmația acestui “savant” de la KFC, înseamnă că o bucată de carne bună, dar prăjită în aceeași tigaie cu una stricată, o va transforma pe aceasta din urmă într-una bună 
Sau cine stie, insinua ca am venit cu copanul de pui stricat de acasa.
Mă rog, l-am intrebat unde trebuie sa reclam, sau cu ce superior de-al lui sa discutam aceasta problema si mi-a spus ca el este seful si ca pot sa reclam unde vreau eu, treaba mea. Noroc ca am văzut numarul de telefon afișat pe perete.
Am sunat la Politia Sanitar Veterinara, pe nr. verde. 
Mi-a răspuns un domn și mi-a spus că pot veni la ei să depun o reclamație.
În clipa În care i-am spus că aduc și bucata de pui stricată, mi-a zis că se rezolva mai simplu și mi-a “înregistrat” reclamația telefonic, împreuna cu datele mele de contact. Probabil prietenia dintre KFC si autoritățile competente este deja o istorie veche și nu se iau în seama mizilicurile de acest gen.
Sunt foarte curios cum se va solutiona aceasta situatie.
Pana atunci le doresc clienților KFC, pofta buna în continuare!”