Astăzi este ziua în care vorbesc toți despre trafic, nimeni despre traffic din 2000, capodopera, despre unici, chiar nu mai pot cu unicii, despre cât de mult a ajuns un blog și cât de sus te duce el, să îl puneți voi pe sus între ghilimele, vorbesc unii, mereu mai mulți acești unii, despre cum vorbesc alții de traficul lor și uită, deși ar fi bine să uite, că ar însemna că nu sunt în mare eroare, că traficul este doar cel constant, ce vine de la oamenii pe care îi ai aproape.
Și te trezești gol pe blogul tău și te gândești că nu e bine. Dar nu ai de ce să îl schimbi că nu el te schimbă, el este oglinda pe de internet, ești măcar de atât conștient, trebuie să înveți meta tags, meta words, coduri h1, h2, dar nu vezi că trebuie să înveți să fii natural ca o zi de apus de septembrie. Doar așa vor veni mereu oamenii care te acceptă, unii mai greu, alții mai ușor, nu e char nimic ciudat în asta, ciudat era dacă erau toți la fel, cum nici tu nu vrei de fapt, care trec peste faptul că mai scrii câteodată advertoriale sau articole pe care nu le prinzi așa cum trebuie, sunt evazive, alunecă, se vede teama din ele în răspunsurile pe care le lași apoi.
Și, ca să vezi că traficul e doar de la oamenii care intră regulat, ai nevoie de inimă ca să simți asta, pentru că dincolo de cifre, condiția de implicare totală, atât a ta, cel care încerci să scrii, cât și a ta, cel care citești pe blog, rămâne bine fixată în inimă, pentru că, de azi înainte știu că traficul trece prin inimă și că, la final, contează, cei puțini care trec mereu și te acceptă, care fac din a intra pe blogul tău un obicei zilnic, nu cei puțini care trec doar cu ocazia cu care scrii despre ei ceva și vor să spună la lume că au apărut la tine sau că produsul lor e la tine pe blog, în casa, practic, căreia nu-i vor mai călca pragul cu altă ocazie. Deci traficul de ocazie ar trebui să nu conteze…
P.S. Pentru că este vineri am de gând să împart cu voi gândul meu de acum. Acum mă văd mâncând gogoși cu timpul în care nu-mi mai pasă, cu finetti, cu zahăr puțin, pe margine, pe o bancă într-un loc micuț, da , da…
Radu 
Eu nu ştiu ce înseamnă meta tags, meta words, coduri h1, h2. Sincre, habar nu am avut vreodată cum să-mi cresc traficul pe blog şi nici nu m-a interesat f tare. E o mare scofală asta în situaţia în care pentru mine blogul nu este un mijloc de a-mi câştiga existenţa? Mă simt frustrată când văd atâtea laude în ultimul timp, sincer.
sa va simtiti norocoasa, acesta este cuvantul de baza.
nu conteaza deloc de cuvinte si taguri, de asta am zis de ele. e mai normal si mai usor sa nu stiti pentru ca traficul continuu e el din continut, adica ceea ce stiti bine sa faeti, celalalt e de ocazie, si logic la ocazii mari
Eu cred că blogul e un caiet pe care-ți exersezi scrisul, atunci când nu scrii, de fapt, ca să nu-ți ieși din mână. Dacă ai avut o sută de cititori și ai rămas cu unul, pentru ăla, UNU, continui să scrii pe blog. Fiindcă ai un cititor. Și trebuie să-l respecți și să-l iubești.
buna dimineata si dumneavoastra. e de ajuns. astazi e de ajuns unul. 🙂
știi că ai mai mult de un cititor, da uite, stau și eu pe băncuța ta, ne mânjim de yahăr pe vârful nasului și ne uităm cum ninge.
bună vinerea, radu! 🙂
„lumea circulă prin trenuri imaginare
și când trebuie să dovedească destinația
se întoarce cu privirea spre geam
și caută să iasă din senzație…” (ştiu că ştim cine este autorul)
nu vreau sa vad/zic cev de vineri ca mi e sa nu dea apoi in mine foarte tare
🙂